Cât a fost pe pământ, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu, al Tatălui Ceresc, a făcut minuni, a îndreptat atenţia iudeilor către Dumnezeu, scopul fiind unul înalt: să scoată „poporul ales” din păcatul veacului adamic.
Pentru aceasta, Fiul lui Dumnezeu nu numai că S-a Întrupat, păstrând ceea ce era din veci - dumnezeirea, ci a luat şi firea noastră omenească pentru a o îndumnezei.
Iisus Hristos s-a aflat printre oameni, a umblat pe mare, a săvârşit „pescuirea minunată”, a chemat, a ridicat păcătoşii la Dumnezeu, a mustrat şi, deopotrivă, a plâns pentru păcatele iudeilor, pentru a-i trezi la credinţa în adevăratul Dumnezeu. Şi odată cu ei şi pe noi, astăzi.
La Ierusalim, un loc din Grădina Ghetsimani aminteşte despre faptul că „Domnul a plâns” - „Dominus flevit”. Chiar aşa se şi numeşte unul dintre edificiile sfinte - Biserica „Domnul a plâns” - locaş ce este al călugărilor franciscani.
Această biserică aminteşte despre una dintre cuvântările Mântuitorului în care a deplâns soarta iudeilor şi a celor ce locuiau în Ierusalim: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună pasărea puii sub aripă” (Matei 23,37).
V-aţi întrebat ce doreşte Mântuitorul prin acest… plânset, care conţine şi o prezicere? „Vrea să ne arate că îi este milă de Ierusalim, ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur.
Că-l nefericeşte şi că-l iubeşte mult”. Îl nefericeşte pentru că ştie ce va urma, distrugerea cetăţii Ierusalimului şi, mai grav, a Templului din cauza multelor şi gravelor păcate ale iudeilor. De ce îi deplânge Domnul pe locuitorii Ierusalimului? Pentru că erau necredincioşi, pentru că nu-L iubeau pe Dumnezeu şi pentru că ştia că necredinţa lor îi va costa. Şi deşi greşesc, deşi iudeii nu-L ascultă pe Dumnezeu, Mântuitorul îi iubeşte şi le poartă de grijă, precum o „cloşcă” are grijă de puii săi.
Grija Mântuitorului pentru „poporul ales”, în general pentru toţi oamenii, este asemănată cu a unei „cloşti” pentru puii săi, cu a unei mame grijulii pentru urmaşii ei. „De câte ori n-am voit să adun pe fiii tăi, cum adună cloşca puii săi şi n-ai voit?”. Ierusalime, Ierusalime… Din neascultare, din multele păcate în care căzuseră iudeii, din încăpăţânarea şi necredinţa lor, ei vor pierde totul. Grija Mântuitorului pentru iudei este reflectată prin imaginea cloştii…
„E înflăcărată dragostea cloştii pentru fiii ei. Imaginea aceasta a aripilor este foarte des folosită de profeţi. O găsim şi în Cântarea lui Moise şi în Psalmi. Prin aripi se arată acoperământul lui Dumnezeu şi marea lui purtare de grijă”, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur în Comentariul la Evanghelia după Matei.
„Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine…” Mântuitorul îi atenţionează că fac fapte la fel de rele şi chiar mai rele decât ale părinţilor lor.
Îi ucid pe proroci şi pe sfinţi şi la fel au făcut şi părinţii lor; îi ucid pe sfinţi şi nu oriunde, ci în locurile sfinte, fiindcă sunt nişte ucigaşi şi nişte vicleni, observă Ioan Hrisostom. Viclenia umple sufletele lor şi-i întrec pe părinţii lor în nelegiuiri… Şi sunt şi iubitori de slavă deşartă. Ei filozofează numai cu cuvântul, iar cu fapta fac cu totul altceva… Pun cunună răutăţilor”.
În acest cuvânt adresat iudeilor de Mântuitorul Iisus Hristos este şi o prevestire a patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Fiindcă fiii iudeilor au făcut faptele rele ale părinţilor, dar nu se vor opri aici, ci vor face fapte şi mai rele. Îl vor Răstigni pe Fiul Omului.
„Cum veţi scăpa de osânda gheenei?”, întreabă Mântuitorul în Evanghelia de la Matei (23, 33). Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că Mântuitorul le aminteşte de prezicerile Înaintemergătorului Domnului - Sfântul Ioan Botezătorul, care i-a prevenit că vor fi judecaţi pentru faptele lor necugetate. Şi pentru păcatele lor grave, repetate şi multe, Fiul lui Dumnezeu prevesteşte mari pedepse „peste neamul acesta” (Matei 23, 34-36); pedepse cum nu mai văzuseră ei până atunci.
În anul 70 după Hristos, la mai puţin de trei decenii după Răstignirea, Învierea şi Înălţarea la cer a Mântuitorului, Templul din Ierusalim - locul cel mai sacru al iudeilor - a fost distrus. Nu a mai rămas „piatră pe piatră”, cum prevestise în aceste împrejurări Mântuitorul.
Astăzi, prin fereastra de Apus a Bisericii „Domnul a plâns” oferă în plan central ceea ce a mai rămas din Templul iudaic – Zidul a Apus, „Zidul plângerii”, unde iudeii vin şi se roagă şi îşi plâng păcatele. Şi îşi aşteaptă încă Mântuitorul.
„Dominus flevit”
Locaş în formă de lacrimă
Biserica „Domnul a plâns” - „Dominus flevit” - din Ierusalim uimeşte mai întâi prin forma pe care o are. Este o construcţie în formă de lacrimă, proiect al arhitectului Antonio Barluzzi şi a fost ridicată între anii 1953-1955. Acest arhitect a conceput şi Biserica Naţiunilor, situată în apropiere in grădina Ghetsimani; pe Muntele Măslinilor; este autorul proiectului Bisericii „Întâlnirii Fecioarei Maria cu Elisabeta” din Ain Karem, al Bisericii Flagelării, situată pe Drumul Crucii şi al Biserica „Sf. Lazăr” din Al-Eizarija.
Acest aşezământ bisericesc are fundament pe un loc vechi, fapt scos în evidenţă cu ocazia săpăturilor din anul 1953, când au fost scoase la iveală un mormânt din perioada canaanită şi o necropolă din perioada 136 înainte de Hristos şi 300 după Hristos. Tot aici au mai fost descoperite părţi dintr-o biserică din veacul V.
Şi acest loc este plin de sfinţenie şi cheamă la contemplare. Spre deosebire de regula după care este aşezat altarul în bisericile creştine, Biserica „Dominus flevit” are altarul spre vest. De la fereastra Sfântului Altar se vede cetatea Ierusalimului. Sfântul Altar încadrează în depărtare „Domul”, adică ceea ce amai rămas din Templul iudeilor, Zidul Plângerii.
Evangheliştii ne relatează că ieşind Iisus din Templu a prezis iudeilor că nu va rămâne „piatră pe piatră”. Astăzi, din vechiul templu în care S-a rugat Tatălui Ceresc şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos se mai vede doar zidul de apus al fostului Templu iudaic.
În vremea Mântuitorului, iudeii se închinau în cel de-al doilea Templu distrus în anul 70 după Hristos. Astăzi, la Zidul Plângerii, locul de rugăciune şi de întâlnire al iudeilor cu Dumnezeu, iudeii se adună şi se roagă şi îşi plâng păcatele. Şi încă Îl aşteaptă pe Mântuitorul.
Foto: M. Tofan Stanciu
