Trei copii asistaţi au primit Taina Sfântului Botez

Trei copii asistaţi au primit Taina Sfântului Botez
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Duminica trecută, după Sfânta Liturghie, trei dintre copiii Centrului de Zi de la Biserica „Sfântul Spiridon” din Galaţi au primit Taina Sfântului Botez. S-a impus acest fapt, pentru că părintele Vasile Mogoş a constatat că doi dintre cei 35 de asistaţi nu au fost botezaţi de părinţii lor. Şi, cum cei doi fraţi mai aveau acasă o soră şi ea nebotezată, părinţii lor duhovniceşti de la Biserica „Sfântul Spiridon” au luat hotărârea să-i boteze pe toţi trei.

La eveniment a  participat Arhiereul locului - Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, care a săvârşit ritualul de primire a noilor creştini în sânul Bisericii, prin Botez.

Astfel, Alondra, o tânără de 12 ani, a cărei viaţă s-a schimbat total de la venirea ei la acest aşezământ, a fost botezată cu numele  Spiridona, după numele Sfântului Spiridon, Ocrotitorul Bisericii gălăţene.

Denis, fratele ei mai mic - de asemenea asistat  - a primit numele de Ioan, iar sora lor mai mare Luiza, în vârstă de 14 ani,  se numeşte acum şi Maria.  Toţi cei trei copii sunt doar în grija mamei şi, de aproximativ un an şi jumătate, a Bisericii „Sfântul Spiridon”.  

Naşii celor trei copii sunt trei doamne profesoare din parohie, membre ale Comitetului parohial şi voluntare în cadrul centrului. E vorba de doamnele Alexandrina Miholcă, Matilda Şerban  şi Catinca Simion, care au considerat că a încreştina un om este o şansă de la Dumnezeu pe drumul mântuirii.

Prezent la eveniment, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian le-a spus noilor fii ai Bisericii Dreptmăritoare că „prin primirea Sfintei Taine a Botezului şi a ungerii cu Sfântul şi Marele Mir, cei trei au venit la credinţa creştină şi odată cu  aceasta au intrat în marea familie a Bisericii Mamă...”

Care Mamă Biserică s-a îngrijit şi până acum de ei, chiar dacă nu erau botezaţi în numele Sfintei Treimi, semn că Dumnezeu ne cheamă pe toţi în Biserica Sa, la împărăţia cerească,  Botezul fiind un prim pas în acest drum.

Tot duminică, părintele paroh Vasile Mogoş a fost felicitat de Arhiereul locului şi de alţi fii ai Bisericii pentru cei 20 de ani de slujire la Sfântul Altar. Frumoasă, aleasă şi completă slujire în această istorică parohie.

Foto: Arhiva Bisericii „Sf. Spiridon”

Citit 908 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.