Schimburi culturale Galaţi-Aquitaine

Schimburi culturale Galaţi-Aquitaine
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O delegaţie a Consiliului Regional Aquitaine, Franţa, a vizitat în această săptămână câteva instituţii din Galaţi, în vederea unor colaborări ulterioare în domeniul formării profesionale şi nu numai. Delegaţia a fost condusă de doamna Hang Fang Zhou, responsabil de cooperarea europeană, care a vizitat, printre altele, biblioteca franceză Eugène Ionesco şi biblioteca V.A. Urechia.

La biblioteca franceză, oaspetele din Aquitaine a stat de vorba o serie de cititori, printre care şi o serie de bursieri „Eugène Ionesco”, aflaţi acum la Galaţi, care i-au vorbit despre importanţa instituţiei pentru cercetările lor.

Vizita de joi a continuat la biblioteca V.A. Urechia, unde membrilor delegaţiei le-au fost prezentate documente foarte rare şi preţioase din fondul vechi. Discuţiile dintre partea română şi cea franceză s-au axat pe viitoare schimburi culturale, stagii în biblioteci şi nu numai.

Explicaţie foto: Oaspetele francez, alături de conducerea bibliotecii Eugène Ionesco şi de bursierii aflaţi acum la Galaţi

Citit 817 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.