* Interviu realizat cu academicianul Sorin Dumitrescu, pictor şi grafician român, preşedintele Fundaţiei Anastasia *
Cu academicianul pictor Sorin Dumitrescu am discutat despre Icoană, despre necesitatea respectării prototipului reprezentat de Icoana nefăcută de mână a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Icoană pe care Însuşi Mântuitorul a trimis-o regelui Abgar care s-a vindecat de o boală grea...
În discuţia cu Maestrul, pe marginea cărţii „Noi şi icoana”, am abordat însă şi câteva aspecte legate de multele „bruiaje” care au intervenit în Duecento, după Marea Schismă de la 1054, care au făcut ca în decursul veacurilor frumoasa icoană bizantină să piardă „teren” în anumite spaţii.
Păstrarea icoanei în Răsărit este o dovadă de continuitate, însă anumite influenţe, înclinarea omului spre uman (inclusiv a iconarului), reducerea divinului la material are urmări... De aceea, e nevoie de „un referent” care - măcar din când în când - să ne spună „cum stăm” în faţa Icoanei la vremuri tulburi...
Reporter: Domnule academician Sorin Dumitrescu, inclusiv la întâlnirea de la Muzeul de Arte Vizuale aţi adus în atenţie o temă de maximă actualitate: necesitatea iconicizării învăţământului. La ce vă referiţi concret?
Sorin Dumitrescu: Inclusiv în cartea „Noi şi icoana” mă refer la acest aspect, al iconicizării învăţământului şi în primul rând al Învăţământului Teologic… Teologia speculativă de orientare occidentală - care se face în facultăţile de teologie ortodoxă - a făcut lumea care nu a mai putut să urmărească jocul inteligenţei, jocul minţii fără inimă - să alunece în pietism şi în dulcegării. Învăţământul trebuie să recupereze Icoana, fiindcă sunt instituţii în care nu se face cu adevărat iconologie, nu se face iconografie.
Reporter: Primează aspectul tehnic în detrimentul Duhului?
Sorin Dumitrescu: Da. Sunt aşa-zisele cursuri de „Patrimoniu” în care excelează mai cu seamă sperietoarea tehnică. Toată lumea e speriată de cât de complicat este să faci frescă. Desigur, complicat este să baţi şi un cui, dacă aplici ciocanul prost şi nu ştii să recunoşti cuiul cu floare bună. E un mijloc prin care cei care fac aceste cursuri încearcă să ocolească o problemă de fond care este teologia, adică iconologia şi Teologia Icoanei nu dinspre academismul conceptual, ci dinspre viziunea harismatică evenimenţială a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.
Reporter: Cu adevărat, Sfinţii Părinţi ai lui Dumnezeu trebuie „recuperaţi” la nivelul trăirii fiecăruia dintre noi, cum spuneţi Domnia Voastră, cum ne învaţă Biserica Mamă…
Sorin Dumitrescu: Sfinţii Părinţi ai Bisericii sunt cei care trebuie recuperaţi la noi, iconic. În Occident au fost pierduţi. Occidentul are proaste relaţii cu Sfinţii Părinţi, otrăvite de întoarcerea cu spatele la Icoană, relaţii care s-au pierdut în Duecento. Răsăritul - care nu a trecut prin aşa ceva - pătimeşte şi el datorită rupturii Sfinţilor Părinţi pe care-i are şi-i proslăveşte, dar îi proslăveşte în afara icoanei. Disciplina recuperării iconice a Sfinţilor Părinţi e un lucru la îndemână, e chiar Icoana însăşi. Dacă ai stricat Icoana, ai început să o batjocoreşti - vizual din neştiinţă, dar şi din amnezie. Şi amnezia este principalul factor distructiv al unităţii Bisericii.
Reporter: Vorbiţi în aceeaşi carte despre creativitatea şi înnoirea Icoanei. Cum poate un iconar să nu se abată de la canoanele şi învăţătura Bisericii, a Sfinţilor Părinţi, şi să şi înnoiască în acelaşi timp?
Sorin Dumitrescu: Creativitatea s-a învăţat, s-a experiat în centrele mari, urbane, în metropolele ecleziologice şi imperiale care erau cam unul şi acelaşi lucru în epocă, cum era - să zicem - Constantinopolul. În mănăstiri, întotdeauna s-a lucrat crispat sub ameninţarea pravilei. Bicefalia - Biserica şi Imperiul, prezenţi în act - să zicem într-un centru puternic cum este Constantinopolul a produs marile biruinţe ale expresiei bisericeşti bizantine… În Icoană „a înnoi” se traduce prin „a împrospăta”, „a întineri” întruparea vizuală a unui model; a îndepărta semnele şi semnificaţiile străine, necrozate de ceea ce este propriu Prototipului. Înţelegerea înnoirii nu trebuie concepută şi redusă la conotaţiile puseului primăvăratic iscat de ciclica împrospătare a naturii, nu înseamnă a şterge de pe faţa icoanei grimasa decrepitudinii semantice, ci presupune o restaurare ontologică...
Reporter: Spuneţi că Icoana se face „cu spatele la natură”...
Sorin Dumitrescu: Icoana îşi pierde adevărul, taina şi puterea harică atunci când devine un tablou religios, explicit. „Partitura” trebuie scrisă cu harul Duhului Sfânt...
