* Locul Schimbării la Faţă *
Unul dintre momentele de importanţă majoră în viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos este Schimbarea la Faţă, moment în care Fiul Omului şi-a arătat în slavă dumnezeirea. De aceea, popasul de astăzi este Muntele Tabor, munte situat în Galileea Neamurilor, la aproximativ 10-12 kilometri de Nazaret, nu departe de Capernaum.
În acest loc, există o biserică ce de veacuri poartă şi paşii călugărilor şi maicilor din România; loc în care ne-am rugat şi noi. Ca de obicei, vom porni în acest itinerariu duhovnicesc însoţiţi de Sfânta Evanghelie, cea care ne relatează despre acest moment în care ni Se arată dumnezeirea lui Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu.
Aflăm că după şase zile de la ieşirea la propovăduire, Mântuitorul a urcat pe un munte înalt; acolo erau de faţă trei dintre ucenicii Săi - Petru, Iacov şi Ioan. Acolo, pe Tabor, vor mărturisi apoi ucenicii că i-au văzut pe Moise şi pe Ilie vorbind cu El, adică cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Şi despre ce dicutau cei doi proroci ai Vechiului Testament cu Mesia? Despre ceea ce avea Să i se întâmple Fiului Omului pentru răscumpărarea lumii, ne relatează sinopticii.
Referinţe despre acest tainic moment avem în cei trei sinoptici (Marcu şi Luca (9, 28-36), dar ne vom referi îndeosebi la Evanghelia de la Matei, cere ne relatează... Mântuitorul i-a luat „pe corifeii Săi”, cum îi numeşte Sfântul Ioan Gură de Aur, adică - pe Petru şi pe cei doi fraţi, Iacob şi Ioan - fiii lui Zevedeu - şi „i-a dus pe un munte înalt”…
„Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor; şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele I s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie li s-au arătat vorbind cu El. Şi răspunzând Petru, I-a zis lui Iisus. «Doamne, bine ne este să fim aici; dacă vrei, vei face aici trei colibe: Ţie una, lui Moise una, şi una lui Ilie»”.
„În timp ce el încă vorbea, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei. Şi iată glas din nor, zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit; de Acesta să ascultaţi! Şi auzind ucenicii, au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte»…«Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!», le-a spus Iisus. Şi ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, ci doar pe Iisus”. (Matei 17, 1-9).
La fel ca la Botezul de la Iordan şi aici Domnul, prefigurat prin acel nor, printr-o teofanie, ni-L arată pe Fiul Său. Ni-L arată în slavă, într-o lumină strălucitoare, orbitoare.
În comentariul la Evanghelia după Matei, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că aceşti trei ucenici, viitori apostoli, erau preferaţi de Mântuitorului Iisus Hristos pentru că „îi depăşeau pe ceilalţi apostoli”. Cei trei - Petru, Iacob şi Ioan - sunt cei care au fost prezenţi la cele mai intime şi mai tainice momente din istoria mântuirii şi din viaţa lui Hristos.
Ei au şansa să fie martorii acestei teofanii, prin care s-a arătat în slavă Fiului lui Dumnezeu, „pentru a înţelege mai uşor cele viitoare”. Mai apoi pentru a mărturisi despre ce văzuse cu mai multă convingere în viitoarea lor misiune de a propovăduit Cuvântul Evangheliei la iudei şi la neamuri. De a duce în lume mărturii despre viaţa, minunile, pătimirile, Învierea şi Înălţarea la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Fiul lui Dumnezeu, deci Hristosul cel aşteptat, pe Tabor, vorbea cu Moise şi cu Ilie, doi Proroci care trăiseră cu 1800, respectiv, 800 de ani înaintea Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Prin Moise, Dumnezeu a dat legea, iar Prorocul Ilie era, este un mare apărător al slavei lui Dumnezeu.
Aducându-i pe cei doi proroci ai Vechiului Testament pe Tabor, Domnul arată slava Crucii, „ca să-i mângâie pe Petru şi pe ceilalţi ucenici”, fiindcă erau oameni cu neputinţe omeneşti. Ca dovadă, Petru „se înfricoşaseră de patimile Domnului”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Moise şi Ilie, fiind alături de Hristos, nu tăceau, ci <>, ne relatează Sfântul Evanghelist Luca, «de slava care avea să se împlinească în Ierusalim» (Luca 9, 31). Slava - spun Sfinţii Părinţi - este asociată cu patimile şi crucea.
De aceea, Hristos nu i-a încurajat pe ucenici numai prin cuvinte, ci şi prin virtuţile celor doi bărbaţi ai Vechiului Testament. Şi prin aceste exemple, prin aceste două modele de tărie în credinţă - Moise nu a fost pe placul faraonului, iar Ilie l-a mustrat pe regele Ahab - au dat dovadă de tărie în credinţă.
Cu atât mai mult Apostolii, care, după Cincizecime, vor avea oricum o misiune mult prea înaltă. Domnul îi îndeamnă pe ucenicii Săi nu numai să se ridice la înălţimea celor doi proroci, ci chair să-i depăşească; să se înalţe la cele cereşti chiar şi atunci când se vor confrunta cu moartea, cu sărăcia, cu minciuna şi cu fel de fel de neputinte omeneşti.
