Trei lucrări de artă, restaurate

Trei lucrări de artă, restaurate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Într-un comunicat trimis pe adresa redacţiei, în urma articolului „Operă de artă lăsată de izbelişte”, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional atrage atenţia că toate lucrările de artă amplasate în municipiul Galaţi au nevoie de restaurare, nu doar „Septenarius”.

Direcţia Judeţeană pentru Cultură face cunoscut faptul că a solicitat Primăriei Galaţi (administratorul lucrărilor), în luna ianuarie, „restaurarea tuturor lucrărilor de artă, subliniind necesitatea refacerii soclurilor, a curăţării, revopsirii şi marcării acestora cu plăcuţe explicative”.

„Astfel, până la această dată, s-au revopsit lucrările amplasate pe Strada Brăilei: cea din zona magazinului Orange, bloc R2 („Veşmânt”, autor Sergiu Dumitrescu), cea din faţa complexului de la Trei Star („In memoriam”, autor Silviu Catargiu) şi cea de la Trecere Bac („Libertate”, autor Gheorghe Terescenco)”, se precizează în comunicat.

Aşa cum, de altfel, ne-a anunţat şi Primăria Galaţi şi cum aţi citit deja în paginile ziarului, restaurarea sculpturii în metal „Septenarius” (autor Ingo Glass) va începe în zilele următoare. Motivele întârzierii lucrărilor la sculptura de pe Faleza Inferioară sunt puse pe seama inundaţiilor din această vară.

Dacă în prima parte a anului s-a lucrat numai la trei monumente, aşteptăm cu interes publicarea listei monumentelor de for public restaurate pe parcursul anului 2010, aşa cum se anunţă în comunicatul remis redacţiei.

Citit 676 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.