* Interviu cu sărbătoritul anului în Teatrul Dramatic „Fani Tardini” *
- Cum vă simţiţi acum, când împliniţi atâţia ani de viaţă şi atâţia ani de scenă?
- Este o mare împlinire după 55 de ani pe scândura scenei, pe sfânta scândură a scenei, unde mi-am dăruit viaţa şi inima, entuziasmul tinereţii, încrederea şi pasiunea, lacrimile şi deznădejdile, harul cu care m-a înzestrat Dumnezeu şi Dragostea. Dragostea, pentru că acesta e secretul teatrului. Dragostea. Ea împlineşte Frumuseţe, Înţeles şi Adevăr.
Se concretizează aceşti 55 de ani în realizări deosebite, peste 300 de roluri şi de caractere, a căror urmă a rămas scrijelită pe scenă în anii care au urmat. E o împlinire mare a mea că fac aceşti ani exact de ziua naşterii mele, 21 septembrie, când împlinesc 80 de ani.
- Mulţi înainte. Ştiu că multe dintre rolurile dumneavoastră au fost premiate.
- Da, am roluri care au fost premiate în cadrul festivalurilor naţionale de comedie, mi-a mai fost oferit „Ordinul Meritul Cultural” de către Ministerul Culturii, sunt cetăţean de onoare al oraşului Galaţi de 12 ani şi m-am bucurat de toate acestea datorită activităţii mele, datorită dăruirii mele, datorită sufletului şi inimii pe care le-am depus pe acest altar al scenei.
- Ce mesaj aţi avea pentru publicul gălăţean, cel care v-a urmărit decenii la rând pe scena teatrului din Galaţi?
- Este publicul care mi-a dăruit ambrozia pe care am băut-o ani de-a rândul, făcută din aplauzele spectatorului meu iubit şi drag. Este publicul care mi-a dăruit încredere şi înţelegere, m-a ascultat cu sufletul şi dragostea lui. Este publicul meu, pe care îl preţuiesc foarte mult şi căruia îi dăruiesc totul până la sfârşitul sfârşitului. El mi-a dăruit energie şi datorită lui exist.
- Cum vedeţi teatrul de acum?
- Teatrul actual nu îl pot compara cu ce a fost. În primul rând pornind de la politica repertorială. Jucam foarte multe piese clasice. Şi actorul, şi spectatorul nu pot trăi decât prin piese clasice, grele, care pun probleme serioase. Acum s-a ajuns într-o perioadă când se pune accent mai mult pe lucrurile uşoare şi uşor desuete, care frizează foarte mult vulgarul. Teatrul trăieşte tot prin lucruri de valoare şi de mare răsunet, de substanţă, aşa cum e teatrul clasic.
Şi încă ceva. Autorităţile din toată ţara nu mai ţin atât de mult la noi şi la instituţiile de artă. Nu vreau să spun că regimul trecut a construit teatre şi a creat actori şi că actualul regim desfiinţează teatre… desfiinţează cultură…
- Despre publicul actual?
- E foarte bine că publicul actual nu a părăsit teatrul. Publicul tânăr încă vine la spectacole, dar acest tineret trebuie crescut, trebuie educat, trebuie să îi prezinţi lucruri de valoare. De ce vine foarte multă lume la „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian? Publicul vrea clasic. Vrea Muşatescu, vrea Caragiale.
- Dacă priviţi în urmă şi v-aţi detaşa de propria persoană, cum aţi vedea cariera lui Gheorghe V. Gheorghe?
- Mulţumesc bunului Dumnezeu că am avut mari realizări. Mulţumirea mea sufletească şi spirituală este deplină prin ceea ce am lăsat şi las în teatru. Am avut satisfacţii deosebite şi lucrurile s-au concretizat în aceşti ani prin faptul că am lăsat ceva în urmă.
