Premiile Festivalului Naţional de Epigramă

Premiile Festivalului Naţional de Epigramă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* O carte cu umoriştii Costache Conache, V. A. Urechia şI urmaşii *

Sâmbătă, 16 octombrie, în sala Centrului Militar Galaţi, s-au desfăşurat, concomitent şi alternativ, timp de trei ore, două festivităţi surori: una de închidere a celei de a XIII-a ediţii a Festivalului Naţional de Epigramă „Umor la Mila 80”, organizat de Clubul „Verva”, sub egida Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, iar cealaltă, de lansare a volumului IV, de umor, al seriei „O antologie a literaturii gălăţene”, editat de aceeaşi instituţie.

Aurelia Matei, directoarea Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, a rostit cuvântul de salut tuturor participanţilor, după care, neobosita şi inspirata moderatoare Constanţa Apostol a  gestionat eminamente în versuri întrunirea, recurgând la epigramă pentru fiecare prezentare.

Dan Plăeşu, primul preşedinte al grupării de umor „Verva”, a amintit de împlinirea, chiar în această lună, a 33 de ani de la înfiinţare şi a subliniat condiţia de brand a mişcării umoristice gălăţene, vizibil  şi în volumul lansat.

Despre prezentul Clubului „Verva” a vorbit actualul preşedinte, Ion Moraru, care s-a referit şi la eforturile depuse pentru editarea volumului de umor, cuprinzând aproape 100 de creatori locali de umor, din toate timpurile, de la Costache Conache la V. A. Urechia şi de la Manole Auneanu la Ion Zimbru.  

Invitat de onoare, George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, a situat „Verva”  printre fruntaşe între cele 28 de grupări naţionale afiliate şi a apreciat buna organizare a festivalului gălăţean.

Ceea ce a urmat a fost un veritabil spectacol de divertisment, susţinut de epigramiştii şi umoriştii veniţi din toată ţara şi din Republica Moldova şi de Ansamblul folcloric „Doina Covurluiului”. Între o epigramă şi un rondel, s-a integrat foarte bine un „Bun îi vinu’ ghiurghiuliu” sau un dans „Căluşarii”, aşa încât reuşita deplină a spectacolului nu putea fi depăşită decât de importanţa volumului de umor lansat şi apreciat de toţi oaspeţii prezenţi.

Ca la orice festival de umor, poanta finală a venit odată cu decernarea premiilor. Juriul, alcătuit din Ion Moraru, Gheorghe Dănăilă şi Nicolae Precupeţu a decis după cum urmează:

-    la secţiunea epigrame: Premiul I - Vasile Vajoga, Iaşi, premiul II - George Petrone, Iaşi, premiul III - Til Blidaru, Buzău, menţiune - Eugen Albu, Cluj-Napoca;

-    la secţiunea carte: Premiul I - Gheorghe Bâlici, Chişinău, premiul II, Mihai Batog-Bujeniţă - Iaşi, premiul III - Mihai Sălcuţan, Buzău, menţiuni - Laurenţiu Orăşanu, Bucureşti şi Emil Ianuş, Suceava.

Au mai fost acordate Premiul  Bibliotecii „V. A. Urechia” pentru  Gavril Moisa, Cluj-Napoca şi Premiul special al Cenaclului  „Oblio” pentru Ştefan Agachi, Chişinău.

Citit 1261 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.