S-a stins Mircea Ghiţulescu!

S-a stins Mircea Ghiţulescu!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Prietenul Galaţiului a fost ani la rând director de festival aici la Dunăre *

O ştire neaşteptată: teatrologul şi scriitorul Mircea Ghiţulescu a încetat din viaţă, duminică, la numai 65 de ani! Cu numai câteva zile în urmă citeam că făcuse parte, pentru ultima oară, din juriul festivalului naţional de la Teatrul „Ion Creangă”.

Gălăţenii l-au putut vedea ani la rând, ca director al Festivalului „Gulliver” sau ca invitat de onoare la Festivalul „Antares”. Rămâne cel care a reuşit să prindă în chihlimbar Istoria Teatrului, în mai multe volume monumentale, despre regizori, actori şi dramaturgi.

Critic literar şi dramatic recunoscut, a bătut ţara în lung şi în lat pentru a face mai cunoscute producţii teatrale altfel uitate! A scris piese de teatru şi romane, a avut funcţii de răspundere în Uniunea Scriitorilor din România.

Nu putea pleca din această lume în care munca i-a fost familie decât într-o zi de odihnă pentru ceilalţi oameni…

„Pe parcursul unei cariere de scriitor şi cronicar teatral de peste 40 de ani, Mircea Ghiţulescu a fost un neobosit susţinător al valorilor literare şi teatrale, al dramaturgiei naţionale. S-a bucurat de aprecierea şi prietenia confraţilor, a regizorilor şi actorilor, a străbătut ţara şi lumea în căutarea teatrului de calitate, scriind despre el cu înaltă competenţă şi dăruire maximă. Prin dispariţia lui Mircea Ghiţulescu, literatura română, teatrul românesc şi lumea noastră literară suferă o grea, ireparabilă pierdere“, scrie un comunicat comun al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti.

Comunicatul mai spune succint că scriitorul, născut  la 14 august 1945, este absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, promoţia 1969, a fost, din 2001, director fondator al revistei de teatru „Drama”.

A debutat în cunoscuta revistă clujeană „Echinocţiu”,  în 1969, cu o piesă de teatru într-un act,  şi editorial cu un volum de povestiri la Editura Dacia, 1978.

Opera sa capitală rămâne „Istoria literaturii dramatice române contemporane (1900-2000)”, Ed. Albatros, 2000, pentru care a şi primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru-AICT, Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor, Premiul I. L. Caragiale al Academiei Române.

De asemenea, a organizat festivaluri de teatru şi „Clubul dramaturgilor”, manifestare esenţială pentru dramaturgia contemporană.

Pentru activitatea sa exemplară a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de ofiţer.

În fotografie - Mircea Ghiţulescu la „Clubul dramaturgilor”

Citit 1048 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.