Când ajungi la Ierusalim nu se poate să nu te întrebi ce o fi cu zidul acela mare aşezat în mijlocului Cetăţii de astăzi? Un fel de cetate în cetate.
Sunt zidurile Vechiului Ierusalim, construcţie altădată cu rol de apărare care a cunoscut diverse stadii ale istoriei şi civilizaţiei din acest centru al lumii. În tot acest ansamblu, ne interesează porţile cetăţii, în special, cea închisă, a opta poartă - „Poarta de Aur”.
Primul zid al Cetăţii Ierusalimului a fost ridicat în vremea lui Solomon. Se ştie că şi regele David (a trăit cu o mie de ani înainte de Hristos) şi-a dat interesul de a întări cetatea de care ne leagă cele mai multe etape ale istoriei mântuirii omeneşti şi creştineşti.
O altă etapă a construcţiei zidului ce înconjoară Ierusalimul a fost la întoarcerea evreilor din robia babilonică sub Neemia (secolul VI înainte de Hristos). Acest zid a fost ridicat de Irod cel Mare (37-4 înainte de Hristos), iar cruciaţii o deschideau de două ori pe an; la Ziua Crucii şi la Florii.
Actualul zid ce înconjoară „Vechea Cetate” este din secolul al XVI-lea din vremea lui Soliman Magnificul (1520-1566). Sultanul a construit zidul între anii 1538 şi 1542 după Hristos. Are un perimetru de 3 kilometri, o înălţime de 13 metri şi 34 de turnuleţe. Prima variantă a zidului număra 60 de turnuleţe.
Intrarea în Ierusalim
„Poarta de Aur” datează din veacul al VII-lea, ba chiar are elemente „irodiene”, ceea ce ne duce în timpulcelei dintâi veniri în Trup a Mântuitorului. Surse istorice spun că aceasta este Poarta pe care Mântuitorul a intrat în Ierusalim spre Drumul Crucii.
Surse evreieşti menţionează că aici aveau loc primele întruniri creştine. Poarta închisă, Poarta de Aur este în zona cimitirului evreiesc. Din cauza invaziilor arabe, pe la anul 810, intrarea pe această a „opta poartă” a fost restrânsă, pentru ca apoi să fie complet acoperită de turci pe la 1530.
Şi musulmanii i-au dat o semnificaţie spirituală, pentru ei această poartă reprezentând „Poarta Judecăţii Universale”.
Pe noi pelerinii creştini ne interesează „Poarta de Aur” dintr-o altă perspectivă, cea eshatologică, iar pelerinul care ajunge la Ierusalim observă bine această poartă dinspre Muntele Măslinilor, din faţa Bisericii Agoniei (a Naţiunilor).
Este luminată de multe lumini, este feerică mai ales noaptea şi, fireşte, duce cu gândul la viaţa de apoi. Se spune că ea se va deschide la a doua venire cu Slavă a Mântuitorului. Este poarta - închisă deocamdată - care ne invită la meditaţie, la gândul către viaţa viitoare, la veşnicie. Este o invitaţie la... „eshaton”, (din greacă) adică „la cele din urmă”.
Spune Însuşi Mântuitorul, spun Sfinţii Părinţi că nu e vorba de „cele de pe urmă”, adică de un sfârşit al existenţei, al creaţiei din care face parte şi omul, ci de starea în care ne vom afla în viaţa de apoi, în veşnicie.
Împărăţie a lui Dumnezeu, veşnicie pe care fiecare creştin care L-a primit, care L-a experiat pe Hristos trebuie să o zidească pas cu pas în viaţa aceasta pământească pentru viaţa viitoare.
„Şi iarăşi are să vină cu Slavă...”
În învăţătura Bisericii noastre, prorocii şi apoi Sfinţii Părinţi ne vorbesc despre o a doua venire a Mântuitorului deosebită de cea dintâi venire în Trup a Fiului lui Dumnezeu pe pământ.
În Simbolul de Credinţă niceo-constantinopolitan, la articolul şapte mărturisim: „Şi iarăşi va să vină cu Slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”.
Deci, în veacul al IV-lea, pe baza Sfintei Scripturi, a învăţăturii Sfinţilor Părinţi mărturisim în Crez a doua venire a Fiul lui Dumnezeu în lume. Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-384), în „Cateheze”, ne relatează despre cele două veniri ale Mântuitorului. Cea dintâi venire a fost la Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu în Trup, iar a doua va fi în Slavă.
Această preocupare a venirii unui Mântuitor în lume au avut-o profeţii Vechiului Testament. Între aceştia David, Maleahi, Daniel, Isaia au văzut mai departe şi a doua Sa venire cu Slavă.
„La prima Sa venire (Fiul lui Dumnezeu) a fost înfăşat cu scutece în iesle, la a doua venire Se va îmbrăca cu lumina ca şi cu o haină” (Ps 103, 2).
„În cea dintâi venire a răbdat crucea, dispreţuind ruşinea”, reţinem din Sfântul Apostol Pavel (Evrei 12,2), dar la a doua Sa venire, va fi slăvit, „însoţit de oştirea îngerilor” (Matei 25, 31). Sfântul Chiril al Ierusalimului ne învaţă că „nu ne vom opri numai la cea dintâi venire a Lui, ci o aşteptăm şi pe a doua.
Ştim pe baza Revelaţiei divine, a învăţăturii Sfinţilor Părinţi că Fiul lui Dumnezeu - Cuvântul este din veci şi că S-a Întrupat „de la Duhul Sfânt şi din Sfânta Fecioara Maria”.
La prima Lui venire I s-a spus: <> (Matei 21,9); la a doua venire va veni din ceruri, cu Slavă, şi vom rosti aceleaşi cuvinte.
La a doua venire Îl vom întâmpina pe Stăpânul împreună cu îngerii (I Tes. 4, 17) şi ne vom închina Lui” cu aceleaşi sfinte cuvinte… „Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”.
La a doua Sa Venire, să avem candela aprinsă
Acelaşi Sfânt Părinte ne revelează faptul că la a doua venire, Mântuitorul nu mai vine ca să fie judecat de evrei, de oameni, ci „ca să judece pe judecătorii Lui.
Cel care la întâia lui venire a tăcut în timp ce era judecat, le va aduce aminte celor fără de lege, celor care au îndrăznit să-L răstignească” că scopul venirii în lume, al pătimirii a fost răscumpărarea păcatelor noastre şi ridicarea noastră din întunericul iadului.
La prima Lui venire, ne-a învăţat cu chip blând, dar la a doua venire trebuie să fim pregătiţi, să fim precum cele cinci fete înţelepte care la venirea Mirelui Hristos aveau candelele aprinse, potrivit pildei rostită de Însuşi Mântuitorul.
De nu ne vom pregăti cu fapte bune, Dumnezeu Atotţiitorul şi Judecătorul lumii nu ne va recunoaşte de fii ai Lui… „Şi voi veni cu voi la judecată. Şi voi fi mărturie grabnică împotriva fermecătorilor, împotriva desfrânaţilor, împotriva celor care au jurat strâmb pe numele Meu” (Maleahi 3,5).
Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că Mântuitorul a venit în lume prin harul lui Dumnezeu pentru tot creştinul. La a doua Lui venire (Epistola către Tit, 2, 11-13) „Harul Mântuitorului Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor”, dar important este ca şi noi „să lepădăm necredincioşia şi poftele lumeşti, să vieţuim în veacul de acum în curăţie, cu evlavie şi drept, aşteptând fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
Sfinţii Părinţi ne vorbesc că la cea de-a doua Lui venire cu Slavă, fiecare suflet înviat va fi chemat la judecată; este o judecată particulară şi una universală...
De unde va veni Mântuitorul, care este semnul venirii Lui şi cine este amăgitorul acestei lumi în învăţătura Bisericii noastre? sunt aspecte pe care - cu sprijinul Sfintei Scripturi şi al Sfinţilor Părinţi - le vom desluşi, pe cât se poate într-un episod viitor.
