În amintirea caricaturistului Cristian Marcu

În amintirea caricaturistului Cristian Marcu
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Se împlinesc luna aceasta 65 de ani de la nașterea lui Cristian Marcu, ilustru caricaturist român și realizator de filme de animație, trecut cu 12 ani în urmă în lumea umbrelor veșnice, la numai 53 de ani

Lucra atunci ca grafician la cotidianul "Jurnalul Naţional" şi aducea zâmbetul pe buzele cititorilor, prin desenele satirice şi caricaturile publicate. Avea o reputaţie deosebită în rândul confraţilor de breaslă şi se bucura de preţuirea pasionaţilor de umor grafic.

Născut la 29 ianuarie 1959 în Galați, şi-a urmat familia în copilărie şi s-a stabilit în oraşul Huşi. A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici, al Uniunii Cineaştilor din România şi membru fondator al Asociaţiei Culturale "Punct", inițiator şi director artistic al Salonului de grafică satirică "Damigenius" de la Huşi, ajuns în 2011 la a XVII-a ediţie. Şi-a organizat opt expoziţii personale. Începând din 1984 a colaborat cu caricaturi la publicaţii din ţară ("Academia Caţavencu", "România liberă", "Ziua", "Formula As", "Plai cu boi", "Flacăra", "Azi") şi de peste hotare. A participat cu grafică satirică la saloane naţionale, obţinând peste 40 de premii şi menţiuni. În acelaşi timp, creaţia sa a fost apreciată la manifestările internaţionale de gen cu 23 de distincţii, la Amstelveen (Olanda), Istanbul (Turcia), Tokyo (Japonia), Semarang (Indonezia), Skopje (Macedonia), Varazdin (Croaţia), Daejon (Coreea), Trento (Italia), Beringen (Belgia) etc.

În cadrul Studioului "Animafilm", a semnat regia la filmele de desene animate "Mozaic 3" şi "Mozaic 6" şi animaţia la 32 de filme pentru copii, a ilustrat cărţi pentru diferite edituri.

A încetat din viață pe 25 iunie 2012 şi a fost înmormântat la Huşi.

"Ridendo castigat mores"

În grafica umoristică, a cultivat toate genurile de caricatură: satiră, portretistică, bazată pe metaforă sau simbol, "de şevalet". A abordat un registru tematic variat, subiectele lucrărilor vizând realităţi din mediul social-politic, din viaţa cotidiană sau fiind plăsmuiri ale propriei imaginaţii. Personajele sale sunt configurate cu claritate, au contururi precise, dezarmoniile unor părţi anatomice nu sunt exagerate. Uneori, accente suprarealiste îşi fac loc în compoziţii. Umorul său este sănătos, creează o stare de bună dispoziţie, dar poate să şi intrige. Atunci când desenul satiric este doar o ilustraţie la un articol, artistul găseşte soluţiile cele mai potrivite pentru a configura echivalenţe plastice care să exprime cât mai convingător conţinutul acestuia.

Plecat prea de timpuriu la Domnul, Cristian Marcu a rămas un reprezentant important al graficii satirice contemporane, care a luat atitudine civică prin creaţia sa umoristică şi s-a manifestat ca un spirit incisiv, inventiv, original, bine cotat  pe plan naţional şi internaţional. A crezut cu ardoare în celebra deviză "ridendo castigat mores" ("râzând îndreptăm moravurile").

Cristian Marcu - "Retragerea în Istorie (Ion Iliescu)"

Cristian Marcu - "Adam şi Eva"

Citit 596 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Aprilie 2024 23:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.