Maestrul Napoleon Tiron, unul dintre cei mai importanți sculptori români contemporani de talie internațională, cu rădăcini adânc înfipte în pământul fertil al Covurluiului, împlinește 90 de ani. O vârstă venerabilă, la care artistul nu dă încă semne de oboseală. De la cotele acesteia, el poate privi retrospectiv cu deplină satisfacție la ceea ce a creat de-a lungul anilor și, cu optimismul și dragostea de viață și de oameni care-l caracterizează, să-și facă noi proiecte pentru viitor.
Sculptorul s-a născut pe 26 februarie 1935, în comuna Rediu (fostă Oasele), judeţul Galaţi. A urmat Școala gimnazială în comuna Pechea, iar în 1950 a reușit la Școala Normală din Galați. Aici, în anul I și II, primește primele aprecieri și încurajări pentru desenele executate, dar are și cele mai mari dezamăgiri, fiindcă în anul III, cu doar patru luni înainte de terminarea anului școlar, schimbându-se dascălii, în urma unui conflict cu profesorul de limba română, este exmatriculat, fără a mai avea dreptul timp de zece ani să-și continue studiile.
Este angajat ca scenograf la Teatrul de Stat, proaspăt înființat. Desenează după natură. Într-o zi se hotărăște să-i arate lucrările cunoscutei pictorițe Dorothea (Lola) Schmierer-Roth, care în acea vreme conducea și un Cerc de pictură în cadrul Clubului „Șalom Alehem”. Evocând întâlnirea cu aceasta, sculptorul avea să scrie mai târziu: „A trecut o jumătate de secol, dar nu voi uita niciodată prima dată când am trecut pragul locuinței sale - o somptuoasă casă spre Dunăre -, îndemnat de prietenul și confratele Hary Weiss, ca să-i supun judecății încercările mele de aspirant în tainele artei. Zâmbetul ei mi-a risipit pe loc emoțiile și îndoielile. Simplul fapt că mi-a cerut să-i las câteva din acuarelele aduse a reprezentat mai mult decât orice îndemn pedagogic și a impulsionat avântul meu de începător” (Napoleon Tiron, „Întâlniri, întâlniri …”, în „Realitatea evreiască, 2006).
Revenind la Școala Normală, pe care o absolvă, în 1964 dă examen la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția pictură. Fiind locuri limitate, deși obținuse note mari, nu reușește. În anul următor, urmând sfatul unui coleg, care era deja student la sculptură, se hotărăște să susțină examenul la această secție, unde numărul candidaților era ceva mai mic. Se pregătește intens, desenează, modelează lutul, colegul îl testează, este mulțumit, asigurându-l de reușită. Este admis la clasa profesorului Boris Caragea. Termină facultatea în 1970.
Expoziţii în toată lumea
În 1971, a devenit membru al U. A. P. R., iar din 1990, profesor la Universitatea Națională de Arte din București. Sculptorul a debutat la Bienala din 1970, participând apoi la anualele de stat şi la alte manifestări naţionale şi ale municipiului Bucureşti. Și-a organizat mai multe expoziţii personale la București, Sibiu, Timișoara, Amsterdam (Olanda) și a fost prezent în expoziții românești de grup deschise în afara granițelor, la Praga (1973), München (1972), Eastbourne, Budapesta, Bochum, Belgrad, Hamburg, Karlovy Vary (1973), Erfurt (1974), Varşovia (1975), Veneţia (1976, 1988), Sofia, Lodz (1979), Iordania (1980), Montreal, Paris (1981), Moscova (1982), Detroit, Barcelona (1983), Stuttgart, Sofia, Atena (1985), Londra, Amsterdam (1986), Beratzhausen, Regensburg, Edinburgh (1990) etc.
În 2006, împreună cu Gheorghe I. Anghel, Marcel Bunea, Florin Ciubotaru, Darie Dup, Petru Lucaci, Vladimir Şetran şi Vasile Tolan, formează Grupul „8 ART +”, organizând expoziţii în diferite oraşe din ţară (printre ele și Galați, la Galeria de Artă „Nicolae Mantu”) şi de peste hotare. În 2016 se alătură lui Aurel Vlad și Cătălin Bădărău în proiectul „Uprooted/ Dezrădăcinat”, derulat sub auspiciile Postmodernism Museum, iar în 2018 participă, împreună cu sculptorii Amancio Gonzales Andres (Spania) și Yoshin Ogata (Japonia), la Programul internațional de rezidență artistică de sculptură „Albastru”, inițiat de Centrul Internațional de Cultură „George Apostu” din Bacău. A realizat tripticul din lemn „Familie - mamă, copil, tată”. De asemenea, a participat la simpozioanele naţionale şi internaţionale de sculptură de la Măgura Buzăului (1970, 1974), Moravany-Piestany (1972); Arcuş, Sf. Gheorghe (1975); Iserlohn (1983); Sighetu Marmației (1986); Beratzhausen (1992); Galaţi (1995, unde a realizat lucrarea "Valuri sarmatice"); Sângiorz-Băi (2009); Poiana cu Schit (2012).
Pentru meritele sale a fost onorat cu mai multe distincţii: Premiul UAPR, la Măgura (1970); Bursa UAPR pentru sculptură (1971); Bursa "Frederic Storck" (1971-1972); Premiu la Quadrienala Internaţională de la Erfurt (1974); Premiul UAPR pentru sculptură (1980); Marele Premiu al UAPR pentru activitatea artistică (1986); Premiul UAPR pentru Excelenţă (2007); Bursa "Brâncuși", cu un sejur de trei luni la Paris, oferită de Institutul Cultural Român (2018); Premiul "Sculptor Emerit" acordat de Filiala de Sculptură București a UAPR (2025).
În spiritul şcolii brâncuşiene
Napoleon Tiron s-a manifestat încă din primii ani ai carierei ca unul dintre cei mai înzestraţi sculptori care în deceniul al optulea al secolului trecut a adus un suflu cu totul nou în statuara românească. Alături de George Apostu, Gheorghe Iliescu-Călineşti, Ovidiu Maitec, Horia Buculei etc., a evoluat în spiritul şcolii brâncuşiene, nu copiindu-l pe meşterul din Hobiţa, ci adoptând spiritul sculpturii sale, simplificând şi sintetizând formele şi volumele până la esenţă. Sculptura sa, originală ca viziune şi concepţie, afirmă un constructivism geometric de o profundă modernitate, înscriind în spaţiu forme rectangulare sau ovoidale expresive, bine articulate, ritmuri care impun prin rigoare şi echilibru.
Constantin Prut scrie despre artist: "Într-o primă perioadă a creației sale, s-a preocupat de introducerea în limbajul plastic a unor principii revoluționare, până la supunerea formelor într-o rigoare geometrică. Exercițiul de ordonare, de asceză a formelor s-a dovedit o experiență utilă, după care a început să recupereze elemente ale sensibilității, cu efectele unei cioplituri mai spontane. Deși, în general, structura lucrărilor din ultimul timp rămâne geometrică, materialul - lemnul sau piatra - suportă mai direct mișcarea imprevizibilă a luminii și a acțiunii dălții, marcate de o irepresibilă tensiune interioară" ("Dicționar de artă modernă și contemporană", 2002).
La o structură geometrică apelează Napoleon Tiron şi-n lucrarea din metal de mari dimensiuni de la Galaţi, amplasată în Parcul "Cloşca", intitulată "Valuri sarmatice". Ea este alcătuită din trei module rectangulare, înclinate într-o parte, plasate simetric în spaţiu şi sudate între ele, vopsite într-o culoare verde intens. Aceste module desfăşurate pe orizontală, cu forme stilizate, sugerează mişcarea valurilor, creând un tot armonios cu forma de relief şi vegetaţia parcului.
La cei 90 de ani, sculptorul Napoleon Tiron, plecat în lumea artei de pe meleagurile de la Dunărea de Jos, face dovada unei robusteți spirituale remarcabile, fiind o prezență activă în cultura românească, un creator redutabil pentru care arta constituie rostul existenței sale pământene. Îi urăm ani mulți în deplină sănătate, putere de muncă, inspirație și încă multe realizări pe tărâmul atât de fertil al artei!
