(...) Copacii dominau peisajul, dar nu semănau cu nimic din ce știam. Trunchiurile aveau o textură compactă, minerală aproape, iar scoarța părea să se refacă sub privire. Am înțeles - sau poate mi-am amintit - că nu pot fi tăiați. Orice tentativă de a-i răni îi făcea să se retragă în sine, devenind de neclintit. În coroane, animale ciudate dormeau agățate de ramuri, atârnând cu capul în jos, susținute de cozi musculoase. Semănau cu niște urși cu blana de culoarea frunzei crude. M-am oprit la capătul aleii betonate, aproape de un arbore masiv. La baza lui se mișcau termite imense, cu boturi lucioase. Nu rodeau lemnul. Stăteau aproape nemișcate, hrănindu-se cu saliva care le curgea lent și continuu din gură uriașelor mamifere atârnate. (...) Am deschis ochii și m-am privit. Aveam mâini scurte, genunchi juliți și respirație rapidă. Corpul știa lucruri pe care mintea încă nu le înțelegea: mirosul de pământ reavăn, lemn vechi și fum slab de sobă. Casa era acolo. Prispa scârțâia la fel, cireșul un pic strâmb. În spate, o găină cotcodăcea fără motiv. Bunica era în bucătărie. M-a recunoscut din prima clipă. Cred că asta era una din regulile acestui univers: lucrurile importante nu necesitau explicații. Bunicul era afară și repara un cărucior care nu se strica niciodată definitiv. A ridicat capul și mi-a făcut semn cu mâna. Pentru prima oară de când au început alunecările nu m-am simțit o anomalie. Am zâmbit cu gura până la urechi. Și am descoperit ceva ce îmi doream atât de mult: siguranță. (Victor Nicușor Dragomir - "Alunecătorul")
Cu proza scurtă "Alunecătorul" - tot de factură SF, așa cum ne-a obișnuit - Victor Nicușor Dragomir (VND) se înscrie în parcursul cărții sale "Taxiul lui Charon" apărută anul trecut la Editura "StudIS" din Iași și care s-a bucurat de o lansare deosebită, unde a fost apreciată și aplaudată de o asistență însemnată și avizată întru ale literaturii și ale genului SF.
”O idee generoasă, care, totuși, ar fi trebuit dezvoltată și argumentată mai mult și anume trecerea dintr-o dimensiune temporală în alta, cu dorința secretă de a regăsi un paradis al copilăriei, reprezentat de bunicii personajului, călător printre lumi. Este, deocamdată, o eboșă a unei idei profund umane, tratată în registru SF, aceea că un spațiu definit al copilăriei ne urmărește oriunde, indiferent de vârstă și de dimensiunea temporală în care ne aflăm.” (Stela Iorga)
”Textul lui VND este scris în stilul său caracteristic; este una dintre cele mai reușite povestiri ale sale, ce se datorează atât ideaticii, atmosferei create cât și fanteziei debordante de care autorul dă dovadă; foarte interesantă ideea centrală a textului, acea alunecare în diferite universuri, universuri care sunt de fapt diferite straturi ale sinelui, diferite etape din viață; finalul este unul foarte puternic și emoționant, cu care nu ai cum să nu rezonezi; cred că, pentru fiecare, reîntoarcerea la rădăcini, la universal copilăriei nu face decât să te reîntregească, să-ți aducă pace și bucurie; de impact sunt și pasajele descriptive în care înfățișează acea junglă urbană cu animale nemaivăzute și, de asemenea, zugrăvirea momentului în care personajul principal părăsește domiciliul conjugale; de bun augur sunt și inserțiile lirice care dau o anumită subtilitate textului.” (Anca Șerban Gaiu)
”Este o proză deosebită; are o curățenie constantă a personajului, imaginile sunt frumoase, poetice, iar pasajele SF sunt captivante; se pare că adună material pentru un nou volum.” (Ecaterina Mihăiescu Păun)
”Imaginația autorului este surprinzătoare, ideea alunecării între realități sugerează fragilitatea graniței dintre percepție și univers; Terra dominată de termite, universul în care personajul devine reziduu sunt imagini cu forță simbolică aproape existențială; finalul schimbă registrul, din straniu și alienare se ajunge la o întoarcere profund umană - copilăria și siguranța bunicilor; o proză care stârnește interesul chiar și pentru un necititor de fantezisme.” (Coca Coralia Drăgan)
”Granița dintre fantastic și real este insesizabilă.” (Ioan Gh. Tofan)
”Mult balast și multe incoerențe.” (Ciprian Laurențiu Crișan)
”Text ca un poem, cu multe metafore și pasaje care presupun imaginație și sensibilitate; pare și bine ancorat în realitate.” (Carmen Neacșu)
”La prima impresie, proza scrisă de VND, "Alunecătorul", mi s-a părut a fi un capitol dintr-o poveste mai amplă; ca proză de sine stătătoare, are coerență, trecerea de la un univers la altul nefiind sincopată; are inserții poetice, mai vizibile în pasajele descriptive, iar anumite replici din dialog au rolul de a anticipa direcția următoarei alunecări, ceea ce invită cititorul la reflecție; miza din finalul prozei ar fi meritat un pic mai multă generozitate din partea autorului; personal, mi-ar fi plăcut să se insiste pe monologul interior și aș fi vrut mai multe coordonate în jurul acestui mister al alunecătorului; consider că e un text care necesită o continuare.” (Sabina Penciu)
- Vineri, 27 februarie, la ora 18.00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citește Andrei Velea.
