Viorel Baciu 50 - Cartea femeii şi cartea bărbatului

Viorel Baciu 50 - Cartea femeii şi cartea bărbatului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Joi, 23 februarie, în ziua când împlineşte 50 de ani, Viorel Baciu îi invită pe gălăţeni, începând cu ora 16,00, în foaierul Teatrului Dramatic, unde vor avea loc mai multe evenimente: lansarea a două broşuri şi două postere ce-i poartă semnătura, plus vernisajul unei expoziţii personale a artistului, în cadrul Galeriei „Florian Doru Crihană”. Cu alte cuvinte, Viorel Baciu îşi sărbătoreşte cum se cuvine aniversarea primei jumătăţi de veac din existenţa sa: „50 de ani este o vârstă care-i sperie pe mulţi. Eu nu vreau să confirm prejudecata aceea potrivit căreia de acum începe numărătoarea inversă. Intervalul 40-60 de ani eu îl consider vârsta a doua, dar sper ca mintea să-mi rămână cea de la vârsta întâi”, spune cu umor talentatul gălăţean.

„Vin în faţa Măriei Sale, Publicul, cu o serie de 30 de caricaturi din diferite perioade ale creaţiei mele şi îi las pe privitori să decidă dacă este vorba despre o evoluţie sau o involuţie”. Întrebat ce e cu avalanşa de lansări – două broşuri şi două postere în aceeaşi zi, Viorel Baciu explică: „Am aşteptat 50 de ani ca să pot face  aceste lucruri. Toate vin la timpul lor, nu le puteam face nici la 20, nici la 30 de ani. Pur şi simplu, acum s-a împlinit timpul ca să mă apuc serios de umor: până acum m-am antrenat doar”. Aşadar, gălăţenii vor putea  descoperi „Cartea femeii pentru gusturile bărbatului” şi, pentru echilibru, „Cartea bărbatului pentru gusturile femeii”, cu alte cuvinte caricaturi de Viorel Baciu, după maxime celebre, cu o prefaţă de Nicolae Bacalbaşa. Unul dintre posterele ce vor fi lansate la Galaţi prezintă  branduri de turism şi personalităţi europene care ne-au marcat viaţa, iar celălalt este replica la nivel mondial a acestora – „What a wonderful World”. Primul va ajunge în Parlamentul European, iar cel de-al doilea în Turcia, la canalul de televiziune TNT Turkiye Tv.

„Cetăţeni, gândiţi!”

Recunoscând că simţul umorului este o calitate dar şi o raritate, Viorel Baciu crede cu încrâncenare că „ridendo castigat mores” (râzând putem îndrepta moravurile) şi face tot ce ţine de el pentru a îndrepta ceva în lumea strâmbă în care trăim: „De mic mi-am fixat ca ţintă să ajung la 50 de ani ca să pot înţelege toate mesajele pe care le vedeam: „Cetăţeni, nu călcaţi iarba!”, „Cetăţeni, respectaţi liniştea!” ş.a.m.d., dar nicăieri nu am văzut anunţul „Cetăţeni, gândiţi!”, motiv pentru care l-am ales ca laitmotiv al unei campanii adresată celor cu mintea odihnită”, afirmă caricaturistul. „Din ce în ce mai greu găsim oameni care nu  mimează inteligenţa şi tot mai mulţi sunt cei care râd la comandă, politică sau nepolitică. Umorul e o chestiune dificilă, în ciuda aparenţelor. Când reuşeşti să faci un om să zâmbească privind un desen sau citind câteva cuvinte, înseamnă, ca artist, că ţi-ai atins scopul – în 30 de secunde să-l vezi fericit”.

Viorel Baciu consideră fiecare an pe care îl adăugăm vârstei noastre ca un dar divin. Sursa din care-şi ia energia nu a vrut să ne-o dezvăluie, „energie vie se cheamă, dar nu am contor la ea şi nu vreau să intru în conflict cu nimeni”, ne-a spus în stilul său inconfundabil, caricaturistul. Aşadar,  ne vedem joi, la ora 16,00, la Teatrul Dramatic, să-l sărbătorim.

 

Citit 9695 ori Ultima modificare Luni, 20 Februarie 2012 19:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.