Începutul-începuturilor „Teatrului de Stat”: Constantin Ardeleanu a evocat primele spectacole

Începutul-începuturilor „Teatrului de Stat”: Constantin Ardeleanu a evocat primele spectacole
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Unul dintre tehnicienii începutului Teatrului de Stat gălăţean, care a făcut aici luminile şi sonorizarea vreme de 11 ani, începând cu primul spectacol, din 1956, Constantin Ardeleanu, ne-a povestit luni, emoţionat, amintirile sale, în foaierul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Venerabilul pionier al tehnicului teatral a răspuns astfel invitaţiei tânărului regizor Alexandru Berceanu. Au fost prezenţi la discuţii, alături de secretarul literar Mona Sandu, actriţa Ana Maria Ciucanu şi actorul şi regizorul Vasile Dănilă, şi de unul dintre spectatorii primelor spectacole, în anii ´50, Gavrilă Niţu, director, până în anii ´90, al Şcolii Populare de Arte. Cel care ne-a şi introdus în atmosfera ciudată a perioadei staniliste, povestindu-ne de un dig din Balta Mare a Brăilei, confecţionat, în lipsa sacilor de nisip, din… trupurile (vii!) ale unor deţinuţi aduşi de la Periprava. Dar şi despre „casele de citit”, unde gospodarii care aveau câteva scaune primeau consătenii la lecturi publice din presa de partid.

„Eram fericit”…

Ştie domnul Ardeleanu ceva despre primul spectacol al teatrului nostru, din 1956 -  „Preludiu”, de Ana Novac (Zimra Harsányi, supravieţuitoare a Holocaustului, dramaturg de mare succes în blocul comunist), piesă în patru acte. Pe atunci, lucra în scenă, sus la cucurigu, înfruntând fierbinţeală uriaşă făcută de acele reflectoare şi reglând dintr-un reostat, construit pe loc, puterea luminilor. Acum, a vrut să vadă orga de lumini, o minune care nu exista nici în visele sale. S-au evocat ieri regizori şi maşinişti, nopţile de lucru înaintea premierelor, numele unor actori astăzi dispăruţi, chiar nume celebre care au jucat pe scena noastră (Gina Patrichi, fără mofturi de vedetă, Ştefan Bănică, mai puţin sobru decât Juniorul, dar prieten bun, Marcel Anghelescu şi soţia sa actriţă aici etc.), dintre cei care ne bucură că există fiind Leonard Calea. S-a vorbit şi despre cenzură, şi despre vizionări în faţa activiştilor care „vegheau” ca totul să fie „pe linie”, fără „şopârliţe”. Vechiul tehnician a concluzionat în final: „Eram fericit. Pentru că eram tânăr!”

Citit 10363 ori Ultima modificare Marți, 18 Septembrie 2012 23:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.