Continuăm să scriem despre oameni ale căror nume au devenit peste timp nume de locuri. Pe 26 mai 2000, prin Hotărârea nr. 312 a Consiliului Judeţului, Teatrului Dramatic Galaţi i se atribuia numele actriţei Fani Tardini. Propunerea a fost susţinută de „istoricul Galaţilor”, regretatul Paul Păltănea, care a reuşit s-o impună chiar cu preţul demisiei din comisia special alcătuită pentru botezul instituţiei. Motivaţia susţinerii: Fani Tardini a fost cea care a întemeiat în oraşul nostru prima trupă stabilă de teatru românesc. A fost o actriţă importantă, care chiar a pierdut, dedicându-se Galaţiului, din gloria naţională câştigată pe scenele Capitalei, prin decizia de a juca şi de a organiza teatrul aici! Ne-a ales oraşul pentru a întemeia Teatrul care ne lipsea! A tradus teatru, a fost descoperitoare de talente şi profesoară. Pe marea actriţă Aristizza Romanescu a descoperit-o la Galaţi, într-o «cafenea cântândă»… Bustul lui Fani era „în plan” pentru o alee a personalităţilor gălăţene în zona P-urilor, proiectată doar, din păcate…
1860, la Parfumul teilor!
Istoricul Paul Păltănea nota în cartea sa „Istoria oraşului Galaţi”: "La 6 octombrie 1859, artista Fani Tardini, până atunci în trupa lui M[ihail] Pascaly, înfiinţează o trupă proprie. La Galaţi joacă în 26 iunie 1860”. În amfiteatrul construit de Belle în via lui Filatoff de pe Calea Domnească, acum „Parfumul teilor”, a început cu o dramă a lui Dumas. Succes deplin.
Locul casei sale nu este marcat!
S-a stabilit definitiv la Galaţi în 1872, alături de actorul Alexandru Vlădicescu, iar compania fraţilor Vlădicescu apare de acum în presă drept „trupa de teatru românesc a doamnei Fany Tardiny”, directoare într-o lume conservatoare, a bărbaţilor…
Împreună cu Alexandru îşi ia în 1872 o casă pe strada Cuza, la nr. 50, casă din păcate dispărută. Un vecin, directorul Colegiului „Vasile Alecsandri”, prof. Vasile Ciuchină, ne-a arătat locul fostei clădiri, abandonat de mult bălăriilor. Nu există nicio plăcuţă măcar, care să ne amintească!
Portret precis
Celebra actriţă Aristizza Romanescu ne lasă poate unicul portret al actriţei Fani Tardini: „impunătoare, inteligentă, cultă. Ştia cinci-şase limbi. La curent cu piesele teatrale străine. Voce gravă, figură şi mai ales ochi de mare expresie. Juca şi în melodramele mari, ca Maria Tudor, şi în comedii, ca cele din repertoriul Alecsandri - printre care Partida de concină va rămâne neuitată. A fost directoare de trupă ani întregi. Bună, plină de slăbiciune. Nu invidia talentul altora. Între Fanny Tardiny, Nini Valery şi cei doi Vlădiceşti începui a căpăta conştiinţa meseriei”, scria Aristizza, ajunsă una dintre vedetele ţării. Ea a ajutat-o material pe bătrâna Tardini, rămasă fără sprijin. Profesorul Păltănea era revoltat că unii contemporani au uitat-o într-atât, încât intrigantul ziarist gălăţean - model pentru Venturiano, personajul lui Caragiale - Grigore Ventura (în piesa căruia, „Curcanii”, actriţa jucase la Galaţi, chiar după războiul din ´77) scrisese la moartea lui Fani Tardini: „A murit o babă”… Cumplit!
Doamna europeană a Teatrului gălăţean
Trupa lui Tardini a jucat într-un prim „teatru” în care se succedau trupele venite în turneu: din 1866, în teatrul-baracă de pe locul Prefecturii de azi au jucat multe trupe româneşti şi străine, printre care şi glorii mondiale, precum Sarah Bernhardt sau Adelina Patti. De la Millo a prins dragostea pentru primii autori români, iar de la marele Pascaly directoarea Fani a îmbrăţişat deschiderea europeană a repertoriului şi a tradus chiar piese celebre, cum ar fi cele ale lui Victor Hugo.
Fani Tardini (sau Fany Tardiny ori chiar Tardinny, după cum îi ortografiau numele gazetele vremii) a întemeiat teatrul din oraşul nostru, în care a trăit şi jucat 30 de ani şi din care a pornit turnee spre alte colţuri de ţară. Alecsandri i-a încredinţat un rol într-o piesă unică în cariera sa: „Concina”. O piesă de salon, în genul celor franţuzeşti, cum nu se mai scriseseră în România. Autorul credea că numai Fani putea duce rolul de compoziţie. A fost un succes, la 33 ani, în rolul prinţesei bătrâne - ultima piesă în care a jucat apoi, cu puţin înaintea morţii. La Bucureşti, succesul lui Fani în aceeaşi piesă a fost consemnat în „Timpul” de cronicarul Eminescu, fostul sufleur în trupa ei. La 16 ani, bolnav de teatru, Mihai Eminescu a fugit de la şcoală cu trupa, iar oda sa „La o artistă” a fost considerată, se pare greşit, ca dedicată lui Fani.
Gălăţeni puşi în încurcătură
La întrebarea: "Cine a fost Fani Tardini şi de ce Teatrul Dramatic se numeşte aşa?", gălăţenii chestionaţi şi-au dat cu presupusul, însă niciunul nu a ştiut nici măcar că a fost femeie.
Dumitru Prepeliţă, pensionar: „E o chestiune de cultură generală la nivel local. Eu ştiu că a fost un mare actor, dar acum nu sunt convins dacă a fost sau nu gălăţean. O să mă documentez.”
Simona, 19 ani: „Probabil că a fost un om care a avut o contribuţie importantă în oraşul nostru. Nu ştiu exact, dar bănuiesc că a fost un artist, actor sau regizor important, din moment ce teatrul poartă numele lui.”
Silviu, muzician: „Sincer nu ştiu. Dacă aş avea un indiciu, poate mi-aş da seama. Doar făcând legătură cu instituţia care se numeşte aşa, cred că a fost un om de teatru, un actor local şi sper să nu greşesc.”
Elena, studentă: „Bănuiesc că a fost un important actor gălăţean, însă recunosc că nu sunt sigură. Dar ce-a făcut sau ce-a jucat recunosc că nu ştiu. Acum îmi dau seama că ar fi bine să ştim de ce anumite instituţii din oraş poartă un anumit nume. E o temă asupra căreia promit să mă informez.” (Iuliana Chitic)
