Istoria unei dinastii de bancheri / Familia Chrissoveloni - mai aproape de noi

Istoria unei dinastii de bancheri / Familia Chrissoveloni - mai aproape de noi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O expoziţie foto-documentară de excepţie s-a deschis, ieri, la sediul Muzeului de Istorie: „Familia Chrissoveloni - un destin european”, ce va putea fi vizitată timp de o săptămână la sediul din strada Domnească nr.25. Realizată de instituţia gazdă în colaborare cu Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu, Biblioteca şi Primăria Ghidigeni, Serviciul Judeţean Galaţi al Arhivelor Naţionale şi Comunitatea Elenă, expoziţia prezintă repere semnificative din viaţa şi activitatea unei “dinastii” de bancheri-aristocraţi de origine greacă, ce a dat României trei bancheri: Nicolas Z. Chrissoveloni (1838-1913), Jean N. Chrissoveloni (1880-1926) şi Dumitru N. Chrissoveloni (1883-1957). La vernisajul de ieri au fost prezenţi trei reprezentanţi ai familiei: Sybille (măritată Manu), Ion Nicolae şi Elena Verov Chrissoveloni.

Întrebat despre palatul familiei din comuna Ghidigeni, Ion Nicolae a declarat: “Fiind devastat după 1990, acolo nu mai e astăzi decât un schelet. Planul nostru este să-l refacem şi să-i dăm o menire comercială, să-l transformăm într-un han pentru turism silvic. Având şi 400 de hectare de pădure, în ţară, cu faună deosebită, intenţionăm să facem nişte turnuri de observaţie unde să vină oameni interesaţi să vadă animalele şi păsările - nu să le împuşte, aşa cum se întâmplă, din păcate, la noi. Încercăm, atât cât putem, să reconstruim, ca să putem da ceva înapoi comunităţii. Aceasta e ţinta noastră. Vrem să luăm finanţare pentru acest proiect, aşa că prevăd ca într-un an, un an şi jumătate, să se întâmple ceea ce ne-am propus”.

Pare paradoxal ca o familie de bancheri să aibă nevoie de finanţare: “În 1932, tatăl meu a fost nevoit să semneze falimentul băncii, însă a vrut să restituie tuturor banii, astfel încât a plătit mai mult de 3 miliarde de lei, în cocoşei de aur: cred că suntem singura bancă de atunci care a plătit, când toţi ceilalţi şi-au închis uşile”, declară Ion Chrissoveloni. Familia Chrissoveloni a avut, la Ghidigeni, o fabrică de spirt, una de oţet şi una de cărămidă. Industria locului s-a dezvoltat datorită acestei familii. “Şoseaua ce străbate comuna de la un capăt la altul poartă numele Chrissoveloni, ceea ce dovedeşte că locuitorii de astăzi îi poartă acelaşi respect acestei familii”, a declarat la vernisaj Marius Mitrof, iniţiatorul expoziţiei, adăugând: “Prin acest demers ne-am propus să oferim comunităţii locale informaţii cu valoare istorică şi, pe de altă parte, să-i aducem la Galaţi pe urmaşii acestei familii care, în urmă cu cinci generaţii, au pornit aici marile afaceri, în special cele bancare".

Citit 22352 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Octombrie 2012 18:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.