(întru memoria Elenei Cristea din Corni)
mamă să mă ierţi că nu ţi-am scris
măcar două vorbe toată vara
stau cu gâtul rupt în paradis
şi visez frumos odinioara
mi-a fost greu oare de ce te mint
cum rostesc asemenea minciună
am intrat ca prostu-n labirint
luminat cu-n sfert de semilună
sigur m-a rugat să fiu atent
să nu calc prin străchini sau în groapă
să refuz infernul repetent
şi nici un blestem să nu mă-ncapă
pasămite nu te-am ascultat
m-au sedus cărări nemaiumblate
şi ipotenuze la pătrat
adunând catetele-n păcate
să-ţi fi scris să te întreb măcar
ce mai face câinele şi tata
dacă face semne-n calendar
mâine vin să iar iertarea gata
doamne câte toamne ca un vis
cât de mult regret odinioara
mamă să mă ierţi că n-am trimis
măcar două vorbe toată vara
