De la prezenţa într-un salon naţional de grafică la peste 40 de expoziţii personale
Atelierul lui Teodor Vişan este locul ideal pentru creaţie, care îi conferă artistului confortul necesar pentru ca lucrările sale să fie întotdeauna luminoase. Soţia sa, Constanţa, cele cinci pisici şi cei doi căţei sunt sufletele calde ce-l înconjoară la orice oră.
Astăzi este singura zi din an în care Teodor Vişan nu lucrează, ci primeşte vizite, pentru că e ziua sa de naştere. Secretul tinereţii artistului vine din faptul că munca nu i se pare grea. „De la părinţi am dragostea de muncă. Drumul pe care mi l-am ales în viaţă l-am ales singur, nu am avut un model. M-am autoeducat prin muzeele Bucureştiului. Neavând o facultate, o educaţie artistică, din anii tinereţii, drumul meu a fost mai anevoios şi mai spinos. Aproape că nu mai sesizam bucuriile din cauza spinilor, dar nu mă supăr, pentru că lucrul acesta m-a ajutat să perseverez”, dezvăluie artistul.
Prima sa prezenţă într-un salon naţional de grafică a fost în 1983. În 1987 a primit Premiul I la un Festival Internaţional de Artă de la Moscova. Din 1991 este membru al UAP. A deschis peste 40 de expoziţii personale.
„În orice zi trebuie să iasă o lucrare”
Acum face chiar şi câte o lucrare pe zi. „Aşa mi-e crezul: în orice zi trebuie să iasă o lucrare. Sunt 40 de ani de exerciţiu. Am multe lucrări, produc mai mult decât pot da. Mă bucur când o lucrare pleacă din atelier, cred că asta este crea mai mare bucurie a unui artist”.
Are un singur mare regret: „Dacă aş fi făcut facultatea la 25 de ani, cred că aş fi plecat din Galaţi, pentru că provincia, în general, te îngroapă. Este lupta cu profesia, în primul rând, dar şi cu prejudecăţile celorlalţi care spun: nu cumpăr de la voi, merg la Bucureşti! Iar Galaţiul este oraşul unde se opreşte trenul la ultima staţie. Îmi pare rău că autorităţile noastre nu dau mai multă atenţie artei. Am fi fost mult mai cunoscuţi: cartea de vizită a unui oraş este dată, în primul rând, de artiştii săi. Dacă privim înapoi, doar arta rămâne după noi”, conchide artistul, căruia îi dorim să poată face câte o lucrare pe zi încă mulţi ani de acum înainte.
