„La Rondine” - farmec şi rafinament marca Puccini

„La Rondine” - farmec şi rafinament marca Puccini
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premiera pe ţară a operei „La Rondine” („Rândunica”) a adus, sâmbătă seara, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, mulţi iubitori ai muzicii de gen.

După ce a găzduit creaţii pucciniene arhicunoscute, ca „Tosca”, „Boema”, „Madame Butterfly”, teatrul gălăţean a mizat, cu succes, pe o operă extrem de puţin montată pe scenele din lume. Colaborarea dintre corul, baletul, orchestra, artiştii gălăţeni şi cei de pe alte scene din ţară şi străinătate, sub „bagheta” regizoarei Anda Tăbăcaru-Hogea, s-a dovedit a fi una reuşită.

Publicul a îndrăgit cuplul Maria Petcu (Braşov), în rolul Magdei, curtezana de la Paris aflată în căutarea dragostei pure, şi Olexei Strebnisky (Ucraina), în rolul lui Roger (Ruggio, în italiană), tânărul ingenuu abia sosit în capitala iubirii.

Distribuţia a fost alcătuită astfel: Lisette (Mădălina Diaconescu, Constanţa), Prunier (Florin Butnaru, Bucureşti), Rambaldo (Andrei Donos, Rep. Moldova), Perichaud (Călin Cozma, Germania), Gobin (Florin Marcovici), Crebillon (Laurenţiu Severin, Constanţa), precum şi Adina Lazar, Ana Condrea, Lucia Cicoară Drăgan, Mirela Stoica, Iulia Florea, Ciprian Marcovici, Florin Marcovici.

“Atât în mişcare, cât şi în imagine am vrut să realizez un spectacol rafinat, care să redea exact farmecul muzicii create de Puccini. Nu am făcut extravaganţe, pentru că muzica e prea fermecătoare. De asemenea, am mers mult pe romantismul relaţiei dintre personaje”, ne declara, înainte de spectacol, regizoarea Anda Tăbăcaru-Hogea, anunţând reprezentaţia de sâmbătă.

De altfel, regizoarea şi asistenţii săi (Ana Condrea, Lucia Cicoara Drăgan) au ales varianta de final mai puţin tensionată a operei - după ce îi dezvăluie adevărata identitate şi întregul ei trecut, Magda îl părăseşte pe Roger - lăsând la o parte finalul în care suicidul protagonistei era inevitabil. Costumele (realizate de Cătălin I. Arbore), decorul (Gheorghe Andreescu) şi regia tehnică (Viorica Mărăndici), toate au contribuit la redarea contrastului dintre iubirile trecătoare ale strălucitorului Paris şi marea dragoste, ascunsă pe malul Mediteranei, la Nisa, unde s-a refugiat „Rândunica”.

Un spectacol reuşit, o variantă mai mult decât plăcută de a petrece o seară de sâmbătă.

În fotografie, o scenă din primul act, înainte de sosirea lui Roger în salonul parizian

Citit 1024 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.