Epigramist, poet, scriitor satiric, membru al Societăţii scriitorilor „C. Negri”, al Cenaclului umoriştilor „Verva” Galaţi şi al filialei Uniunii Epigramiştilor din România, Ion Grosu este de ceva vreme un cronicar în versuri imediate: anume câte patru! Specia literară dificilă a epigramei, de obicei un catren în care trebuie să spui, nu-i aşa, totul şi cât mai neaşteptat cu putinţă, îl recomandă pe gălăţean la întâlnirile de fiecare joi ale Salonului literar „Axis libri”. Unde îi place să dea întotdeauna replica de final în versuri, foarte multe catrene fiind alcătuite pe loc, toate având trimitere la ce se întâmplă acolo şi toate măsurabile în aplauze, zâmbete sau râsete. Născut pe 6 iulie 1939, an de început al Războiului Mondial, la Galaţi, poetului îi rămâne „trăgaciul” versurilor. Prins în 20 de antologii literare, a debutat încă în 1959, la Braşov, în ziarul „Drum nou” şi a publicat apoi la „Viaţa nouă”, „Urzica”, sau „Moftul român”, „Satiricon” – Cluj ori chiar în „Literatură şi Artă” – Chişinău. În volum a debutat abia după revoluţie, cu „Amânatele sosii”, versuri, la Editura Hyparia din Galaţi. A colaborat, realizând emisiuni culturale, la posturi de televiziune Galaţi, Brăila şi din capitală. În afara celui de debut, a scos, la edituri gălăţene, volumele: „Sunt un om important”, Editura Latina, 1997, „Nu aştepta la uşi capitonate”, Editura Geneze, 2000, „Vă rog schiţaţi un zâmbet”, tot la Geneze, în 2000, „Ploaie şi rugăciuni”, Editura Dominus 2001, „Fum negru, fum alb”, Editura Axis libri” 2012. Să scoatem şi noi fum alb, ca la Roma: un fum aniversar.
Ion Grosu a trecut pe 74, dar rămâne pe scris! Scris de Victor Cilincă
Mai multe din această categorie:
