Cartea de memorii a unui gălăţean se adaugă acum în acel puzzle macabru al „obsedantului deceniu”: volumul lui Ion Baurceanu: „O viaţă ratată / Un deţinut politic în România 1951-1964”, apărut sub egida Academiei Române, la Editura Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului. Cu prefaţa scriitorului Dan Stanca şi un breviar biografic semnat de dr. Dan Cernovodeanu, istoric şi heraldist, fost emigrant la Paris.
Ion Baurceanu, „Jeannot”, născut în 1931 la Comăneşti, judeţul Covurlui, denunţat de fostul învăţător din sat, era arestat în ´52, cu trenul oprit între staţii, cu motiv: „O arestare pentru Bucureşti” şi era condamnat la 15 ani de muncă silnică. Condamnat inclusiv pentru „activitate în timpul detenţiei”. A urmat închisoarea Jilava, munca în minele de plumb Baia Sprie, Cavnic, puşcărie în Zarca (carcera de izolare) Aiudului şi apoi în cea a Gherlei, muncă silnică la Periprava, detenţie la Galaţi şi Jilava.
După graţiere, persecutat pentru că a refuzat să se înscrie în sistem, să-i jure credinţă, a reuşit să emigreze în SUA, ajutat de un prieten deja emigrat acolo. Astăzi, scrie că mai are „dorinţe”: doar o moarte instantanee. Dar cine ar rezista şi la o puşcărie în propriul trup? Amintirile sunt impresionante: născut într-un sat unde, după război, a făcut foame, a făcut apoi setea în puşcărie sau s-a încălzit iarna la răsuflările celorlalţi. Ba chiar a fost însă hrănit cu forţa în închisoare, în ´57, când, la Aiud, a făcut greva foamei: chiar l-au rănit atunci când i-au băgat, forţat, lapte cu furtunul, însă în trahee, nu în tubul digestiv! Bătut şi torturat prin închisori, are însă nobleţea să-şi amintească excepţiile, când nu a fost bătut sau înjurat.
În romanul „Gherla”, Paul Goma descria şi o scenă în care este zdrobit în bătaie, cu bestialitate, Baurceanu. Despre el, un plutonier de la minele de plumb spunea: „Ăsta nu dă un scuipat pe viaţă”. O viaţă - o spune încă din titlu - „ratată”!
