Campanie VL "Eu vara nu dorm"/ Comorile Muzeului de Istorie gălăţean: O maşină din 1898 şi aurul lui Innocens

Campanie VL "Eu vara nu dorm"/ Comorile Muzeului de Istorie gălăţean: O maşină din 1898 şi aurul lui Innocens
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Un muzeu cu şase clădiri!


Muzeul gălăţean înseamnă de fapt, pe lângă comorile de istorie şi artă veche de la sediul central de lângă Biserica Grecească, str. Domnească, nr. 25, şi vizitarea unor colecţii pline de parfum istoric la Muzeul "Casa Cuza Vodă" din str. Cuza nr. 80, Muzeul "Casa Colecţiilor" - fosta Farmacie Ţinc din str. Eroilor nr. 64, dar şi în judeţ: Casa Memorială "Costache Negri" din comuna care îi poartă numele, Casa "Hortensia Papadat Bengescu" – comuna Iveşti şi Casa rurală "Ioan Avram Dunăreanu", din Suhurlui.

Sediul din Domnească - plin de valori!

"Avem în faţă un patrimoniu de peste 50.000 de bunuri culturale, unele de importanţă excepţională. Colecţiile deţinute de instituţie sunt diverse: arheologic (obiecte paleolitice descoperite la Pleşa, Puricani, Şipote, obiecte neolitice din cultura Criş, altarul votiv de la Şendreni, obiecte romane şi medievale), numismatică, medalistică, etnografic, filatelie, artă decorativă, documente şi înscrisuri din epoca modernă şi contemporană, carte veche şi rară, tehnică, presă şi publicaţii, bunuri culturale memoriale ş.a. Deţinem bunuri culturale clasate în Tezaurul patrimoniului cultural naţional, arme uniforme şi însemne militare”, ne spune directorul instituţiei, prof. Dragoş Căldăraru. Am admirat multe bunuri din categoria Tezaur, să vă spunem măcar câteva care ne-au atras atenţia. Scheletul celebrului Innocens (lat. „Nevinovatul”), considerat de către descoperitor, arheologul Ion T. Dragomir, ca fiind un tânăr ofiţer dac din armata Romei, trecut la creştinism. Şi fibula (agrafa) de 21 g. din aur, inscripţionată cu numele acestuia. Sau celebra Horă de la Bereşti, piesă emblematică pentru zona noastră, vas cu trimiteri antropomorfe de mare plasticitate, din cultura Cucuteni a eneoliticului. Vasul Kopfgefäß (în formă de cap uman) din secolul II, un pandantiv din piatră, aparţinând extraordinarei culturi Gumelniţa de acum şapte mii de ani, amfore, un tub cu ace, paiete din epoca romană, inel din aur – Epoca bronzului, denari romani din argint, piepteni din os de epocă postromană, drahme dacice din argint, din secolul I înainte de Hristos şi câte şi mai câte!

Casa „Cuza Vodă” – La belle epoque

Parterul fostei reşedinţe a pârcălabului Cuza ne introduce în atmosfera saloanelor gălăţene de secol XIX, de pildă biblioteca lui Kogălniceanu, sau un automobil al firmei De Dion-Bouton (foto 2) din 1898 (doar câteva păstrate în lume!), piese de artă decorativă, veşminte şi accesorii care au aparţinut lui Cuza şi altor personalităţi.

„Casa Colecţiilor”, „acasă” la Maksay

Printre altele, la Casa Colecţiilor vedem expoziţiile “Ambient interior gălăţean - Sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX” şi “Restituiri Maksay” fotograful Curţii Regale şi epoca sa, sau „Smaranda Brăescu, regina aerului”, prima femeie-paraşutist din ţară, cu un record mondial: 7.233 de metri, la Sacramento.

Program de vizitare

Muzeul, în toate locaţiile din Galaţi, ne primeşte de miercuri până duminică, între orele 11,00 – 19,00; luni şi marţi, fiind închis.

Preţul biletelor este foarte accesibil: adulţi - 4 lei, copii, elevi, studenţi – 1 leu. Se fac şi abonamente anuale: adulţi – 80 lei, 20 lei pentru ceilalţi. Abonament o zi: adulţi – 8 lei, copii, elevi, studenţi – 2 lei. Gratuităţi: angajaţi din sistemul culturii, membrii societăţilor de istorie, ziarişti, veterani de război, studenţii facultăţilor de istorie, artă şi teologie, persoane cu dizabilităţi. Intrarea liberă în ultima duminică din lună.

Citit 1275 ori Ultima modificare Joi, 08 August 2013 18:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.