Există viaţă dincolo de… Postmodernism? Mai are Lumea vlagă pentru un curent artistic nou? Uite că DA! Vestea bună ne-o aduce sculptorul gălăţean Liviu-Adrian Sandu, muzeograf şi profesor de arte, membru al Portrait Sculptors Society of the Americas, partizan declarat al revigorării stilului clasic, artist cu ştiinţa proporţiilor şi expresiilor fizionomice. „Novorealismul este un curent lansat în februarie 2010, lansat de o serie de artişti tineri, cu vârsta medie 30 – 35 de ani, dar sunt şi artişti sub 20 de ani, culmea, consacraţi deja, care fac nişte lucrări deosebite! Iniţiatorul curentului este un pictor rus din Los Angeles, Alexey Steele, absolvent al Academiei de Artă in Moscova, fiul de pictor, ajuns peste Ocean într-o perioadă în care postmodernismul era de-acum în America „pe tobogan” – nu se mai vorbeşte despre postmodernism decât în cadrul acesta oficial al curatorilor, al criticilor; mai puţin în rândul artiştilor. Acel Marcel Duchamp care prin demersul său voit satiric, adresat snobilor, acel pisoar expus cu titlul „Fântâna” (un obiect penibil, declarat artistic de influentul scriitor şi pictor dadaist la Paris, în 1917 n.red.) a creat o întreagă nebunie, o avalanşă! Tot lui i s-a datorat „blasfemia” de a pune mustăţi unei litografii cu Mona Lisa – el, care n-a fost niciodată un virtuoz al desenului. .Au urmat artişti foarte comozi, dispuşi să şocheze… M-am bucurat deci foarte tare când am descoperit Novorealismul! Iar faptul că Asociaţia Sculptorilor Portretişti din America m-a acceptat a însemnat confirmarea faptului că sunt pe un drum bun”. Liviu Adrian Sandu a fost recent nominalizat printre finaliştii concursului internaţional de artă realistă contemporană organizat de Art Renewal Center, cel mai important muzeu virtual din lume.
Un drum greu, care urcă
„Chiar îndrăznesc să emit ipoteza trăirii în acest moment a unei noi Renaşterii” – mai spune sculptorul gălăţean, adăugând că „publicul este sătul de experimente, sătul să fie luat peste picior. La Musee d´Orsay am văzut cozi enorme la artă clasică, prin comparaţie cu Muzeul de Artă Contemporană din Paris, unde am găsit sălile aproape goale… Şi la noi, marea majoritate a publicului prezent la vernisaje este alcătuit din artişti, colegi cu expozanţii. Este simplu: lumea s-a săturat de experimente, vrea să meargă la o expoziţie la care să se simtă bine, să aibă ce să admire, să fie uluit de performanţele artistului. Eu trăiesc cu impresia că publicul admiră foarte mult măiestria, iar când poate spune „Păi, aşa ceva pot să fac şi eu!” este dezamăgit. Văzând pe Internet lucrările artiştilor din Novorealism, eu chiar cred că începem să trăim un nou avânt, către o nouă Renaştere! Şi am văzut că sunt nu unu-doi, ci sute de artişti care vor să meargă în această direcţie!"
