La aniversarea Muzeului de Istorie, surprize speciale: Cuza, Kogălniceanu şi Negri – în holograme, la Galaţi!

La aniversarea Muzeului de Istorie, surprize speciale: Cuza, Kogălniceanu şi Negri – în holograme, la Galaţi!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pianina lui Gamulea va cânta la Mânjina


Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” se pregăteşte deja intens pentru sărbătorirea a 75 de ani de la înfiinţarea sa, la 80 de ani de la Unire. Chiar dacă pe 24 ianuarie mai este destul, am aflat deja că ne aşteaptă mari surprize! „Pregătim o expoziţie dedicată lui Cuza şi Unirii, cu sprijinul câtorva muzee din Moldova şi din Bucureşti. Dorim să realizăm şi trei holograme: la Galaţi, cele ale lui Cuza şi Kogălniceanu, iar Costache Negri, la conacul Mânjina”, aflăm de la directorul muzeului, Cristian Căldăraru. „În România s-a mai realizat, la Iaşi, o hologramă a lui Kogălniceanu, chiar la Muzeul Kogălniceanu, iar la Ruginoasa, cea a lui Cuza. Am purtat primele discuţii la Bucureşti, pentru că ne trebuie costumul pentru fiecare. Apoi vin actorii şi textul – pentru aceasta, am să cer sprijinul lui Cristian Gheorghe, directorul Teatrului „Fani Tardini”.

Uniforme "vechi"-noi, acelaşi imn

Se vor realiza şi 10 sau 12 uniforme de ofiţeri din timpul domnitorului Unirii, care vor străjui în timpul manifestărilor aleea principală la Casa Cuza, unde vor fi oferite plachete, cocarde tricolore, medalii dedicate acestui eveniment, va fi lansat atunci volumul XXXI al publicaţiei Muzeului, „Danubius”, număr dedicat Unirii, dar şi alte cărţi ale editurii muzeului. Din 21 decembrie până pe 24, acolo se va desfăşura şi un simpozion naţional al Unirii, cu o deplasare la Mânjina, unde se va cânta şi la pianina fostului primar Gheorghe N. Gamulea, avocat, primar între 1907 – 1909, cel care a dat şi numele unei străzi. Pianina a fost achiziţionată acum câţiva ani de muzeu. „Am dat la lucru şi steagul din vremea lui Cuza. Pe lângă steagul României şi cel al UE, va fi înălţat atunci şi vechiul drapel. S-au turnat zilele acestea lăcaşurile pentru catarge. Imnul era acelaşi ca şi atunci – „Deşteaptă-te române!” Se va deci cânta Imnul de două ori, o dată pentru drapelul de astăzi, a doua oară, pentru cel al lui Cuza…”

 

Citit 1475 ori Ultima modificare Marți, 27 August 2013 13:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.