„Gulliver” pregăteşte noua stagiune: Surprize cu păpuşi pentru mari şi mici

„Gulliver” pregăteşte noua stagiune: Surprize cu păpuşi pentru mari şi mici
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Stelian Stancu – despre  proiectele teatrului gălăţean * „A fi păpuşar nu e la îndemâna oricui”


Deşi e vacanţă şi stagiunile teatrelor sunt închise, păpuşarii de la „Gulliver” participă săptămâna aceasta, vineri, la un festival la Piteşti, cu spectacolul  „Cei trei purceluşi”.  Stagiunea va începe  duminică, pe 15 septembrie. Apoi urmează o lungă listă de festivaluri, la care gălăţenii vor participa: la Ujgorod, pe 1 octombrie, Alba Iulia pe 4 octombrie, Iaşi pe 6 octombrie, Giurgiu  pe 8 octombrie, Cluj pe 16 octombrie şi Bucureşti în noiembrie. Festivalul „Gulliver”, ediţia a XXI-a va fi între 11 şi 15 noiembrie.

Premieră cu „O noapte furtunoasă”

Directorul Stelian Stancu ne-a dezvăluit câteva din proiectele pentru noua stagiune: „Avem în pregătire o premieră care se adresează unui public mai larg, nu neapărat copiilor de vârstă foarte mică: „O noapte furtunoasă”, în regia lui Daniel Stanciu, un spectacol complex, cu proiecţii, cu marionete, păpuşi, cu actori, cu de toate. Sperăm astfel să atragem un eşantion mai larg de public, până la gimnaziu şi chiar unii liceeni”. Cândva, Galaţiul a mai avut astfel de spectacole, pentru tineri, care s-au jucat cu succes – „City Sugar” şi „Profesorul de franceză” (ultimul s-a jucat timp de şase stagiuni), realizate în colaborare cu Teatrul Dramatic. Apoi va urma o altă premieră, „Pasărea de foc”,  în regia lui Bogdan Drăgulescu, iar în primăvara anului viitor, Atila Vizauer va monta la Galaţi „Cenuşăreasa”, un spectacol care va fi făcut în mai multe limbi – română, franceză, engleză şi, poate şi germană. Scenariul este scris în aşa fel încât este foarte accesibil”. 

„Naşul” festivalurilor din ţară

Vorbind despre atuurile Festivalului „Gulliver”, Stelian Stancu spune: „Este un festival de referinţă, singurul din ţară atât de longeviv: noi suntem naşul multora care s-au inspirat după noi: Piteştiul e la a patra ediţie, Alba Iulia e la a şasea  ediţie, Iaşi – a patra sau a cincea, Giurgiu la fel, Bucureştiul a avut după revoluţie vreo două ediţii, prin 1992 şi apoi abia în 2002, pe urmă a început seria „Bucurii pentru copii”, dar tot datorită nouă s-au ambiţionat să aibă ritmicitate. Suntem foarte mândri că Galaţiul a reuşit să reziste atât de bine şi frumos de-a lungul timpului”.

Doar 10 păpuşari

Colectivul Teatrului „Gulliver” numără, în momentul de faţă, 10 actori: „Ne-ar mai trebui măcar un actor băiat, dar dacă nu avem de unde să-l luăm, ne descurcăm şi aşa. La noi este o lume specială, o muncă specială, necesită o disponibilitate aparte. Mai mult decât la celălalt teatru, trebuie să iubeşti ce faci şi să-i iubeşti pe cei cărora te adresezi. Asta se simte imediat.  Absolvenţi sunt, la Bucureşti, dar trebuie să ai ce să le oferi ca să vină aici. Avem şi norocul că unele personaje masculine, marionete, pot fi mânuite de actriţe. Dar când personajele sunt la vedere… nu avem cum, băieţii trebuie să fie băieţi”, conchide directorul Stelian Stancu.

Citit 8180 ori Ultima modificare Miercuri, 28 August 2013 17:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.