Al doilea atac aerian asupra Galaţiului, după cel din ´41, a avut loc pe 16 aprilie 1944, în prima zi de Paşti, un „cadou” special de la ateii sovietici: un bombardament, pe care copilul de atunci, mai târziu pilotul militar Petrache Moraru, nu-l va uita niciodată, din cauza imaginilor atroce chiar şi pentru cineva matur, hârşâit în războaie! „Au existat în permanenţă avertismente că ne bombardează. Noi ziceam că era Coloana a cincea (agentura nazistă, n. red.) care făcea treaba asta, dar de Paşti [ruşii] au spus la radio: „Faceţi voi cozonaci, că ouăle le aducem noi” - adică bombele. Erau foarte puţine aparate de radio pe atunci, dar veştile circulau. Un vecin avea aparat - lucra la Uzina electrică, era mai avut oleacă. El îi dădea drumul tare şi se auzea şi prin vecini.”
Bombardament pe Poşta Veche
„Era chiar de Paşti, seara. Ruşii au lansat şapte paraşute luminoase, cam deasupra străzii Mihai Bravu, unde strada face curbura spre Gară. Când am ieşit noi afară, luminau. Pe Poşta Veche era o unitate germană, de transport al avioanelor căzute, irecuperabile, pentru piese. Şi pe străzile din jur erau vreo şapte avioane demontate - aripi, bucăţi de fuselaj, puse pe nişte trailere auto, cu care se duceau în gară. Ruşii or fi crezut că sunt avioane bune şi au bombardat…”
Nunta însângerată, copilul spulberat
Copilul Petrache a văzut cu ochii lui cum se trece, înfiorător, viaţa altui copil, mai mic, pe care îl şi ştia: „Era un copilaş micuţ, îl creştea bunica lui. Ea avea o tărăbuţă, de la ea cumpăram borş, zarzavaturi, o cunoşteam… Copilul tocmai voia atunci să intre pe Poşta Veche, spre lăptăria lui Puiu (un oltean care avea alături şi cârciumă, mort şi el într-un bombardament, n.red.) şi suflul l-a luat de jos, l-a izbit cu capul de un perete tocmai sus, la streaşină! Corpul i-a căzut apoi jos… Bunica lui a încercat şi ea tot atunci să coboare scara, să iasă din casă în stradă, şi [bomba] a omorât-o chiar în uşă acolo!” Cumplite imagini pentru un copil de 13 ani, martor la aşa grozăvii! Sunt imagini pe care dl Moraru nu le uită nici acum, la 81 de ani.
Amintirea unei nunţi, care ar fi trebuit să fie una luminoasă, depăşeşte închipuirea unui maestru în literatură horror: „Şi mai tragic a fost că tocmai era o nuntă acolo. Erau undeva două rânduri de case, între ele un spaţiu de-un metru şi în clipa în care a văzut că face explozie bomba, mireasa a ieşit din cameră şi a vrut să se ducă la adăpost, unde aveau un tranşeu săpat. Şi a prins-o bomba - a rupt-o în trei. A rămas însă acolo în uşă, cu picioarele separate, cu corpul tăiat în două.” Dacă ar fi rămas în casă, scăpa, deşi un alt gălăţean a murit chiar în casă, la bombardament, lovit de o schijă, îşi mai aminteşte pensionarul. Altă dramă, însă: „Iar mirele o aştepta şi pe ea la tranşee, în loc să coboare. Pe el l-a lovit o singură schijă, una mică, dar exact aici, în frunte. A căzut mort pe spate… Astfel, doi tineri au fost legaţi nu pe viaţă, ci pe moarte, iar nunta lor a devenit priveghi, plânşi de nuntaşii care au mai scăpat, căci şi din nuntaşi au mai fost omorâţi atunci…”
