Expoziţie cu parfum de epocă, la Casa Colecţiilor

Expoziţie cu parfum de epocă, la Casa Colecţiilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cum arătau străzile de odinioară şi cum sunt acum. Clădirile de referinţă ale Galaţiului de altădată şi ceea ce se ridică în locul lor astăzi.

Ce fel era pe vremuri Târgul Nou – locul unde se află acum Piaţa Centrală. Clădirea Liceului Pedagogic acum o sută de ani şi sediul acestui locaş de învăţământ pe  lângă care trecem  aproape în fiecare zi.

„Alecsandri”-ul pe vremea când elevii care învăţau aici purtau nişte şepci ca de poliţai şi, alături, clădirea atât de cunoscută a instituţiei de elită. Tramvaiul – ca o cutiuţă de chibrituri, trecea pe lângă trăsuri, tot pe strada Traian, şi, în oglindă, atât de familiarul vehicul care face parte şi acum din viaţa noastră de zi cu zi.

Aceste lucruri şi multe altele le puteţi vedea într-o expoziţie intitulată „Galaţiul în vremuri trecute şi prezente”, deschisă ieri, 10 aprilie, la Casa Colecţiilor (fosta Farmacie Ţinc, dacă tot vorbim de transformările permanente ale oraşului).

Realizată de muzeografa Sorina Caloian, expoziţia a beneficiat de documente puse la dispoziţie de Biblioteca „V. A. Urechia”. Expoziţia a fost concepută ca un program educativ pentru elevi, pentru care cunoaşterea istoriei propriului oraş ar trebui să fie o necesitate.

„Este important să ne cunoaştem istoria propriului oraş. Învăţăm la istorie o mulţime de lucruri despre ţara noastră şi despre alte naţiuni, dar uităm că trebuie să începem de fapt cu istoria cea mai apropiată, cea a urbei natale”, a precizat, la vernisaj, directorul Muzeului de Istorie, Cristian Căldăraru.

Suntem produsul acestui oraş, prin aceea că toate evenimentele care ne marchează viaţa se desfăşoară pe fundalul său în continuă transformare. Sub acest aspect (şi nu numai) e o expoziţie pe care nu trebuie s-o ratăm.

Explicaţie foto: Cei mici au venit bucuroşi la o lecţie de istorie a propriului oraş

Citit 807 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.