Actorii Teatrului Dramatic “Fani Tardini” împreună cu regizorul Radu Nichifor şi scenograful Vioara Bara ne oferă prin spectacolul “Pana de autombil”, a cărui premieră a avut loc sâmbătă, un regal al frisonului. “Pana de automobil” constituie acel “accident” care ne obligă să ne vedem aşa cum nu ne-am gândit, poate, niciodată. Este procesul de conştiinţă al fiecăruia, în urma căruia ne dăm seama că toţi suntem mai mult sau mai puţin vinovaţi faţă de semeni, direct ori indirect.
De fapt, ce se petrece în spectacolul pus în scenă de regizorul Radu Nichifor: un reprezentant al unei firme de textile, Alfredo Traps (Lucian Pânzaru), are o pană de automobil şi este obligat, astfel, să înnopteze undeva. Este direcţionat către casa unui judecător, Abraham Wucht (Gheorghe V. Gheorghe), un pensionar simpatic care îşi umple timpul cu grădina lui trandafiri. La cină, vânzătorul de textile este angrenat de către judecător şi alţi prieteni ai săi, un avocat (Vlad Vasiliu), un procuror (Stelian Stancu) şi, pare-se, un călău (Dan Căpăţână) în jocul lor de-a procesul. Într-un cadru relaxat, cu multă mâncare, dar şi foarte mult alcool, Traps (numele m-a dus cu gândul la termenul din limba engleză “trap” - capcană) este aţâţat să povestească despre viaţa lui şi devine acuzat. Povesteşte degajat, ba cu plăcere chiar, tot felul de detalii, care, dacă la început nu consideră că l-ar incrima, sfârşesc prin a-l convinge că este vinovat.
Prin “Pana de automobil” îl regăsesc pe Friedrich Durrenmatt, autorul textului, oarecum dostoievskian. Aşa cum în “Fraţii Karamazov”, toţi fraţii sunt vinovaţi de uciderea tatălui, unul prin idee, unul prin dorinţă, altul prin act, iar ultimul prin faptul că a lăsat să se întâmple crima, tot aşa pare să ne spună şi Durrenmatt că nu există om nevinovat. O idee neliniştitoare, care îţi naşte anxietăţi, cu atât mai mult cu cât regizorul brăilean aduce toată mişcarea printre spectatori. Judecătorul, procurorul, avocatul şi cel judecat se plimbă printre oamenii din sala de spectacol. Ba mai mult, cel judecat la un moment dat este spectator la reconstituirea propriei crime şi aplaudă arzător inteligenţa “spectacolului”.
Îţi vine să îi spui lui Traps: eşti judecat, netotule, te scot vinovat şi tu, propriu-zis, n-ai comis nicio crimă. Îţi vine să râzi, dar mai mult eşti nedumerit, pentru că, pentru numele lui Dumnezeu, personajul ăsta e printre noi şi este bucuros de spectacol. Cel judecat poate fi oricine din sală. Fiecare detaliu se leagă minunat unul de celălalt.
Despre cei cinci actori nu pot spune decât că fac o echipă unită, pe cinste. Se vede că se ştiu unii pe alţii, că au experienţă. Naturaleţe în toate nuanţele trăirilor, în beţie, exasperare, în lipsa de seriozitate şi în seriozitate. În spectacol apar şi actriţele Liliana Lupan, care, cu un vibrato care-i nelinişteşte până şi pe morţi, îi dă viaţă Naratorului, şi Ioana Citta Baciu, care o interpretează pe Simone, menajera proprietăţi, al cărei râs anunţă spectatorul să se aştepte la ce-i mai rău.
Este un spectacol ireproşabil, duceţi-vă la teatru, n-o să regretaţi!
