Teatrul Dramatic „Fani Tardini” a găzduit, miercuri seara, cea de-a doua ediţie a Galelor Culturii gălăţene, eveniment prin care Direcţia Judeţeană pentru Cultură îi răsplăteşte, anual, pe cei ce contribuie la protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural.
Premianţii din acest an sunt: city managerul municipiului Galaţi, Aurel Vlaicu, pentru sprijinul acordat în promovarea patrimoniului cultural; inspectorul-şef al IPJ Galaţi, comisarul Dănuţ Lefter, pentru sprijinul acordat în combaterea infracţionalităţii din domeniul patrimoniului cultural mobil şi imobil; preşedinta Rodoclia Zamfiropol, pentru păstrarea şi promovarea valorilor tradiţionale ale Comunităţii Elene din Galaţi; primarul comunei Tuluceşti, Petrică Bratu, pentru susţinerea protejării şi promovării patrimoniului cultural; directorul Muzeului de Artă Vizuală, Dan Basarab Nanu, pentru protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural; grupul Voces (instructor prof. Monica Măciuceanu), pentru câştigarea trofeului Festivalului „Mamaia copiilor”, în 2013; profesoara Ştefania Cojocaru, preşedinta Asociaţiei „Tinerii şi Viitorul”, pentru protejarea, promovarea şi păstrarea valorilor patrimoniul cultural în rândul tinerilor; Fanfara „Valurile Dunării”, a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, pentru rezultatele merituoase obţinute la festivalurile internaţionale şi naţionale; prof. univ. dr. Dan Râpă Buicliu, pentru activitatea desfăşurată în cercetarea şi promovarea patrimoniului cultural, istorico-documentar. Au mai primit premii, de asemenea, posturile de televiziune Express TV Galaţi-Brăila şi Vox TV Regional, pentru diseminarea informaţiilor în domeniul protejării şi valorificării patrimoniului cultural.
Galele Culturii şi Patrimoniului: 11 premii pentru cultura gălăţeană Scris de Angela Ribinciuc

Etichetat cu

Angela Ribinciuc
Articole recente - Angela Ribinciuc
Ocolul ziarului în 30 de ani | Angela Ribinciuc - 21 din 30 Inovativ şi răzvrătit/ Gabriel Mihăilă, expert în... poezie „Universul imaginaţiei” în pictură şi pictografie: Aurel Manole ne dezvăluie Planeta Zeta Cum ne motivează familia Nicu Patoi şi Platonic, la Galaţi
Mai multe din această categorie: