Festivalul "Axis Libri: Mai puţini politicieni, mai mulţi creatori
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Festivalul "Axis Libri: Mai puţini politicieni, mai mulţi creatori
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aleea Domnească a fost plină-ochi, ieri dimineaţă, la deschiderea ediţiei a VI-a a Festivalului Naţional al Cărţii "Axis Libri". Copiii care urmau să evolueze pe scenă au fost pete de culoare bine-văzute în public, printre cumpărători de carte, dar şi printre scriitori. Debutul a fost făcut de corul de copii „Allegria”. S-au aflat pe scenă Cassian Maria Spiridon, preşedintele filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România (USR), preşedintele filialei Galaţi a USR, Corneliu Antoniu, şi cel al Societăţii Scriitorilor „C. Negri” Galaţi, Sterian Vicol, manageri de muzee şi, pentru prima dată, directori ai unor biblioteci din ţară. Autorităţile n-au fost chiar „în păr” la deschiderea oficială, alături de preşedintele CJ, Nicolae Bacalbaşa, fiind prezent primarul Marius Stan, ajuns mai târziu (după o şedinţă pentru prevenirea inundaţiilor), în timp ce prefectul nici nu a mai ajuns.

De la Brăila, a venit directorul Bibliotecii "Panait Istrati", Lucian Dindirică, preşedinte al filialei Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din Româna, iar de la Bucureşti, chiar directorul Bibliotecii Naţionale a României, dr. Elena Tîrziman. Aceasta a ţinut să remarce public că avem "o bibliotecă de vârf în cultura românească". Preşedintele filialei USR, poetul Corneliu Antoniu, a ţinut să spună că Galaţiul este, prin acest festival, prin revistele culturale şi de critică, "un oraş cultural care nu se subordonează nimănui, nici Iaşiului, nici Bucureştiului!".

Şi anul acesta „interfaţa” cu publicul a fost poeta şi ziarista Angela Ribinciuc, care a prezentat cu căldura sa obişnuită VIP-urile şi programul unui târg de carte cu peste 9.000 de titluri, plus CD-uri şi DVD-uri, jocuri etc.

Citeşte şi:

Peste 220 de EDITURI vin la Galaţi. Iată PROGRAMUL COMPLET al Festivalului Cărţii "Axis Libri"

Citit 752 ori Ultima modificare Marți, 20 Mai 2014 19:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.