"Glorie locului în care s-a născut": Crihană, "comandat" în Polonia

"Glorie locului în care s-a născut": Crihană, "comandat" în Polonia
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Legnica, Polonia: 13 iunie 2014. "LEGNICA satyryczne impresje". Notează martorul ocular: „un afiş imens a fost dispus pe o clădire din centrul oraşului şi tinere costumate cu piese inspirate din expoziţia artistului gălăţean au asigurat ceea ce un termen american ar numi “entertainment”. Însuşi primarul oraşului a vorbit la deschidere!"

Astfel a fost primit plasticianul gălăţean Florian Doru Crihană la ediţia din acest an a Festivalului „Satyrykon” de la Legnica! „Artistul a fost invitatul special al festivalului, fiind tratat cu un respect deosebit. El a avut o expoziţie personală la Galeria Ring”, aflăm chiar de la fiica artistului, Eliza Crihană, care l-a însoţit şi care le aminteşte gălăţenilor că, în 1990, Florian Doru Crihană a vizitat pentru prima dată Legnica, cu ocazia decernării premiilor festivalului Satyrykon. Premiul i-a fost acordat atunci de către jurnalistul Dieter Burkamp, care avea să-i devină cel mai bun prieten şi un iscusit impresar. De atunci, artistul a fost prezent de mai multe ori la Legnica, unde a şi câştigat de două ori Medalia de aur! De data aceasta, a fost o întreprindere… capitalistă de-a binelea, căci colecţia expusă - nu mai puţin de 40 lucrări (la care gălăţeanul discret, care expune în lume, dar trăieşte la etajul cinci al unui bloc obişnuit, a trudit opt luni) - a fost o comandă a Centrului Cultural Legnica.

Între cavalerii mesei rotunde a caricaturii

“Expoziţia este o critică a comportamentului uman prin frumoasa poveste a oraşului Legnica… În cazul în care nu este suficient pentru a înţelege ceea ce aduc nou în arta mondială, puteţi vedea colecţiile [mele] Bruges, Veneţia şi La Tour Eiffel, pe site-ul floriandorucrihana.com ", a precizat la vernisaj plasticianul.

Martoră la eveniment, Eliza Crihană mai spune că polonezii „au vizitat expoziţia cu emoţie şi uimire. Ei au descoperit o mulţime de locuri existente în oraşul lor, despre care nu au ştiut până acum sau au uitat cu trecerea timpului.”

Criticul Beata Adamek, care a analizat lucrările din catalogul expoziţiei, a spus: “Crihană - un Don Quijote al artei satirice, rătăceşte prin Europa, pentru a prinde nu morile de vânt, ci specificul locului… Cel mai impresionant lucru despre colecţie este că prin numărul mare de lucrări, acum pe o cale ironică, ne face cunoscuţi Lumii, întru gloria noastră, dar în glorificarea unui alt loc de pe Pământ, acela în care s-a născut.” Galaţi, adică!

Publicul, numeros şi entuziast, i-a pus întrebări lui „Crihanowski”. Artistul obişnuit cu simezele internaţionale are şi curajul să afirme acum că artiştilor occidentali le pasă mai mult de bani decât de istorie: "Observ cum sunt priviţi clasicii caricaturii mondiale, cei din presa britanică şi americană, şi zâmbesc. Aceleaşi şi aceleaşi nume, cam prăfuite, ca şi cum nu ar mai exista valori contemporane în acţiune, ci doar ei. Ei bine, valorile nu locuiesc numai în Londra sau New York”…

Citit 712 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Iulie 2014 16:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.