Victor Cilincă şi-a lansat "Quermessa", cel mai recent roman

Victor Cilincă şi-a lansat "Quermessa", cel mai recent roman
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Victor Cilincă şi Petru Iamandi sunt autorii care au dat startul stagiunii octombrie 2014 - mai 2015 a Salonului literar „Axis libri”. Chiar înainte ca evenimentul să înceapă, sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii V. A. Urechia a devenit arhiplină, semn al preţuirii de care se bucură cei doi oameni de litere gălăţeni.

Colegul nostru Victor Cilincă şi-a lansat, joi după-amiază, cel mai recent roman, ”Quermessa ori mirodeniile minţii”. O aventură captivantă despre viaţa de pirat pe care este nevoită să o ducă o contesă rămasă văduvă, în fuga sa de prezumtivii inchizitori. Un roman al exoticului, în paginile căruia şi-au dat întâlnire orientul şi occidentul. Aventura abundă în simboluri, răsturnări bruşte de situaţie şi trimiteri istorice.

„Am scris „Quermessa” încercând să uimesc acolo unde am fost şi eu uimit. Am încercat şi o antropologie istorică şi am vrut să înţeleg marile culturi de veac XVIII, religiile dominante, etica şi speranţele, asumarea neşansei de a ajunge proprietatea cuiva sau a unui sistem, credinţa în stăpân şi revolta, viziunea oamenilor privind viitorul lumii şi părerile lor greşite ori înşelătoare. Totul privit cu un ochi curios şi neutru”, a spus Victor Cilincă.

De altfel, unii din cititorii fideli ai ziarului nostru au putut citi şi în foileton romanul „Quermessa”. La finalul evenimentului, poetul Ion Zimbru a recitat "Cănticul pitacului piratului", baladă scrisă chiar de autorul romanului. Ion Zimbru a fost acompaniat de folchistul Săndel Spînu.

Un Jules Verne cu umor

Profesor la Universitatea „Dunărea de Jos”, Petru Iamandi semnează antologia de texte traduse „Ocolul Pământului în 80 de schiţe umoristice”, o lucrare cu o valoare sentimentală, aşa cum însuşi autorul recunoaşte. Micile texte din această antologie prezintă mostre de umor provenite din mai toate culturile cu rezonanţă ale lumii. „După ce Dumnezeu a creat lumea, a adăugat bărbatul şi femeia. Şi, ca să nu se ducă totul de râpă, a inventat umorul” - notează scriitorul şi scenaristul Bill Kelly, pe ultima copertă a cărţii.

Citit 1070 ori Ultima modificare Duminică, 12 Octombrie 2014 16:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.