"Mi-au lipsit românaşii mei, mi-au lipsit vocile bune", spune marele Moldoveanu despre anii cât a trăit în exil
Vasile Moldoveanu, acum în vârstă de 79 de ani, una dintre cele mai bune voci de operă din lume, este singurul tenor din România condamnat la moarte de regimul comunist, pentru că a ales să-şi construiască o carieră peste hotare. Maestrul a stat mai bine de patru decenii departe de casă, pentru că, dacă era prins, risca să cânte singur într-o celulă. Din 2010, de când a fost achitat, revine în ţara natală cu plăcere şi împărtăşeşte din experienţa sa tinerelor voci din România. Săptămâna trecută a venit şi la Galaţi pentru orele de măiestrie vocală, făcute cu artiştii Teatrului Muzical, în cadrul Festivalului Internaţional „Leonard”.
Vesel şi carismatic, ne-a răspuns sincer la toate întrebările, chiar dacă nu-i place să vorbească prea mult despre viaţa personală.
- Ştim că sunteţi un familist convins. Este cineva din familie care v-a moştenit talentul?
- Toată viaţa mi-am construit-o în jurul familiei, mi-a plăcut să am familie mare şi fericită. Am mai şi eşuat o dată, la prima căsnicie. Dar acum sunt bine, m-am refăcut. Eu am un singur băiat, soţia mea dintr-o altă căsătorie are două fete şi două nepoţele. Fiul meu este tot în lumea muzicii, dar face altceva, nu cântă la operă. Are o trupă, compune, mai şi cântă. M-a trădat în ceea ce priveşte muzica clasică. Mi-ar fi plăcut mult să fie tenor. Asta e. Acum este fericit. Şi eu sunt fericit.
- În anii ’70 aţi fost condamnat la moarte. Cum aţi primit această veste?
- Nici nu-mi mai place să vorbesc despre asta. După cinci ani în care am cântat în ţară, la Opera Română s-au dat mai multe audiţii, la care au fost invitaţi agenţi importanţi din străinătate, interesaţi să angajeze voci tinere din România. Am mers şi eu atunci la audiţii şi am fost ales. Cum eu eram pasionat de muzică şi un inconştient din acest punct de vedere, am plecat fără să mă gândesc la consecinţe. Nu am mai putut să revin în ţară. M-au considerat un trădător. Mi-a fost teamă să mă întorc. Aşa că am rămas în Germania.
- Mai bine de 40 de ani aţi stat departe de ţara natală. Cum a fost în toată această perioadă îndelungată?
- Mi-au lipsit românaşii mei. A fost greu la început. Mi-au lipsit vocile bune de aici. Înainte să revin în ţară, mai vorbeam cu cei din vechea gardă şi-mi spuneau că nu mai există voci, talente tinere. Dar uite că am revenit şi am descoperit cu plăcere că sunt şi voci bune, şi regizori, şi dirijori, de toate.
- Sunteţi tenorul român care a avut cele mai multe apariţii la Metropolitan Opera şi aţi cântat cu nume de răsunet pe plan internaţional. Cu cine aţi fost pe aceeaşi scenă?
- Ca invitat, am cântat timp de 11 ani şi jumătate pe scena Metropolitan. Făceam o serie de 10 - 15 spectacole acolo, apoi mai aveam concerte şi în Europa. Am cântat cu toate vocile mari cunoscute. Mi-a făcut plăcere să cânt cu celebra Renata Scotto, cu cea mai mare soprană, steaua care nu va apune niciodată. Am învăţat multe lucruri de la toţi marii cântăreţi. După stagiunea lungă de la Metropolitan Opera, făceam turnee şi în alte oraşe. Acolo am legat prietenii, pentru că eram tot timpul împreună, ne întorceam acasă după o lună, două. Luciano Pavarotti, de exemplu, era o voce pe care eu am adorat-o, o voce luminoasă, cânta cu o uşurinţă, cu o facilitate extraordinară. Nu eram foarte buni amici, pentru că nu ne întâlneam foarte des.
- În cei peste 40 de ani de carieră, mai ştiţi câte roluri aţi interpretat?
- Multe, nici nu mai ştiu. La început eram angajat doar pentru anumite roluri: Manon Lescaut de Puccini, Don Carlos de Giuseppe Verdi, Vespri Siciliani, Turandot, roluri care păreau că le fac mai bine decât altele. Au fost foarte multe şi am fost ataşat de aproape toate.
- Când aţi pus punct carierei dumneavoastră şi care a fost motivul?
- Nici acest subiect nu-mi trezeşte amintiri frumoase. Eram prin anii 1994 - 1995, când m-am oprit din cântat. Am trecut printr-un şoc emoţional şi nu am mai avut chef să cânt. Anii au trecut, nervii mi-au căzut şi nu am mai avut putea să mă adun. Slăbisem foarte mult.
- Ce sfaturi aveţi pentru artiştii aflaţi la început de drum?
- Concentrare maximă. Este cea mai importantă. Meseria de cântăreţ cere multe, până la sacrificiu. Tinerii trebuie să aibă pasiune, pasiune pentru muncă. Mie mi-a plăcut mereu să înnobilez vocile, exact ca pe un vin. Am găsit la Galaţi voci bune, cu care mi-ar plăcea să colaborez.
- Ce alte pasiuni aveţi?
- Foarte mult mi-a plăcut înotul. Înotam înainte de spectacol, pentru că mă relaxa foarte mult. Acum, din cauza vârstei, mi-am cam abandonat această pasiune.
- Dacă ar fi să luaţi viaţa de la capăt, aţi fi ales aceeaşi carieră?
- Da, absolut!
Cine este Vasile Moldoveanu
Tenorul român Vasile Moldoveanu s-a născut în Constanţa, pe 6 octombrie 1935 şi a studiat canto la Conservatorul „Ciprian Porumbescu din București. În 1966 a debutat la Opera Română, în rolul Arlecchino din „Pagliacci” de Ruggero Leoncavallo. Cariera sa în România a fost relativ scurtă, pentru că, cinci ani mai târziu, a plecat să cânte în Germania şi nu s-a mai întors. Pe 19 mai 1977, a debutat la Metropolitan Opera, în rolul lui Rodolfo, din opera „La Bohème” având-o ca parteneră în rolul lui Mimi pe Renata Scotto. Vasile Moldoveanu este tenorul român care a avut cele mai multe apariţii la Metropolitan Opera. A cântat în 105 spectacole pe această scenă.
