Pe Gării, la nr. 35, se ridică un adevărat palat, construit pe vremea dictaturii regale şi rămas, lucru rarisim pe la noi, să îndeplinească până astăzi funcţia pentru care a fost clădită, acea de casă a profesorilor. Carol al II-lea reuşise chiar pe atunci să regionalizeze ţara, lucru care nu le reuşeşte guvernanţilor de azi, împărţind-o prin legea din 14 august 1938 în zece „ţinuturi” mai mari. Ţinutul a trebuit să se axeze pe efortul de război, criza economică se simţea puternic, în ciuda boom-ului economic din ´38, dată fiind ameninţarea apropiatului război, dar iată că la Galaţi dascălii reuşesc tocmai acum construcţia unui adevărat palat al învăţătorilor. Actuala Casă a Corpului Didactic.
Şase decenii de aşteptare
Cercetătorul Valentin Bodea scrie despre imobil şi istoricul acestuia, în volumul trei al cărţii „Monumente istorice şi de arhitectură din oraşul Galaţi…”. În 1883 avea loc şedinţa de constituire a unei societăţi a corpului didactic gălăţene, cu I. Cetăţianu preşedinte. Pe 21 februarie 1921, Asociaţia Învăţătorilor, secţia judeţului Covurlui, solicita Primăriei un loc viran pentru construirea unui sediu. Consiliul Comunal a aprobat, cu condiţia ca să fie terminată construcţia în trei ani: pământul nu putea fi lăsat la nesfârşit ocupat!
Cei 400 de membri asociaţi aveau nevoie de bibliotecă, bancă şi o „cooperativă”, deci a unui magazin al acţionarilor profesorali, dar şi de spaţii de cazare. De la curtea Şcolii de băieţi nr. 2 din centru şi până la vecinătatea Băii Comunale sau pe str. Carnabel, ori str. Lahovari, au fost mai multe variante de plasament. Abia pe 28 aprilie 1931, primarul Christache Teodoru a semnat actul de donaţie a terenului, cu aceeaşi condiţie: lucrarea să fie gata în trei ani! Pentru strângerea de fonduri, asociaţia a organizat ani la rând baluri şi conferinţe, s-a folosit o parte din cotizaţia anuală de 120-220 lei de persoană, abonamente la revista „Şcoala şi viaţa” şi ziarul „Cuvântul învăţătorului”, vânzarea de caiete elevilor, donaţii.
Terenul actual de pe str. Cuza (pe atunci str. I. Heliade Rădulescu), oferit în schimbul celui acordat iniţial pe str. Carnabel este donat pe 31 iulie ´36 de Comisia Interimară (cea care conducea oraşul când, la schimbările de guvern, primarul şi Consiliul Comunal îşi pierdeau funcţia) şi presa scrie că lucrările Casei Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Covurlui vor costa două milioane de lei. Construcţia a durat chiar doi ani: a început în martie ´37, s-a inaugurat la 4 iunie ´39 şi a costat trei milioane lei. La inaugurare a participat subsecretarul de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, un domn Giurescu, rezident regal, care trebuie să se fi implicat în reuşită. Adică…
Inaugurată de Giurescu
Rezident regal peste Ţinutul Dunărea de Jos fusese numit, 1 februarie 199, marele istoric Constantin C. Giurescu (după ce înaintea sa, din august ´38, un prim rezident fusese numit Victor Cădere, fost ambasador la Belgrad) – adică cel mai mare dregător peste Ţinutul Dunărea de Jos, ţinut care cuprindea judeţele Fălciu, Tutova, Tecuci, Covurlui, Putna, Râmnicu Sărat, Brăila, Tulcea şi, din actuala Republica Moldova, judeţul Cahul, plus judeţul Ismail, acum parte din Uraina: în total, zece judeţe, cu capitala la Galaţi! Cu o populaţie de 2.040.000 locuitori, era al doilea ţinut ca mărime! 37.858 kmp, notăm toate acestea din lucrarea profesorului Leontin Negru: „Contribuţii la cunoaşterea stării de spirit şi a activităţii politice”. Giurescu, sub „domnia” căruia au fost croite drumurile judeţene moderne, care au rezista până azi la dimensiunile originale.
O realizare luminoasă, din ani negri…
La 10 februarie 1938 tocmai se instituise dictatura regală, cu instalarea stării de asediu şi cenzura presei, cu execuţii publice fără judecată (de pildă, cazul asasinilor premierului Armand Călinescu, împuşcaţi, cu cadavrele lăsate în stradă trei zile, timp în care 300 de legionari au fost spânzuraţi fără judecată în toată ţara de stâlpi de telegraf, fără judecată), dar şi cu o corupţie puternică, la care regele avea loc de cinste… Şi iată că, în ciuda vremurilor grele, la Galaţi dascălii reuşesc să-şi ridice în sfârşit Palatul! Imediat după război, asociaţia învăţătorilor a fost desfiinţată de comunişti, iar Banca Corpului Didactic s-a transformat în Casa de Ajutor Reciproc a noilor sindicatele înfiinţate. Şi în perioada comunistă, clădirea şi-a păstrat funcţiunile. Astăzi, aici funcţionează, alături de Casa Corpului Didactic, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Galaţi.
Un adevărat palat, semeţ pe verticală!
Cu o arhitectură deloc extravagantă, dezvoltarea pe verticală a clădirii face din aceasta un veritabil palat, neeclipsat de alte clădiri! Cu elemente de arhitectură neoromânească şi de arhitectură modernă între anii 1937-1939, cu o scară monumentală la interior, clădirea cu două etaje prezintă la exterior două registre de ferestre treflate la ultimul etaj şi un balcon cu elemente traforate în beton, cu brâie decorative, aflăm de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, clădirea fiind inclusă pe Lista Monumentelor Istorice a judeţului, cu codul GL-II-m-B-03049.
Câmp de luptă judiciar postdecembrist
În ultimii ani, clădirea, care n-a fost supărată nici de dictatura regală, nici de cutremure, nici de bombardamente, nici de comunişti, a constituit obiectul unor procese nesfârşite. O asociaţie - Asociaţia de Întrajutorare Umanitară, care se consideră succesoarea fostei bănci a dascălilor gălăţeni - a intabulat pe numele ei terenul de sub clădire, revendicând şi drepturile de moştenitoare a clădirii fostei Asociaţii a Învăţătorilor din judeţul Covurlui, doar o parte din judeţul Galaţi actual, lipsit de fostul judeţ Tecuci. Casa Corpului Didactic şi Sindicatul Învăţământului Preuniversitar duc procese separate cu revendicatorul, care era cât pe ce să evacueze, acum patru ani, clădirea.
