O piesă, trei texte, pretexte formidabile pentru imaginaţie! Sâmbătă şi duminică au fost două premiere la aceeaşi piesă, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”! Două, pentru că unul dintre personaje (nu principal, însă important) a fost jucat excelent şi total diferit în dublă distribuţie. Mihaela Lecca-Gorea, beţivanca din piesa „Vânzătorul de vise”, montată cu lux de imaginaţie de regizorul Eugen Făt, a stârnit aplauze, iar duminică ea a fost cea care a dus coşul cu flori pe scenă, la finalul spectacolului în care rolul său fusese interpretat, la fel de bine aplaudat, de altă nouă voce, Elena Ghinea, care a reuşit doar într-o săptămână şi jumătate să ajungă la performanţă.
Interpreţi de roluri grele
Cel mai aplaudat însă a fost incredibilul Răzvan Clopoţel, un lungan care s-a micşorat, jucând un pitic îngălat, obsedat de visul de a ajunge un Mastroiani într-o selecţie de păcăleală pentru un aşa-zis film. Clopoţel a jucat cu picioarele flexate la modul dureros, stârnind aplauze cu replici aberante din „Pe aripile... vânturilor”! Ca şi Vlad Ajder, extraordinar în rolul poliţistului-şomer-îndrăgostit-ucigaş (el a fost „lungit” la extrem, şi datorită costumului), Clopoţel şi-a schimbat glasul, ca la desene animate! O nebunie! Toţi actorii din distribuţie au avut parte de gloria lor în spectacolul de două ceasuri care a zburat însă ca vântul. Dezavantajaţi de rolurile de dramă nu s-a observat poate cumsecade calitatea unui joc excelent la Ana Maria Ciucanu, soţia impresarului mincinos, dar şi disperat după propria lui libertate faţă de un loc sau faţă de (orice) femeie, sau cârciumarul Gabriel Constantinescu, cu replica sigură, treaz ori „beat” fiind. Părintele catolic Petre Păpuşă şi-a lucrat rolul cu atenţie (la premieră, chiar a invitat doi preoţi reali în sală, pentru a-şi verifica autenticul trăirii!). Trei mariachi au cântat live sub sombrerouri: Vlad Ajder, Lică Dănilă, cu un joc plin de emoţie (mai puţin în prologul cam lung) şi Clopoţel (a cântat şi la pian, susţinând momentele de tandreţe dintre impresar şi barmaniţa poreclită „Fundă”, jucată de Flavia Călin, şi ea o actriţă nouă, foarte bună pe un rol de întindere). Impresarul zis „Cinema”, un fel de Mastroiani a avut rolul cel mai întins, foarte bine dus de Ion Moldoveanu! Care şi cântă vocal. Şi Ştefan Forir are o intervenţie scurtă la finalul în cheie de realism magic, dar se achită bine de rol.
Vreo 25 de oameni au lucrat din partea tehnică, iar scenograful Szucsz Gellert este autorul unui decor funcţional, care înaintează în sală.
Un spectacol ingenios şi cald
Între atmosfera ca în piesa lui Sebastian „Steaua fără nume” în care personajul care vine din afară şi tulbură societatea cu speranţe mărunte şi aura de film din „Omul care aduce ploaia”, în care păcălitorul îşi duce însă ticăloşia până la capăt, atmosfera pendulează între râs şi zâmbet. „Probele” date de impresar apar live proiectate pe… tavanul teatrului, muzică de film şi tot felul de gaguri ţin publicul mereu în priză! Textele folosite - piesa „Portugalia” de Zoltan Egressy, dramaturg maghiar foarte jucat în Europa, şi scenariul filmului „The Star Maker” scris de cunoscutul cineast Giuseppe Tornatore, au parte de un final neaşteptat scris de regizorul gălăţean.
