Pe 7 aprilie 2013, ne părăsea un creator gălăţean de o mare energie, risipit cu generozitate în proiecte şi căruia cariera gazetărească şi cea de editor i-a furat din timp scriitorului. Nu a ajuns, cum ar fi meritat, în lumina reflectoarelor - a trăit şi într-o epocă mai puţin obişnuită cu promovarea agresivă. Modestia, “lungul nasului” scriitorilor gălăţeni au marginalizat, din păcate, mai ales după Revoluţie, tagma creatorilor noştri.
Născut la 20 decembrie 1938, la Tg. Bujor, Mircea Ionescu a fost un romancier - "meserie" grea, care, vorba lui Marin Preda, cere “oase tari”, ba a abordat chiar şi genul policier, mai dificil, mai exact şi imaginativ! În perioada în care mai exista o difuzare pe toată ţara, cărţile i-au ajuns peste tot! Bine promovat în continuare, ar fi fost comparat desigur cu Haralamb Zincă sau cu Leonida Neamţu.
Absolvent de LVA şi apoi al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Facultatea de Filologie - specialitatea Limba şi literatura română, membru al Societăţii Scriitorilor „C. Negri” Galaţi şi al Uniunii Scriitorilor din România, gălăţeanul avea să scrie mult. Primele romane i-au apărut într-o vreme în care era greu să răzbaţi la o editură: debuta cu nuvele poliţiste - „Moartea paharelor de cristal”, la prestigioasa „Junimea“ Iaşi, în 1974, apoi, în acelaşi an, la aceeaşi editură, publica şi romanul „Singurătatea calului troian”. Urmate, până în Revoluţie, de un volum la Cartea Românească, în ´88, cu reportaje: „Adevăr şi metaforă”. Se întorce însă la ficţiune, cu aventură, gen iubit de adolescenţi, însă acum vitregit de autori: romanul „Taina bătrânului fort”, la Editura Ion Creangă, chiar în anul Revoluţiei. Urmează trei romane la Editura Porto Franco, o participare în volume colective la Editura Militară, respectiv la Porto Franco.
La edituri gălăţene, publică „Misiune ultrasecretă”, nuvelă poliţistă, dar şi povestiri de vânătoare: „Braconierul”. Numele romanelor sale poliţiste sunt edificatoare: „O anchetă ratată”, „Cacialmaua”, „Capcana ucigaşă”…
Scenarist şi dramaturg pentru radio şi TVR
Nu se mai aminteşte despre scenaristul Mircea Ionescu, deşi postul naţional de radio i-a difuzat în eter scenariile! Mai mult de zece scenarii radiofonice din seria, educativă (!), „Oameni de seamă”, peste zece scenarii şi chiar piese de teatru transmise la radioul şi televiziunea naţionale, precum şi numeroase scenarii radiofonice pentru copii - un alt gen dificil de abordat pentru orice scriitor!
Premii pentru film
Este iarăşi ignorat faptul că gălăţeanul nostru primea în 1984 un premiu pentru scenariu de film, iar în ´87 un premiu pentru dramaturgie. A fost premiat şi scenariul său la filmul „Primăvara cailor sălbatici”. Romanul „Cacialmaua” primea în 1991 Premiul Societăţii Scriitorilor „C. Negri”.
Viaţa în reviste
Debutul revuistic s-a petrecut la 16 ani, în ´54, în revista literară „Tânărul scriitor”, Bucureşti. A scris la cunoscuta revistă „Luceafărul” din Bucureşti, la „Cronica” Iaşi, „Ateneu” Bacău, „Tomis” Constanţa, în reviste gălăţene.
Ziaristul care a consumat din scriitor
Câte romane ar mai fi terminat scriitorul, dacă jurnalismul nu i-ar fi acaparat o mare parte din existenţă? La multă vreme după ce s-a pensionat, în oraş rămăsese la fel de cunoscut. I se spunea chiar „nea Mircea de la ziar”, iar a lucra „la ziar” însemna să fii la „Viaţa liberă”!
Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, a fost redactor, apoi şef de secţie la cotidianul „Viaţa nouă”, apoi şef de secţie la cotidianul „Viaţa liberă”, redactor-şef adjunct la cotidianul „Acţiunea” al Editurii „Porto-Franco” şi redactor-şef al ziarului „Jurnalul de Galaţi”. A mai fost şi redactor responsabil al revistei „Instanţa Publică” - supliment al revistei „Porto-Franco”.
Editor premiat
Consilier editorial atestat de Ministerul Culturii încă din ´92, scriitorul a înfiinţat două edituri gălăţene. Astfel, a fost director al Editurii Hypatya şi redactor-şef al revistei cu acelaşi nume, apoi director al Editurii şi revistei Pax Aura Mundi - editură premiată la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii, Chişinău, 2006!
Scriitorul nopţilor
L-am întâlnit în multe dimineţi, foarte devreme, la ziar, şi îmi povestea cum a mai scris noaptea, în cea de-a doua viaţă a sa, câte un nou capitol de carte.
Soţia sa, dna Geta Ionescu, rememorează acum în apartamentul lor de lângă Biserica "Sf. Nicolae" toată acea alchimie a scrisului: "Se culca pe la nouă seara şi se scula pe la două, două-jumătate. Mai stătea câteva minute în pat să vadă dacă este apt de scris, dacă se simte bine. Venea apoi la bucătărie, aici scria, ca să poată să şi fumeze. Are două maşini de scris aici… Îşi făcea cafeaua şi se apuca de scris, cu geamul deschis, ca să iasă fumul. Şi maşina lui se auzea până la „Spicul”! În blocurile acestea, toţi ştiau că Mircea Ionescu scrie… Nu s-a plâns nimeni, niciodată; din contră, mi-a spus un vecin, un medic din bloc care are doi copii, că îl dădea de exemplu copiilor lui, de cum se munceşte: la ce oră se scoală Mircea Ionescu ca să-şi scrie articolele sau cărţile!” Îi plăcea să gătească, "dar trebuia să muncesc apoi trei zile după aceea ca să curăţ bucătăria, şi nu-l lăsam." "Cacealmaua" a scris-o la pariu cu un prieten, că poate să scrie repede şi carte poliţistă. Din păcate, încă au mai rămas trei romane nepublicate şi unul pentru copii, care aşteaptă!
CITEŞTE ŞI: O gălăţeancă traduce literatură norvegiană/ Marlena Chirilă Røimål - "pana scriitorului"
