Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Biblioteca „V.A. Urechia” îşi va deschide o sucursală la Gară! Anunţul a fost făcut de către directorul instituţiei, profesorul Ilie Zanfir, încă de la festivalul internaţional de literatură „Serile revistei Antares”, la care mulţi participanţi veniseră cu trenul.

Între timp, am aflat că noul aşezământ cultural se va deschide pe 15 iunie, la ora 11,00 – chiar în ziua comemorării Poetului şi va fi dedicat altui poet dispărut - Grigore Vieru. 

Sala de lectură, deschisă într-una dintre cele două încăperi destinate bibliotecii, de la etajul întâi al clădirii CFR, îi va îmbia pe cei care aşteaptă trenul să-şi folosească timpul citind presă, trimiţând mail-uri, văzând un film sau să ascultând muzică pe aparatură multimedia. Şi ca să afle câte ceva despre oraşul nostru şi despre şi posibilităţile de a face turism, va exista un  punct de informare, frate al celui de la sediul central al bibliotecii. În intenţia conducerii bibliotecii, „cartea de vizită” a oraşului, chiar de la intrare, va fi  informaţia stocată aici.

Vor putea împrumuta cărţi pentru acasă locatarii blocurilor ANL din apropiere, cei ce locuiesc în Valea oraşului şi, bineînţeles, angajaţii staţiei CFR.

Am aflat de la managerul bibliotecii că se vor deschide sucursale şi în şcolile mari ale municipiului.

Directorul adjunct al instituţiei, Letiţia Buruiană, ne-a dezvăluit şi o surpriză: unul dintre invitaţi va fi, la deschidere, poetul Dan Mircea Cipariu, unul dintre iniţiatorii proiectului „Scriitori pe calea regală”, în care un grup de creatori au călătorit cu fosta garnitură de tren regală, fiind primiţi sărbătoreşte prin gări ale unor mari şi mici oraşe culturale.

Galaţiul nu a intrat în proiectul desfăşurat anul trecut. Iată însă că noua iniţiativă ne aduce şi pe noi în circuitul literar… feroviar.

Citit 451 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.