Se naşte un lungmetraj de poveste - FILM făcut de un prieten al Galaţiului, pe muzica unui gălăţean

Se naşte un lungmetraj de poveste - FILM făcut de un prieten al Galaţiului, pe muzica unui gălăţean
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Regizorul târgoviştean Bogdan Drăgulescu, un prieten vechi al Galaţiului, pe scenele căruia a montat mai multe spectacole, cunoscutul actor Cristian Iacob, gălăţean strămutat, dirijorul şi compozitorul gălăţean Eugen-Dan Drăgoi, sunt legaţi acum printr-un proiect unic: un film artistic de lung metraj care urmează să fie proiectat în curând şi să ia calea festivalurilor internaţionale de film! Despre lung-metrajul „Ca niciodată: A fost odată”, produs şi regizat de Bogdan Drăgulescu, se vorbeşte deja, ceea ce nu se ştie este că muzica filmului a fost compusă de gălăţeanul Eugen-Dan Drăgoi. 

Cunoscutul dirijor de la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, lector univ. dr. la Facultatea de Arte a Universităţii "Dunărea de Jos”, dirijor al Corului Catedralei Arhiepiscopale, preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Profesorilor de Arte, şef al catedrei de Arte a Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei”, complexul gălăţean nu este degeaba membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România! Pe scurt: o piesă a sa a fost cântată de un cor de copii chiar în faţa Papei (piesă premiată cu Medalia de argint la olimpiada mondială de coruri din Bremen), o altă melodie i-a fost difuzată la televiziunea SBS din Sydney, i-au fost interpretate compoziţiile în Canada, de către unul dintre cei mai mari solişti flautişti din lume, Patrick Gallois, artist al poporului francez, i-au cântat muzica şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, şi Corul Operei Române din Iaşi, Corul Patriarhiei Române. Cu o bursă în Canada, în cadrul programului UNESCO-Aschberg, a lucrat cu artişti de top de la Julliard, de la Academia de Muzică din Paris, Academia Regală din Londra, Manhattan School of Music din New York, Santa Cecilia din Roma, Academia de muzică din Berlin. Muzica sa de film va pătrunde acum şi pe altă cale în sufletul conaţionalilor săi…

Un regizor, mai multe montări gălăţene

Am putut sta de vorbă telefonic cu Bogdan Drăgulescu (în foto, lângă directorul Teatrului Muzical), regizorul noii pelicule, un prieten al Galaţiului, unde a avut multe montări. Pentru Teatrul Muzical „Nae Leonard”, a scris şi regizat musicalul „Cabaret” şi o feerie muzicală, "Ţara de dincolo de lumini". Spune: „Am stat mult în Galaţi. Am făcut vreo şase-şapte spectacole acolo, nici nu mai ştiu. Adunat, aşa, de-a lungul timpului, am stat mai mult de un an… E un oraş frumos, în sensul patriarhal al cuvântului, şi cu un anume tip de energie care vine… nu ştiu de unde vine, de la briza de pe malul Dunării, de la istoria încărcată; nu vine de la prezentul politic sau administrativ actual, ci de la ceea ce reprezintă oraşul pentru istoria ţării ăsteia”. „Coppelia”, de Leo Delibes, a montat-o la Teatrul „Gulliver”, unde a realizat şi spectacolul „Fergie şi floarea fermecată”, de Joel Gearriau, un prieten al Galaţiului din Pessac, piesă premiată în festival la Galaţi şi la Chişinău, jucată şi într-un turneu pe valea Loarei, spre entuziasmul copiilor francezi. Tot la „Gulliver” a montat, cu efecte speciale, „Castelul din Carpaţi”, iar la Brăila a pus „Mai cântă o dată, Sam!”, de Woody Allen, la Teatrul „Maria Filotti”. A participat şi la Festivalul internaţional de teatru din Avignon, cu un spectacol muzical scris de el, montat la Teatrul de Păpuşi de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia. În 1992, a turnat la Chişinău lung metrajul artistic „Unde fugi, maestre?” Spunea: „Sunt un regizor de tranziţie, în toate sensurile, sunt un regizor de film îndrăgostit de teatru. Sunt un regizor de teatru care face film în teatru. Mă simt foarte bine aici, la Galaţi”.

Performanţe de imaginaţie!

Scenariul scris de Drăgulescu este povestea unui regizor care, lovit de o boală grea, se întoarce în ţară ca să mai regizeze un spectacol pentru copilul care mai trăireşte în el: „Micul Prinţ”, după superbul basm filosofic şi poetic al lui Exupery. „Copilul care am fost cândva nu dispare, rămâne în noi, şi ne păzesc de rele, devenind îngerul nostru; este şi povestea spectacolului de la teatru”, după Exupery. „Zic eu că povestea se deosebeşte de filmele româneşti pe care le ştim, care se includ mai mult sau mai puţin în curentul minimalist. Eu nu sunt un regizor căruia să-i placă viaţa, cum spun colegii mei minimalişti, sunt un regizor căruia îi place filmul. Un film care are şi elemente de comedie, şi de thriller, răsturnări de situaţii, lirism, momente de dragoste – „un soi de tragi-comedie, aşa cum e viaţa noastră în general. Teatrul mă face să uit că fac film” căci, paradoxal, „teatrul este cea mai bună şcoală posibilă pentru un regizor de film în materie de lucru cu actorii: în teatru ai timp, ai spaţiu, poţi adânci o relaţie, să poţi crea o stare, o emoţie mult mai riguros decât ai ocazia în film. În film, eşti întotdeauna grăbit, eşti supus exigenţelor logistice, financiare, de lumină şi aşa mai departe, nu ai timp să lucrezi cu actorul! La teatru ai timp să lucrezi mai pe îndelete. Experienţa de lucru cu actorii din teatru te ajută să fii mai riguros şi atent cu actorii la film, să faci un soi de taining".

A păşi pe apă? Nimic mai „simplu”!

Auzisem că se vor folosi la filmare şi… drone, echipate cu camere de fimat. „Am vrut să folosim drone, dar ne-am descurcat cu macaralele cu braţe de 12 metri”. Dar dotările tehnice costisitoare sunt din plin suplinite de imaginaţie: sunt de pildă efectele speciale, în care personajul calcă pur şi simplu pe apă, ceea ce a implicat construirea unui eşafodaj transparent, la câţiva metri sub nivelul Dunării, care înainta vreo 20 de metri spre mijlocul fluviului. Iar timpul de filmare a fost drămuit la sânge, căci ţinea de minutele de apus de soare care să dea efect în contre-jour. Rezultat: un realism magic cinematografic! Soluţii simple, însă ingenioase, care duc la rezultate uimitoare.

Soluţii ieftine, de 14.000 de euro…

A filmat multe exterioare la Cernavodă, unde cu ani în urmă a înfiinţat un fel de centru cultural, cu săli arhipline de teatru şi de cinema, iar legăturile au rămas calde şi i-au permis să-şi stabilească acolo platoul de filmare. Acolo are prieteni, iar administraţia locală i-a dat tot ajutorul: „Fără subvenţie de nicăieri, cu înţelegerea câtorva case de producţie şi distribuţie material cinematografic. Un film făcut din dragoste de cinema şi din prietenie. La Bucureşti, în orice parte a oraşului ai filma, te costă bani; acolo, n-a costat nimic!” A primit şi materiale pe datorie, altele i s-au împrumutat, ca să dispună de proiectoare de ultima generaţie, de parasolare, filtre etc. Camera de filmat este de tipul celor cu care a filmat şi Luc Besson de pildă, doar că a închiriat-o cu 14.000 de euro pentru 20 de zile, ea valorând vreo 300.000 de euro! Filmările s-au finalizat acum câteva luni. Filmul este faza de postproducţie - se lucrează la montaj şi la sunet. A fost deja invitat la festivaluri internaţionale şi deci este obligatoriu ca filmul să nu ruleze înainte pe ecrane. În toamnă, până la sfârşitul anului, şi la Galaţi, dacă va fi cerut aici.

Cenzura postcomunistă internaţională e a banului

În film vor fi intercalate şi imagini din spectacolul său „Micul Prinţ”, din ´96, la Teatrul Ţăndărică. Legat de care a ieşit un întreg scandal internaţional, căci editorul francez care, fără a fi rudă cu autorul, deţinea drepturile lui Exupery, a impus o adevărată cenzură: „Cu ei nu se putea discuta! Au venit la un moment dat, după ce am făcut spectacolul, o grămadă de producători şi agenţi cărora spectacolul le-a plăcut foarte mult şi care au vrut să-l joace în ţările francofone mult timp, dar ni s-a interzis să-l jucăm sub toate formele! Am făcut atunci o scrisoare deschisă în mari cotidiane franceze, în Le Monde, în Liberation, semnată de oameni importanţi – de Caramitru, care pe vremea aia era ministru al Culturii, de dl Paleologu, de mai mulţi – la care nici măcar n-au răspuns, atât de mare era aroganţa! Era un spectacol care a plăcut la toată lumea şi era în spiritul epocii. Acum povestea a intrat în domeniul public – oricine poate să facă spectacol, oricine poate să publice cartea, nu mai eşti nici măcar s-o publici cu desenele lui Saint Exupery. Ei îşi rezervă în continuare un drept moral, adică să nu fie denaturată opera. Dar noi nici vorbă de aşa ceva! Doar n-o să facem un film în care Micul Prinţ e un drogat! Pe atunci, şi faptul că vulpea noastră nu semăna cu vulpea desenată de Exupery era un mare sacrilegiu!” De fapt, „ei voiau bani mulţi pentru ecranizări şi cereau asta şi de la un teatru din România, aşa că se ascundeau sub diferite pretexte şi nu te lăsau să joci. Deşi cei de la Ia Institutul Francez îl văzuseră şi au zis, domnule, e un spectacol foarte frumos, care păstrează spiritul… Pe vremea aceea organizam un festival mare în Franţa, în Pays de la Loire şi directorul festivalului, rectorul Universităţii din Nantes, mulţi alţii au semnat scrisoarea deschisă.”

A lucrat şi cu Pintilie şi cu regizori francezi

În studenţie, „am fost un pic asistent” al regizorului Lucian Pindilie, la „De ce trag clopotele, Mitică?” şi la spectacole de teatru ale acestuia, pe lângă Mircea Veroiu, în Franţa, pe lângă Claude Chabrol, Claude Tinel, am şi lucrat cu el, am lucrat şi cu un regizor important, foarte special ca om, cu filme de succes – dar nu-mi plac filmele lui – se numea Bruno Dumont, deci mi-a plăcut să mă uit la munca altora. Iar la Pintilie era ceva extraordinar: era un regizor atât de bun şi lucra pe scenarii atât de proaste, pe care le transforma în filme bune, el nefiind un bun scenarist… Dacă scenariile erau bune, el ar fi fost unul dintre marii regizori ai lumii.”        

Citit 2864 ori Ultima modificare Miercuri, 05 August 2015 15:35

1 comentariu

  • postat de Teo
    Joi, 06 August 2015 10:16
    5.13.210.***
    Unde, care e directorul Teatrului Muzical? Fiti mai expliciti, va rog!
    Care e regizorul?

    Teo
    0
    1
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.