* O carte rară, din colecţia personală a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, ne arată cum, în urmă cu peste trei secole, normele juridice se împleteau cu legea bisericească * Un volum fascinant, atât prin conţinut, cât şi prin istoria lui
Volumul „Îndreptarea legii”, cunoscut şi ca „Pravila Mare” sau „Pravila de la Târgovişte” este un tom în care se împletesc legile laice, adică textele juridice ale vremii, traduse din greceşte, cu legi bisericeşti. Potrivit unora dintre istorici, textul, tipărit în vremea domniei lui Matei Basarab, ar fi cel mai vechi cod de legi al Ţării Româneşti care s-a păstrat. Caracterele folosite la scrierea cărţii sunt chirilice. Textul a mai fost retipărit şi în epoca modernă, dar acest volum este unul original, din secolul al VIII-lea, acum pe deplin restaurat. Titlu complet al lucrării este: “Îndreptarea legii//cu Dumnezeu// carea are toată judecata arhierească şi împărătească de toate vinile preoţeşti şi mireneşti. //” Lângă aceastea, şi ale s das ai lumii, Vasil Vel, Thimotei, Nich, Nicolae. Theologhia dumnezeeştilor bogoslov”.
Îl puteţi vedea în secţiunea dedicată istoriei din Muzeul Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine din Galaţi.
Frumuseţea cărţii care a traversat secolele
Chiar şi pentru pasionaţii care au văzut şi deţin multe cărţi - sau poate tocmai pentru aceştia - e o sărbătoare să vezi „Îndreptarea Legii” şi să te gândeşti că studiezi un volum care s-a tipărit în urmă cu 363 de ani!
Lucrarea s-a realizat la Târgovişte. Cu toate că scrierea este chirilică, deci accesibilă numai cunoscătorilor, limba folosită nu e slavă, ci română.
De fapt, până în 1864, la români se foloseşte alfabetul chirilic, care stă la baza scrierii în limba slavă. Abia apoi, descoperind că originile limbii noastre sunt latine, vom adopta alfabetul latin. În cazul „Îndreptării legii”, tipăritura este realizată în două culori: negru şi roşu. Se poate vedea cu ochiul liber că tipăritura este una îngrijită. Hârtia este obţinută prin procedee manuale şi legată la presă. La o examinare mai atentă, se pot vedea aşa numitele linii de apă, rezultate din procesul de obţinere a hârtiei. Coperta - aşa cum se obişnuia pe atunci - este realizată din lemn şi învelită în piele. Ulterior, pe această piele s-a aplicat o ştanţă.
Potrivit specialiştilor muzeului, pravila tipărită este un in-folio. Acest lucru înseamnă că la realizarea ei s-au folosit coli mari de hârtie care au fost îndoite, pentru a crea patru pagini. “Îndreptarea legii” are 796 de pagini şi 25 de foi nenumerotate. Paginile au un chenar dublu pe margine. În acest spaţiu marginal este scris cu cerneală roşie numele curent al capitolelor precum şi alte indicaţii. Textul este însoţit de numeroase frontispicii, viniete, semne şi imagini gravate.
Contextul istoric în care s-a tipărit Pravila cea Mare
Textul a fost tradus din limba greacă în limba română - la îndemnul mitropolitului Ştefan - de către „Daniil Andrean monahul din Ţara Panoniei”, ajutat de dascălii greci Pantelimon (Paisie Ligaridis) şi Ignatie Petriţis. În 1652, în zonă ar fi fost nevoie de astfel de colecţii de legi. Ţara Românească, spre exemplu, - pentru că la Târgovişte s-a realizat lucrarea propriu zisă - frământată de conflicte interne. În prima parte a secolului al VIII-lea, ţăranii erau legaţi de glie, potrivit poruncii date de Mihai I Viteazul (decapitat în 1601). Ţăranii nu acceptau în linişte această stare de fapt, astfel că, în 1.633, Matei Basarab a fost nevoit să acorde dezlegare de glie unor categorii de ţărani. Gliile aparţineau, în linii mari, boierimii şi domeniilor mânăstireşti, iar ţăranii se răsculau. Erau potoliţi cu forţa, dar numai pentru anumite perioade. Era clar că ţara avea nevoie de legi, aşa că o “Pravilă mare” era necesară. În plus, Matei Basarab nu era străin de meşteşugurile cărţii. În Revista istorică română, în 1937, apar referiri la faptul că domnitorul însuşi avea “mori de hârtie”.
Ce conţine cartea
Volumul este o culegere de legi ce cuprinde traducerea unor legiuiri grecești (din manualul lui Malaxos, tradus din greacă de Daniil Panoneanul). De asemenea, lucrarea conţine numeroase texte extrase din Pravila lui Vasile Lupu.
“Îndreptarea legii" este de fapt alcătuită din două părţi distincte, după cum o arată însuşi titlul ei. Mai întâi, este vorba despre „Îndreptarea Legii cu Dumnezeu, carea are toată judecata arhierească şi împărătească de toate vinile preoţeşti şi mireneşti”. Apoi, în a doua parte, se regăsesc „Pravila sfinţilor apostoli, a ceale 7 săboare şi toate ceale nameastnice. Lingă acestea şi ale sfinţilor dăscăli ai lumii: Vasilie Velichi, Timothei, Nichita. Theologhia dumnezeeştilor bogoslovi. “Prima parte, „Îndreptarea legii" propriu-zisă, al cărui nume apare în titlul paginilor respective, este mai cu seamă o legiuire laică. Astfel, după cele 42 de glave (capitole – n.r.) de început, extrase din învăţăturile părinţilor bisericii, întărite cu citate din Fotie Ţarigrădeanul, Balsamon, Armenopol şi alţii, urmează „Pravilele împărăteşti", printre ale căror dispoziţii de drept laic sînt intercalate numeroase reguli de drept canonic; secţiunea răspunde astfel conţinutului anunţat prin titlu: „judecata arhierească şi împărătească de toate vinile".
Pentru reglementarea unor dispoziţii de drept civil (căsătorie şi efectele ei, despărţenie, filiaţie şi putere părintească, logodnă, succesiune, testament, ş.a.) şi penal (amestecarea de sânge, cununia cu două persoane în acelaşi timp, ş.a.) pravila prezintă în detaliu gradele de rudenie şi reprezentarea schematică a înrudirii”, informează specialiştii din cadrul muzeului gălăţean. Partea a doua, intitulată Nomocanon cu Dumnezeu, care nu mai poartă în titlu „Îndreptarea legii", ci indicaţia materiei respective, cuprinde numai dispoziţii şi elemente canonice. La început, sunt canoanele sfinţilor apostoli şi semnificațiile lor, iar apoi sunt canoanele adoptate la cele şapte „soboare" ce au avut loc la Nicheia, Ţarigrad, Efes, Halcedon şi Trulla. Urmează canoanele adoptate de soboarele aşa-zis „nameasnice", de la Ancyra, Neocesarea, Gangra, Antiohia, Laodicia, Sardichia, Cartagena şi Ţarigrad.
În continuare sunt reproduse canoanele ”Sfântului marelui Vasilie", porunci, întrebări şi răspunsuri ale altor părinţi ai bisericii, terminîndu-se cu învăţăturile Sf. Anastasie, patriarh al Antiohiei, la care se adaugă anumite îndrumări pentru slujba liturghiei. În acest Nomocanon materia nu este distribuită în capitole aranjate în succesiune numerică, ci în capitole mari, nenumerotate, fiecare având mai multe glave însoţite aproape totdeauna de sensul lor. Pravila se încheie cu o rugăciune de mulţumire alcătuită de traducător.
Aportul adus în dezvoltarea dreptului penal românesc
Cartea cuprinde cauzele care apără sau micşorează pedeapsa şi anume: dolul, mânia, vârsta, beţia, nebunia, obiceiul locului, mulţimea (incertitudinea asupra infractorului), ascultarea de cel mai mare, slăbiciunea firii (femeia, ţăranul cel gros), somnul, dragostea, ruda cea aleasă (boieria), schimbarea firii (creştinarea, călugărirea), surdomutismul, plângerea tatălui la judecător şi necunoaşterea pravilei. Asemenea principii adoptate în dreptul scris românesc al secolului al XVII-lea, cu excepţia acelora din care rezultă privilegii de clasă (ex. boieria, gl. 367), reprezintă un progres în dreptul penal al ţării. În continuare sunt reproduse canoanele ”Sfântului marelui Vasilie", porunci, întrebări şi răspunsuri ale altor părinţi ai bisericii, terminîndu-se cu învăţăturile Sf. Anastasie, patriarh al Antiohiei, la care se adaugă anumite îndrumări pentru slujba liturghiei.
De la ultimul proprietar, volumul a dispărut vreo sută de ani
“Îndreptarea legii” are şi o notă asupra titlului: “Adica, codul civil al României din secolul al 17, cuprindendu amestecatu, legi civile, bisericeşti şi penale. Romulus Scribanu Advocatu. Galaţiu. 1885. “ Din cercetările specialiştilor de la muzeu, reiese că Romulus Scriban se stabileşte la Galaţi în 1868, unde este numit prim-procuror. În acelaşi timp este profesor de drept şi economie politică, istorie-geografie la Şcoala Comercială Galaţi (septembrie 1870-1899), director al Şcolii Comerciale „Alexandru Ioan Cuza” (1875-1877), profesor de istorie la Seminarul Sf. Andrei din Galaţi (1890-1891). A fondat şi redactat integral revista gălăţeană „Dacia literară” (1 octombrie 1968-1 martie 1869). El a fost, din datele colectate până acum, ultimul proprietar cunoscut al volumului, înainte ca acesta să dispară. L-a răscumpărat, în anii din urmă, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Î.P.S. Părinte Casian, de la o persoană care i-l adusese spre vânzare. Valoarea acestei cărţi nu se poate însă măsura numai în bani. Specialiştii susţin că ar trebui musai să ţinem cont şi de însemnătatea ei istorică.
Foto-arhivă EDJ
