Lume multă la spectacolul GALA CULTURII GĂLĂŢENE! Recompense pentru excelenţă culturală au plecat şi la „talpa” judeţului

Lume multă la spectacolul GALA CULTURII GĂLĂŢENE! Recompense pentru excelenţă culturală au plecat şi la „talpa” judeţului
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Cu greu am găsit şi eu un loc la Gala Culturii Gălăţene de marţi, 26 ianuarie, căci sala Teatrului Dramatic, unde s-a desfăşurat şi anul acesta spectacolul, era plină până la refuz, şi jos, şi la balcoane; m-am bucurat să văd şi mulţi tineri, alături de obişnuiţii degustători a unor astfel de evenimente. Peste trei ore de spectacol variat, alternat cu prezentarea à la Oscar a celor recompensaţi pentru dăruirea lor în actul Culturii – „personalităţi ale vieţii culturale, oameni care s-au dedicat actului cultural”, după cum a spus în deschidere dr. Cătălin Negoiţă, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, organizatoarea evenimentului. Deşi artiştii şi trupele care au evoluat nu au fost puţine, iar oferta a fost de calitate, totul nu a costat nimic: Teatrul a oferit sala, iar artiştii au jucat pro bono, autorităţile punând şi ele umărul. A onorat evenimentul, ca întotdeauna când este vorba despre cultură de calitate, prefectul Dorin Otrocol. Ministerul Culturii a fost reprezentat şi anul acesta de consilierul Luminiţa Constantin, prezentă an de an la Gală, dar şi directoarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Brăila, Ana Hărăpescu. În deschidere, Imnul naţional a fost încântător interpretat, a capella şi în stil jazz (ca la instalarea preşedintelui Obama) de o elevă cu voce extraordinară, Florentina Ilie.

Colectă pentru Ivanovici

Flancat de două „totemuri” umane, frumoasele Cindy şi Diana, ziaristul şi omul de televiziune Cătălin Negoiţă a vorbit despre ajutorul primit de Direcţie de la presă, altfel fiind dificilă reacţia rapidă a instituţiei pe care o conduce de cinci ani, cu doar patru angajaţi. Întrebând sala ce simbol ar vedea mai întâi pentru a reprezenta Galaţiul (ziaristul a pomenit câteva posibile branduri, printre care şi „Viaţa liberă”), amfitrionul a propus să fie pusă mai întâi în valoare figura autorului „Valurilor Dunării” şi, printr-o colectă publică (aşa cum s-a procedat odinioară cu statuia lui Eminescu şi cu localul Dramaticului, fostul Palat cultural „Urechia”) să se ridice o statuie lui Iosif Ivanovici la Dunăre.

Castrul se dă pe brazdă!?

Vorbind despre presiunile făcute de prefect pentru punerea în valoare a sitului arheologic de la Barboşi, Negoiţă a anunţat că vor fi fonduri pentru a se începe deschiderea unui şantier arheologic: „S-a intrat deja pe pârtie, pe pistă, sperăm să obţinem acea finanţare - autorităţile locale care administrează situl Tirighina lucrează la nişte proiecte europene; sperăm ca în doi-trei ani să vedeţi o minunăţie la castrul de la Tirighina, care, din păcate, este singurul care nu este trecut pe limesul dunărean [oficial]”. Şi o altă provocare: „Să ne întâlnim în fiecare lună cu cetăţenii Galaţiului şi să ne spună exact ce probleme cred ei că ar trebui să fie rezolvate.”

Spectacol foarte-foarte variat

Au fost aplaudaţi în spectacol cu toţii – nume noi sau vedete deja în vogă: „Polifonic Cvartet” (care a cântat şi în evenimentul „La pas prin Grădina Publică”), tenorul Valentin Vaolpol, acum, cu muzică uşoară („Wow! - a exclamat sala auzind că va cânta şi piesa „Eternitate”), micuţa dansatoare Patricia Ana Maria Grăzavu, ilustrând superbul recital de poezie dunăreană al actorului Vlad Vasiliu, formaţia brăileană de muzică folk „Antic”, cunoscuţii tineri dansatori Ana Marin şi Andrei Ciurea sau formidabila formaţie de dansuri greceşti „Olympos”. Vom vorbi într-un articol separat despre excelenta expoziţie de sculptură deschisă tot acum în foaier!

Niciun premiu n-a fost de florile mărului!

Prima distincţie a fost acordată chiar primarului din comuna Valea Mărului, Florin Virgil Doca, „pentru susţinerea cercetărilor arheologice din comună”, prezent în sală, chiar dacă a bătut zeci de kilometri chiar de ziua sa (!). Iată-l în poză, însoţit de fiica sa, emoţionată pentru tăticu. Cu emoţie, a vorbit despre învăţătura patriotică primită de la tatăl său, care îi vorbea despre Istoria furată prin nescriere. Astfel, ajuns viceprimar, dl Doca scotea monografia comunei, iar ca primar, deschidea şantierul arheologic care deja a oferit, pentru Lista monumentelor de patrimoniu naţional, un artefact zoomorf – un urs vechi de peste cinci milenii. A fost premiat istoricul şi criticul de artă Corneliu Stoica, un Vasari de la Dunăre, „pentru volumul „Monumente de for public din municipiul Galaţi” şi celelalte lucrări din domeniul patrimoniului”, lucrări esenţiale! De asemenea, colecţionarul Florenţiu Tanascov, patronul anticariatului „Cronos”, „pentru sprijinul acordat în circulaţia bunurilor de patrimoniu cultural mobil” – practic, în lupta Interpolului cu hoţii internaţionali de artă! A dus un premiu în judeţ şi prof. Mihaela Gudana, inimoasa  bibliotecară din Ghidigeni, „pentru organizarea workshopului de arhitectură „Întâlnire la Palat”, în prezenţa familiei Chrissoveloni; a fost prezentată chiar de directorul adjunct al Bibliotecii „Urechia”, Geta Eftimie. Biblioteca Franceză, în pericolul de a pieri, şi prof. Dorina Moisă, au primit recunoaştere „pentru efortul de a menţine funcţionalitatea unei biblioteci unice în Galaţi” – cu voluntari, neavând dreptul de a primi fonduri de stat, pentru cele peste 6.000 de volume.

Directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, Mădălin Şerban, a fost  elogiat de dna Aurora Marcu, fostul manager al instituţiei şi al proiectului singurului muzeu gălăţean cu sediu nou construit, aceasta datorându-se prefectului Nicolae Beuran. Vorbitoarea a apărat ideea de calitate a managerilor, care nu trebuie schimbaţi politic, la patru ani, ci lăsaţi, precum Antipa, să continue mari proiecte. Criticul de artă şi muzeografa Mariana Cocoş, de la Muzeul de Artă Vizuală, a primit premiul „pentru întreaga activitate în domeniul artei”, fiind elogiată de reprezentanta Bucureştiului, dna Constantin recunoscând că îl sună pe specialistul gălăţean ori de câte ori are nevoie de răspunsuri de specialitate (bucureşteanca adăugând şi o declaraţie poetică – dacă premianta ar putea fi transformată într-un parfum, bucureşteanca s-ar da cu plăcere cu el). Au fost recunoscute bunele relaţii culturale gălăţene cu filiala locală a Uniunii Ucrainienilor (sunt numai 12 filiale în ţară!), prin preşedintele Vichentie Nicolaiciuc, cu lacrimi în glas la drama pe care o trăiesc cei din baştina sa. La această ediţie au fost premiate din mass-media cotidianul „Monitorul de Galaţi” şi Digi 24 Tv, „pentru articolele, reportajele privind protejarea şi promovarea patrimoniului cultural gălăţean”.

De asemenea, a primit premiu Asociaţia pentru Promovarea Patrimoniului Cultural, „pentru formaţia de muzică veche românească Kalofonis”, în care cântă cântă studenţi la Conservator, profesori de la Liceul de Artă  liceeni, angajaţi ai Teatrului Muzical.

 

Citit 3015 ori Ultima modificare Joi, 28 Ianuarie 2016 12:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.