Uşor pe scări cu banii europeni

Uşor pe scări cu banii europeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Birocraţie şi scumpiri pentru modernizarea Planetariumului * Dacă Planetarium nu e, nici irigaţii nu sunt * CJ a cerut amânarea termenului de finalizare *

Nu ajunge să câştigi o finanţare europeană, trebuie să te şi ţii după ea. Licitaţiile europene şi economia de piaţă românească fac, iată, casă bună cu amânările…

Moldovenii, doar parteneri formali

Mai sunt şase luni până la termenul oficial de finalizare, printr-un proiect de finanţare european al Consiliului Judeţului (CJ), a lucrărilor de modernizare la Grădina Botanică: achiziţionarea de echipament optic pentru Planetarium şi montarea unui sistem de irigaţii.

Însă procedurile de licitaţii şi preţul ridicat al unor echipamente faţă de bugetul prevăzut iniţial au dus la întârzieri. Acum, CJ aşteaptă răspunsul din partea Autorităţii Contractante pentru prelungirea cu încă două luni a termenului de finalizare.

În proiect intră şi partea moldovenească – un ONG din Cahul, fiind vorba despre acţiuni culturale comune. Însă entitatea de peste Prut, în aşteptarea unor proiecte comune mai mănoase, trebuie acum să se mulţumească cu generalităţi – cu colocvii şi vizite la grădina gălăţeană, principalul beneficiar al proiectului. Sau, mai… european vorbind, ca să sune frumos: „Implementarea proiectului va contribui la dezvoltarea turismului educaţional transfrontalier la graniţa dintre România şi Republica Moldova, precum şi la intensificarea cooperării transfrontaliere în domeniul ştiinţei astronomiei în zona de graniţă dintre judeţul Galaţi şi raionul Cahul din Republica Moldova”. 

Ce-i drept, având în vedere regimul de vize impus de Voronin, doar cu… astronomia se mai văd fraţii între ei… Puţin rentabilă astronomia pentru moldoveni, dar măcar nu dau bani pe proiect. UE plăteşte, CJ cofinanţează. Însă fără partener din Republica Moldova, proiectul nu avea cum să fie eligibil…

Peste  51.700 de euro au fost alocaţi de către CJ Galaţi în ultima sa şedinţă pentru a suporta plăţile etapei în aplicarea acestui  proiect: „Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi – obiectiv turistic transfrontalier” din cadrul Programului de Vecinătate România – Republica Moldova 2004-2006, PHARE CBC 2006. CJ este beneficiar şi cofinanţator, în parteneriat cu Infomedia Centru din Cahul - Republica Moldova şi Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

Contractul de finanţare s-a semnat în septembrie anul trecut între CJ Galaţi, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră pentru Graniţa România – Republica Moldova, Iaşi.

Bugetul total al proiectului este de 495.903 Euro, din care valoarea nerambursabilă acordată de Uniunea Europeană este 445.903 Euro, iar cofinanţarea este de 50.000 Euro.

Licitaţii fără noroc

Au fost organizate deja două licitaţii pentru cumpărarea de componente  optice necesare unui Planetarium modern: pe 26 martie şi pe 27 aprilie -  ambele anulate!  La prima nu a fost depusă nicio ofertă, iar la cea de-a doua, una singură, de la SC Astrolife SRL Bucureşti.

Cum firma a cerut însă peste 98.000 lei, iar bugetul prevedea mai puţin de 69.000 lei, nu s-a putut cumpăra. „Clientul” gălăţean n-a avut destui bani în portofel, deci va mai face un drum la „piaţă”…  Pentru diferenţa de peste 29.000 lei, a trebuit  să fie aprobată cheltuiala de către CJ.

Comisia Europeană a virat în contul proiectului aproape 223.000 euro, jumătate din finanţarea europeană. Însă licitaţiile nu au fost, cum am spus, cu noroc, iar dacă piesele licitate nu vor fi achiziţionate, proiectul cade.

Să sperăm ca nu se va întâmpla aşa. Şi data de finalizare a proiectului Centrului de Afaceri Galaţi a fost amânată de două ori, cu acordul Comisiei Europene…

Citit 903 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.