REMEMBER Ioan Brezeanu/ Dascăl, erou de război, savant; doar parţial publicat
Foto: În foto - Ioan Brezeanu, la „Viaţa liberă”

REMEMBER Ioan Brezeanu/ Dascăl, erou de război, savant; doar parţial publicat
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

O binemeritată expoziţie de documente, dedicară filologului, etnologului, profesorului-fondator, monografului şi istoricului Ioan Brezeanu (27.02.1916, comuna Ludişor, jud. Braşov - 26.09.2010,  Galaţi), care ar fi împlinit, iată, un veac de viaţă, este deschisă în această luna, în Sala „Eminescu” a Bibliotecii „V. A. Urechia”.

Generalul de brigadă Brezeanu a trăit aproape 700 zile de război şi 70 ani de catedră! A luptat 654 zile, a fost rănit şi a suferit 312 zile pe paturi de spital, a primit nouă decoraţii, unele foarte înalte, pentru faptele sale de arme – începând cu Steaua României, cu spade, în grad de Cavaler, cu Panglică de Virtute Militară şi Frunze de Stejar, sau „Coroana României, tot în rang de Cavaler; aceasta primită chiar de două ori! A supravieţuit şi măcelului de la Oarba de Mureş, unde au pierit 11.000 de militari români. A trecut şi prin infernul luptelor de la Turna, Cehoslovacia! Rănit de două ori – prima oară la Cotul Donului, ultima dată în Munţii Tatra, zbătându-se între viaţă şi moarte un an întreg în spital.

Profesorul era poreclit „Mister” pentru eleganţa sa, inclusiv cea morală. Unul dintre cărturarii cei mai iubiţi ai Galaţiului, de remarcat pe stradă, şi la peste 90 de ani, drept ca bradul, cu pălăria  şi costumul elegante.

80 volume de folclor gălăţean şi alte scrieri, lăsate uitării!

Născut la intrarea noastră în Primul Război Mondial, a fost, ca tânăr sublocotenent, martor al minării centrului oraşului nostru. Lucra la o  Istorie a dezastrelor Galaţiului. Director la „Alecsandri” şi „Cuza”, fost rector al Institutului Pedagogic din Galaţi (1973-1974), unul dintre primii prorectori ai Universităţii din Galaţi (1974-1981), fost decan al Facultăţii de Filologie din Galaţi (1962-1973), lăsă în urmă opera, în mai multe volume (încă nepublicate!) de culegător al folclorului gălăţean şi brăilean. De altfel, a fost Doctor în Filologie al Universităţii din Cluj-Napoca cu teza „Colindul laic în zona Dunării de Jos”. Cea mai masivă lucrare lăsată moştenire nepăsătorului Galaţi sunt cele peste 21.000  de pagini, adică 60 de volume , ale „Arhivei de Etnologie şi Folclor” a  zonei Dunării de Jos. „Omul anului 2000” în Dictionary of International Biography, Cambridge, are o operă de zeci de volume ce încă aşteaptă publicarea!

În foto 1, Ioan Brezeanu - acasă, între cărţi; foto 2: Culegerile de folclor ce îşi aşteaptă editorul nu generos, ci patriot; foto 3: Tânărul sublocotenent Brezeanu, pe vremea distrugerii centrului Galaţiului…

Citit 2260 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Februarie 2016 20:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.