Enigmele Otiliei. ANA BLANDIANA - cea mai tânără premiantă Herder din toate timpurile
Foto: Foto Daniela Bogdan

Enigmele Otiliei. ANA BLANDIANA - cea mai tânără premiantă Herder din toate timpurile
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

A fost din nou la Galaţi - acum ca să primească titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Dunărea de Jos". Otilia Valeria Coman, fiica preotului ortodox timişorean Gheorghe Coman, nu a putut publica decât cu pseudonim. "Ana Blandiana" - cu un nume împrumutat de la numele satului mamei, Blandiana.

Preotul de la Biserica cu Lună din Oradea a făcut 12 ani de puşcărie comunistă, ca „duşman al poporului”, şi, incredibil, într-o zi, izolat de lume, deţinutul este luminat de un biet petic de hârtie aruncat în glod: găseşte acolo o poezie semnată „Ana Blandiana” şi ostracizatul ghiceşte, incredibil, fără ca înainte să fi ştiut dacă mai trăieşte măcar, că este vorba chiar despre fata sa, urcată acum pe drum de poezie.

Întotdeauna, Ana Blandiana a fost şi va fi legată de o luminoasă suferinţă, parcă de eroină din tragediile antice. Răspunde deschis, vorbeşte franc, cu modestie, deşi este unul dintre fericiţii laureaţi ai Premiului Herder, marele premiu pentru cultură universală. Cu interdicţia de a publica datorită „originii nesănătoase” - tatăl preot, apoi, de două ori, datorită poeziilor ei „subversive” (este considerată singura poetă româncă citită la samizdat, versurile ei fiind copiate de mână şi citite în taină), poeta primeşte un dar nemaipomenit de la lumea liberă: o recunoaştere internaţională, un premiu mult râvnit: Premiul Internaţional Gottfried von Herder. Şi, între două interdicţii, imposibilul devine realitate: i se dă voie să meargă la decernarea premiului, în 1982.

Acum, la Galaţi, am observat plăcerea cu care a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Dunărea de Jos”, vorbind cu aceeaşi plăcere despre acelaşi titlu acordat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Am întrebat-o pe poetă şi despre momentul Herder, despre care nu prea pomeneşte.

Confundată cu propria studentă?

„După atâţia ani - câţi sunt, vreo 30? - încă sunt cea mai tânără premiantă. Deci asta-i o mândrie. Părerea mea este şi cred că acesta-i adevărul, deşi n-am îndrăznit să întreb pe nimeni: a fost o scăpare, în sensul că nu şi-au dat seama ce vârstă am. Din prezentări - premiul e hotărât de diversele universităţi de limbă germană - când am ajuns acolo m-au tratat ca şi cum aş fi fost propria mea studentă. Adică, premiantul avea dreptul să hotărască o bursă pentru un student, pe un an, la o universitate din Viena şi toţi mă tratau ca şi când aş fi fost studenta mea. De fapt, studentul era Emil Hurezeanu. Pe care, mă rog, nu eu l-am ales: - am dat locul revistei „Echinox” de la Cluj, care era a Universităţii pe care am terminat-o şi ei l-au votat…”

"Promit mai mult decât pot face"…

Am întrebat-o şi dacă îşi aminteşte cine i-a adus vestea şi cum a fost acel moment. „O, o, ţin minte şi-acuma! Pe strada Buzeşti, veneam spre casă şi un funcţionar de la Uniune [Uniunea Scriitorilor] mi-a spus: „Blandiana, să te duci la Uniune, că este un plic de la Universitatea din Viena pentru tine şi l-am deschis fără să ne dăm seama că-i pentru tine şi zice că ai luat Premiul Herder”. Şi eu am crezut că-şi bate joc - era ceva atât de uluitor… Era cu jumătate de an înainte de decernare, dar abia a reuşit să ajungă în Austria, la premiere, după ce trecuse printr-o primă perioadă de interdicţie, ca fiică de preot: „După aceea, a fost o tragedie până am obţinut viza! Adică, am ajuns cu mai puţin de o oră înainte de începerea ceremoniei, la care participa preşedintele Austriei”.

I-am mulţumit poetei pentru frumuseţea cuvintelor cu care ne vorbise puţin mai înainte despre Dunărea noastră de la Galaţi. Şi-a amintit de alte vizite la Galaţi şi în alte oraşe cu poeţi. „Înainte chiar nu era o problemă - când primeam o invitaţie dintr-un loc eram foarte bucuroasă că mă duc, că întâlnesc oameni noi, în timp ce acum totul devine o goană contracronometru, efectiv nu mai încap în viaţa mea toate câte aş vrea eu să încapă. Într-o oarecare măsură sunt unele realităţi, în sensul că promit întotdeauna mai mult decât pot face şi atunci toate încep să se suprapună…”

S-a declarat fascinată de Dunăre, dar vrăjită de floarea de tei: „Voi nu vă daţi seama cât de mulţi tei sunt la Galaţi şi la Brăila! Când am ajuns, mirosea a tei aşa, ca-n Paradis. Asta-i ceva care ar trebui să fie suficient ca să ne facă fericiţi, măcar pentru câtăva vreme".

Legat de numele tatei, Coman, vechi nume de sorginte cumană, fac legătura cu zona noastră a Covurluiului - altă denumire de origine cumană. Dar are atâtea nume în istoria de familie!  „Soţul meu [scriitorul Romulus Rusan] e furibund când se anunţă „Ana Blandiana” şi în paranteză „Otilia Valeria Coman”. Zice: „Suntem căsătoriţi de mai bine de 50 de ani, dar or să creadă că nici nu suntem căsătoriţi!”

Poeta a mulţumit aproape pios mulţimii de cititori care i-au solicitat autografe. „Mulţumesc, mulţumesc! Nu e o formulă de complezenţă! Mi se pare că trebuie, chiar trebuie să mulţumesc cuiva care îşi dă câteva ore din viaţa lui ca să îţi citească cartea. Cei care scriu cărţi pe 800 de pagini probabil că trebuie să stea în genunchi în faţa cititorilor!”

Autoare a 26 de cărţi publicate în română şi a 60 de volume tipărite în 26 de limbi, Anei Blandiana i s-a luat de trei ori dreptul de a publica, în 1959-1964, 1985 şi 1988-1989, iar în ultimii doi ani ai dictaturii numele i-a fost interzis şi i s-au scos şi cărţile mai vechi din biblioteci.

Herderul, la români

Primul distins cu prestigiosul premiu literar a fost Arghezi, în ´65. L-au mai primit şi alţi mari scriitori români, destul de puţini: prozatorul Zaharia Stancu, poetul Nichita Stănescu, criticul Adrian Marino (chiar de două ori), prozatorul Eugen Barbu, compozitorul Anatol Vieru, poetul Paul Celan, filosoful Constantin Noica, scriitorul şi dramaturgul Marin Sorescu, filosoful Andrei Marga, academicianul Răzvan Teodorescu şi alţii.

Citit 2415 ori Ultima modificare Joi, 23 Iunie 2016 00:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.