Humbria - Ţinuturile Joase (roman foileton fantasy)

Humbria - Ţinuturile Joase (roman foileton fantasy)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Începutul foiletonului (click aici)

*  *  *

De din zori, pre Măria Sa comitele Asen Îmbăcatu-l-au mai mult slugile, deşi dumnealui, obişnuit a se îmbrăca singur,  mai nu se lăsa. Măria sa Ioan Asen, comite de Zalmox şi stăpăn al Ţinuturilor Joase de la miaz´zi ieşi iute în pridvorul iatacului său, făr´ s-o mai aştepte şi pre dumneaei Doamna Anamaria. Ieşi făr´ să-şi încingă spada şi neacoperit, căci ca un fum venea praful purtat de vânt dinstre călăteţul ce se apropia, împingând din urmă doi moşnegi, unul lung şi urieş, altul uscat şi scund, împiedicat în sutana lungă, ca pentru altul…

Puiul de lighioană, acel leu mic den cuşcă urlă atunci şi ne înfioră pre toţi cu răgetul lui mare. Mai crescuse un pic, dară acum stăpânul îi îngăduia să sfâşie. Înnegurat, comitele Asen, care ţinea să i ne închinăm sub numele de împărat sau de ţar, se pregătea, de bună seamă, de o faptă vitejească, cu mult sânge care să curgă în luptele ce, desigur, vor urma – aşa hotărâse în marele sfat. Se şoptea că oamenii noştri vor ataca Bizanţul, unde va fi fost şi acela, aşa cum un puric soarbe sângele unui urs fioros, fără ca ursul să şi moară…

Poate că stăpânului Asen i se făcuse să moară în sfârşit şi dorea să ia şi pre cât mai mulţi dintre noi cu el pe Lumea Ailaltă! Stăpânii Galeşi, Cei-fără-de-capăt, cari trăiesc, binecuvântaţi, cât Lumea, ţin păcile şi tocmesc înţelegerile între popoare, dară atunce când se satură fac lucruri necugetate, stârnesc anume zaveri şi răsboaie mari, ca să le rămână în urmă măcar numele de viteji foarte, de vreme ce numele de împăciutori nu rămâne scris în istorii şi lumea di urmă îi uită…

Pe poarta cetăţii tocmai intra, călare, cavalerul frânc năimit pe bani grei de comite ca să-i aducă în sfârşit, în bună stare, orice s-ar fi găsit  în acel rădvan. Jupânul Roland le Vieux nu îi împunsese cu spada den urmă pe cei doi uncheşi pedeştri, pre popă şi pre solomonariu, dară nici nu-şi lăsase pasul calului seu prea moale. Aşa, nice pământul nu se mai despică, să-i scape iară, căci solomonarul Daniil era la istov, nu mai ave atâta putere…

Măria Sa Doamna Anamaria îl ajunse degrabă den urmă pre stăpân. „Iată, doamna mea – îi şopti el – a sosit şi Darul! Acel călugăr face cât greutatea lui în aur şi nestămate!”

(Va urma)

Citit 1351 ori Ultima modificare Miercuri, 03 August 2016 17:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.