Începutul foiletonului (click aici)
* * *
Doamna Anamaria foarte se miră: „La ce folos un biet popă? Ajunge că ai biserică! Credeam că dumneata aşteptai de la drum tainic oarece ciubere pline cu ducaţi den aur zimţaţi, ori grămezi de fer, pentru fierarul oştii, ori chiar arme, trebuitoare acuma războiului…” Măria Sa Asen zâmbi a râde şi i-o întoarse blajin soaţei: „O doamnă înaltă precum dumneata, învăţată zici şi în taina neîngăduită muierilor de a şti deosebi o slovă latinească de altă slovă latinească, va înţălege acum preţul acestui Dar pre care l-am cerut şi, iată, har Domnului, îl am!” Şi-i lămuri Doamnei, pentru întâia oară, cât de greu găsiseră oamenii săi de taină Darul. Că bogăţie mai mare decât ştiutul slovelor de multe feliuri (latineşti, d-ale acelor Chiril şi Metodiu, chiar în semne vechi egipţiene ori de-ale chitailor de la Soare-răsare) îi ierea mai cu folos decât cea mai însemnată oaste! În largile noastre ţinuturi, singurele slove, rămase însă necunoscute de înţăles nouă tuturora, sunt doară cele de pe petre de mormânt de din vechi, din vremea machedonului Alisandru ori a lui Ler împăratu´. Sunt slove latine ori şi mai vechi, greceşti, săpate-n peatră, nu rareori dăugate cu scrijăliturile ciobanilor ce astfel lăsaseră semn că şi ei trecuseră şi ei pe acolo… Ori, unul ce ştie scrie, precum părintile Ilarion, către alţi crai, episcopi ori conducători streini de oşti pre care-i comitele vroia să-i alăture în luptă, putea tocmi în slove poruncile şi rugăminţile şi ispitirile ori vrăjbile Măriei Sale, ori pre coajă de meseacăn, ori pe pânză dalbă dă in, ori mai bine pe pielicele de miel. Şi se zice că-n ţări bogate den Apus, dar şi den Răsărit, sunt astfel de lucruri legate, numite cărţi, pentru întocmirea uneia trebuind burţile a o sută ori două de miei şi mioare tinere, iară pentru coperte, piele groasă, de bivoli. „Va veni vremia, doamnă, când lumea noastră va fi plină de astfel de cărţi şi cin´ să le citească atunce? Şi adus-am, cu mare trudă, pe cel ce va şti ceti. Şi las´ c-o veni ea şi vremea aia, prestre câteva sute de ierni, când o avea şi ce ceti. Pân´ atunce, voi deprinde vreo slugă destoinică să ducă mai departe darul acesta atunce când părintele se va sfârşi.” Doamna Anamaria dădu însă neîncrezătoare den cap.
(Va urma)
