Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a şi trimis acum câteva zile un mandat poştal la Galaţi, chiar pe numele Rebecăi: sunt drepturile de autor cuvenite pentru compoziţia sa (foto 1, galerie). Numai că Rebeca Nicoleta Răducanu are numai opt ani, este deci abia în clasa a doua, dar e deja, să vezi şi să nu crezi, membră a Uniunii Compozitorilor din România! Singurul copil gălăţean care se poate lăuda cu aşa ceva. Se pare că mai sunt în ţară doar câteva astfel de talente componistice precoce, neobişnuite. Copilul Mozart compunea şi el, deci avem modele! La cinci ani, el scrisese câteva lucrări pentru pian, dar au fost transpuse pe partituri de tatăl său, violonist reputat. Rebeca e cu trei ani mai mare decât Mozart cel mic de atunci, dar, în plus faţă de genialul compozitor, domnişoara noastră îşi poate scrie singură notele pe partitură.
Am aflat că familia Rebecăi are în sânge muzica, din bunici şi stră-stră-străbunici, până se pierde în trecut. Cel puţin patru generaţii care au cântat la diferite instrumente! Este o problemă de logică genetică!
Dar părinţii spun că au lăsat-o pe ea să aleagă calea. La doi ani şi trei luni, fetiţa lor a văzut în magazin un pian, cam de jucărie, dar care scotea sunete melodioase. Costa destul de mult pentru posibilităţile lor, un milion de lei în banii de atunci, dar micuţa nu s-a lăsat în ruptul capului dusă din magazin, până nu l-a avut. Nu era un moft de răzgâiată: de atunci, ea şi pianele au fost o singură „persoană”. Pur şi simplu, instrumentul a vrut-o! La vârsta când alţi copii cer păpuşi, Rebeca a vrut clape pentru degetele ei micuţe. Abia ajunge la pedale şi claviatura e atât de lungă...
Acum, i s-a propus deja o bursă în Austria, „dar e prea mică, poate undeva prin clasa a opta să meargă”, spune tatăl. Ar trebui însoţită, întreaga familie ar trebui să-şi mute rostul acolo, cu eforturi mari, inclusiv cu ruperea, o vreme, de oraşul lor şi de ţară! „Noi încercăm să facem aici cât mai mult pentru ridicarea numelui Galaţiului prin cultură, ca să se audă de oraşul nostru şi de Liceul de Artă”, spune tatăl. Îmi amintesc şi de bursa obţinută cândva, cu ajutorul lui Enescu, de alt gălăţean, maestrul Valentin Gheorghiu. Avea nouă ani, dar a mers la Conservatorul din Paris.
Prietenia a făcut-o, oficial, compozitoare
„Prietenie” este titlul melodiei care o înscrie deja printre compozitorii incipienţi pe gălăţeanca noastră. A scris-o din prietenie: familia Răducanu este prietenă la cataramă cu familia Duminică. Rebeca Răducanu este colegă de clasă şi prietenă bună cu Daniel Cristian Duminică, mic violonist cu aceeaşi pasiune totală pentru muzică ca şi fetiţa. Şi el, ca şi ea, câştigător a foarte multe premii întâi naţionale.
„Ureche absolută”!
Compoziţia a avut iniţial cinci minute dar, şlefuită şi tot mai îmbunătăţită, a ajuns la trei. A fost alături de compozitoare, cu sfaturi competente, domnişoara Diana Giurea, profesoara ei de Teoria muzicii de la liceu. Profesoara a spus părinţilor: „Are ureche absolută domnişoara!” Şi, zice cu umor tăticul: „Aşa ureche se găseşte foarte rar, nici în comerţ nu dai de aşa ceva!” Termenul „ureche absolută”, aşa cum avea şi Mozart, înseamnă capacitatea cuiva de a identifica imediat orice notă aude şi de a reţine partituri în memorie. Se pare că Jimi Hendrix şi Ella Fitzgerald au avut asemenea capacitate, găsesc scris pe site-ul scintia.ro: ”Muzicienii, psihologii şi cercetătorii din domeniul neurologiei încearcă de decenii să înţeleagă mecanismele care duc la apariţia acestei abilităţi şi dacă într-adevăr urechea muzicală absolută reprezintă o componentă esenţială în cazul talentelor interpretative ieşite din comun”.
„Prietenie” este o piesă „de un nivel foarte înalt pentru vârsta ei” - un rondó - o piesă vioaie, îmi explică tatăl compozitoarei. La opt ani, Rebeca ştie să scrie singură pe portativ notele cântecelului compus. Vrea să se orienteze spre compoziţie, îmi mai spune ea cu seriozitate, maturizată devreme. Întreb: vrea să ajungă în primul rând o bună pianistă, sau o compozitoare? „Compozitoare!” - răspunde prompt micuţa. Are un model? „Carl Filtsch” - îmi răspunde repede. M-am prins apoi şi de ce: păi, la concursul de interpretare pianistică din vara aceasta de la Sibiu, la care şi gălăţeanca a participat, pe afişul concursului era chiar chipul sasului care, la 12 ani, îl extazia pe Liszt, care exclama atunci: „Când copilul va începe voiajele sale artistice, nu-mi va rămâne decât să închid „prăvălia””. Liszt l-a îndrumat pe micuţul român din Sebeş, elevul său preferat, care avea deja „o predispoziţie genială pentru muzică”, Filtsch, pianistul aclamat apoi la Viena, la Paris sau Roma. Născut în 1830, începând studiile de pian de la trei ani (bun exemplu pentru elevi talentaţi precum Rebeca!), Filtsch a fost „una din cele mai importante personalităţi muzicale ale secolului al XIX-lea”.
„Felicitări micuţei compozitoare!”
Un filtru serios la Uniunea Compozitorilor elimină orice posibilitate de a fi un plagiat. Şi, după două săptămâni, piesa a fost acceptată de Uniunea Compozitorilor din România! Un juriu format din 16 membri hotărăşte ce merită reţinut şi ce nu, vizionând înregistrarea video a piesei interpretate (în cazul de faţă, chiar de compozitoare) şi apreciind partitura. Şi a venit verdictul juriului: „Felicitări micuţei compozitoare!”.
Foarte mulţi premianţi pentru interpretare, la Liceul de Artă! La liceu, pozele acestor copii premiaţi sunt puse la vedere pe perete. Dar micuţa compozitoare îmi spune că toţi colegii o iubesc, fără nicio invidie, pentru că şi ei muncesc serios şi doar concursurile mari mai fac diferenţa. Şi, cu câţiva performeri, întregul nivel al clasei creşte.
Învingătoare de clasă, în clasa a doua
Dacă dai căutare pe internet, gălăţeanca apare ca premiantă pe scena mai multor festivaluri. De pildă, cu Premiul I Concursul Naţional „Margareta Sterian” de la Buzău, ediţia a VII-a, din februarie. Citim cu plăcere şi numele profesorului îndrumător, de la Liceul de artă gălăţean: pianista Gabriela Irina Gogoncea. Sau la concursul „Vespasian Lungu” de la Brăila - tot pe primul loc. Ori la Concursul naţional de pian „Virtuozii”, ediţia a VIII-a, din aprilie - normal, tot cu Premiul I, cu 97 de puncte din 100 posibile. Numai în acest an, a câştigat deja nouă diplome de interpretare pianistică la concursuri naţionale! Brăila, Bucureşti, Sibiu, Buzău, Tulcea, Târgovişte. Toate Premiul Întâi! Acasă are un teanc de diplome. La sfârşitul clasei întâi, avea zece premii întâi, naţionale. Anul trecut, Rebeca a obţinut şi Diploma de Excelenţă la Sibiu. În concursurile naţionale de muzică, elevii de la Liceul de artă gălăţean sunt temuţi, oriunde s-ar duce: alţi concurenţi se uită prin sală, să identifice pericolul… "Eu iau numai Premiul I. Nu vreau să ştiu ce este Premiul II", îi declara Rebeca, colegei mele Roxana Penciu, în mai anul trecut. Ambiţioasa câştigătoare, pe atunci, a primului loc de pe podium la concursurile de interpretare de la Sibiu, Buzău, chiar şi la Concursul „George Enescu”, în Capitală, apărea în fotografie făcând semnul victoriei, alături alţi trei învingători naţionali de la acelaşi liceu gălăţean de mare prestigiu, cu toţii fiind elevii maestrei Gabriela Gogoncea. Tăticul Rebecăi mulţumeşte profesorilor Liceului şi directorului acestuia, prof. Mircea-Titi Roşca, căci implicarea lor a ajutat la performanţa copiilor. Vara trecută, i-am admirat, într-o „seară domnească”, la Casa Serfioti, pe cei doi mici interpreţi, Răducanu şi Duminică, cântând, alături de alţi interpreţi de muzică şi de elevi la actorie de la liceul lor.
O zi din viaţa Rebecăi Răducanu
Cum începe o zi de-a Rebecăi? Uite-aşa: „De multe ori, mă trezesc la şapte. Merg la şcoală, după aceea, mă duc să-mi fac lecţiile la After school. Se termină la ora trei. Şi apoi spun: mă duc la pian. Şi după aia, mă duc şi la înot, la „Piticot” (să ştiţi că are premii şi la înot - „Mens sana in corpore sano”!) Ajung acasă pe la opt seara şi mai repet.” Acasă face pian două-trei ore pe zi, iar sâmbăta şi duminica, repetă mai lejer cele învăţate peste săptămână. „Mai colorez câteodată… În clasa zero, am fost la desen.” O avea învăţătoare pe dna Victoriţa Sholer, cu care învaţă în prezent la After school, unde insistă pe Matematică. „Eu vreau să-mi fac lecţiile, vreau să mă duc şi să mă joc.” Zice că îi place mult Eminescu, dintre scriitori. Citeşte şi din Ion Creangă, cu altă plăcere, căci „Eu înainte am fost la Grădiniţa „Ion Creangă”…” Iată că fiecare nume de instituţie de învăţământ tinde să ajungă şi un mic centru cultural dedicat anume unui mare scriitor, învăţat deci mai adânc decât alţii. La Grădiniţă a ascultat scenete din povestirile şi poveştile hâtrului scriitor – a fost un alt fel de citire, cu aceeaşi ureche absolută, a cărţilor. La jumătatea vacanţei, cei doi prieteni silitori, Rebeca şi Cristian au şi terminat de citit lecturile de vacanţă! La câteva zile, mai fac şi câte o compunere. Acum, Rebeca face deja exerciţii de clasa a treia la Matematică. Tare îi mai place Matematica! Unde o mai încăpea, între pian şi Creangă? Compozitoarea îmi mai spune că vrea să scrie şi muzică uşoară, nu numai cea clasică. Este înclinată şi spre jazz.
O nobilă uniune de creaţie, deschisă şi viitoarelor glorii
Societatea Compozitorilor Români a a fost înfiinţată în 1920, primul său preşedinte fiind George Enescu – şi a existat sub aceasta titulatură până în 1949, când Societatea a devenit Uniunea Compozitorilor.
