FESTIVALUL de Teatru Independent, primele trei oferte

FESTIVALUL de Teatru Independent, primele trei oferte
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

A deschis montarea unui gălăţean


Luni seara, pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard” (chiar pe scenă, unde au fost aduse scaune din plastic pentru public) s-a deschis oficial, cu un spectacol orădean, în regie gălăţeană însă, cea de-a doua ediţie a Festivalului naţional BUTTERFLY EFFECT ITF, organizat de Social Act Theatre​, prima trupă profesionistă de teatru independent din Galaţi şi Teatrul Muzical „Nae Leonard”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Galaţi, pentru şase seri de teatru tânăr.

Pe scena generoasă cu un public numeros, de mai multe vârste (spectacolul a fost interzis minorilor), a evoluat Teatrul Act din Oradea, un joc urmărit atent, marcat de râsete şi aplauze. Piesa, aparţinând unui tânăr şi rebel autor american, implicat în spectacol („proiect realizat cu sprijinul domnului Neil LaBute” - s-a anunţat la premiera, din 27 august, la Centrul Multimedia Studio Act din Oradea, teatru independent înfiinţat în 2016) este „un spectacol despre oameni normali cu drame absolut normale, care sunt condamnaţi să trăiască într-o cultură extra-ordinarului, cultură în care standardele de frumuseţe se referă doar la aspectul fizic. Dramele celor patru personaje devin adeseori ridicole sau absurde pentru că nimeni nu s-ar fi gândit cât de mult contează astăzi felul în care ne percep ceilalţi”.

Piesa „Reasons to be pretty” („Motive de-a fi drăguţ”) este o furtună, jucată acum la Galaţi (foto), cu talent şi patimă, de tinerii orădeni, sub regia gălăţeanului Radu Andrei Hoghidan. Furie, realism, explozii violente, inclusiv de limbaj. Astfel, Festivalul a debutat cu o piesă de succes peste hotare, o piesă de  actualitate, montată recent, în 2008, de Teatrul MCC, pe Broadway.

Piesa despre „patru tineri muncitori, prieteni, care devin din ce în ce mai nemulţumiţi de viaţa lor”, după cum scria într-o cronică din New Yok Times, din care se înţelege şi miza naturalist-socială - „o furtună de abuz şi invective” prezentată „cu o delicateţe care maschează vocabularul său brut”. Născut în ´63, LaBute, autorul-actor american nominalizat la Premiul Tony pentru jocul său din acelaşi spectacol, este regizor de teatru şi film premiat, scenarist şi dramaturg, remarcat pentru exprimarea sa violentă, pe subiecte sincere.

Şi un spectacol premiat

Şi mai adânc în seară, la Sala Studio a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” a urmat spectacolul „Amintiri din epoca de şcoală”, scrisă de un tânăr dramaturg laureat al Premiului UNITER, Mihaela Michailov. În regia lui Radu Apostol, au evoluat actorii Centrului de Teatru Educaţional Replika, din Bucureşti. Un spectacol deja recompensat, chiar cu cu Marele Premiu, într-un alt festival de teatru independent, aflat la ediţia a III-a, cel de la Teatrul Godot Bucureşti.

Tânăra autoare este şi un cunoscut teatrolog şi este implicată în programe sociale teatrale. S-a dorit „un spectacol profund subiectiv şi, în acelaşi timp, reflexiv şi critic la adresa sistemului de educaţie din România”, autoarea şi regizorul încercând să răspundă unor întrebări precum „în ce măsură sistemul de predare-învăţare mai este la fel de autoritar ca în perioada în care ei au învăţat?” sau „care este rolul elevilor şi profesorilor în schimbarea şcolii?”

Seara s-a încheiat, târziu, cu un concert Trio Zamfirescu & Adrian Nour, la Teatris.

În festivalul gălăţean început luni şi care se va termina pe 11 septembrie, publicul va putea urmări 17 spectacole de teatru independent, deci al unor trupe din ţară care nu sunt subvenţionate de stat sau de comunitatea locală, teatru tânăr, inovator şi entuziast.

Citit 1875 ori Ultima modificare Marți, 06 Septembrie 2016 20:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.