TIMP LIBER GALAȚI | Comedie amară americană, în weekend, la Teatrul Dramatic

TIMP LIBER GALAȚI | Comedie amară americană, în weekend, la Teatrul Dramatic
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Râs şi plâns în furibunda lume actuală


Duminică, 18 decembie, de la 19,00, în Sala Studio a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, avem spectacolul „Fat Pig”, de Neil LaBute, în regia Laurei Moldovan, de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, ultima premieră a anului. Distributia: Oana Mogoş, Ciprian Braşoveanu, Flavia Călin, Vlad Volf.

Este a treia reprezentaţie cu o piesă americană excelent scrisă, cu dialoguri strălucitoare, aşa cum ne-a obişnuit Hollywoodul şi Broadwayul, care adesea ecranizează piese de succes! De altfel, foarte jucatul dramaturg contemporan LaBute este şi cineast de cursă lungă! Un spectacol intim, anume pentru o sală studio sau un spaţiu neconvenţional, care vine mai aproape de public. Un text cu bulină, căci, „Atenţie! Limbaj licenţios. Interzis sub 14 ani.” Două ore care trec foarte repede, în care se râde copios, pe replici scânteietoare, susţinute de excelentul joc al actorilor, bine dirijaţi de către tânăra regizoare, dar cu final dramatic, melodramatic chiar. Cu două licenţe în Teatru, regizoarea a mai montat două piese de LaBute, Caragiale, excelenta „Iluzii”, de Vârîpaev etc.

Mişcare scenică fluentă şi decor-jucător

Între scene, vedem Balet mecanic, simbolic, concludent pentru atmosfera artificială din societăţile comerciale cu reguli stricte de succes, cu program funcţionăresc full între orele 9,00 şi 17,00.

Ca şi regia, scenografia, jucătoare şi ea, este semnată tot de un artist de la Naţionalul  din Târgu Mureş, Ioan Bocoş, aşa că avem un spectacol ceva mai „vestic”, modern, la care contribuie şi textul, actual, în „stil” american... Spuneam „artistul” Bocoş: plastician (grafician, pictor şi sculptor), absolvent al Universităţii de Arte Târgu Mureş, secţia Scenografie şi Eveniment Artistic, promoţia 2012 (dar şi dramaturg foarte interesant, cu un stil beckettian, cu un simţ al limbii excelent, răsplătit şi printr-un recent premiu naţional pentru dramaturgie - la Festivalul Comediei Românești - festCO), acum cu un decor inteligent. „Baletul mecanic” lăsând să treacă timp între „episoade” (autorul dă de altfel şi titluri în textul scris), personajele se mişcă precum figurinele unui ceas de turn, ele mişcă piesele decorului care, ca într-un Lego, devin pe rând când mobilier de bar, când birou de firmă sau dormitor, într-o mişcare  excelent construită de gălăţeanca Elena Anghel, absolventă a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, promoţia 2010. Panourile metalice care închipuie mari ferestre de birouri sau de bar sunt şi suportul proiecţiei de imagini de film, atunci când personajele se ascund de lume în intimitatea dormitorului, sau proiectează valurile unei mări (ultima scenă se petrece pe o plajă), în care textul de final câştigă înţeles şi metaforă prin colorarea valurilor în culori tot mai reci, ca şi viaţa.

Actori care rămân pe retină

Pentru că oricum jocul actorilor o să vă bucure, putem vorbi şi despre subiectul piesei, fără pericolul de a vă pierde interesul! Povestea unui Romeo contemporan, silit de societate, de dictatura colegilor de birou să fie pragmatic, înfricoşat nu de familia Julietei, ca în piesa bătrânului Will, ci de societatea care judecă în şabloane. Cu o Julietă adorabilă, prietenă straşnică, autopersiflantă, nepotrivită însă tiparelor glamourului impus de reviste, în ciuda şarmului extraordinar, umorului său. O Julietă cu o greutate mai mare decât a lui Romeo, în ţara eufemismelor ipocrite? Iar o Julietă mai deşteaptă decât Romeo, asta chiar “nu se pune” în lumea asta modernă a serialelor tv cu fete 90-60-90 şi nu… 90-90-90 şi inteligente… după prompter!

Oana Mogoş este absolut cuceritoare în rolul lui Helen, bibliotecara obişnuită dintotdeauna să fie jignită, chiar şi involuntar, imună la răutate, până când, îndrăgostită de vulnerabilul, delicatul Tom (Ciprian Braşoveanu), recapătă vulnerabilitate, lăsând garda jos şi având încredere într-un bărbat sincer, însă prea slab faţă de presiunea celor din jur. „Pretty big” („Destul de mare”) - este prima remarcă pe care o face, roşind când constată că este auzit, Tom, prima replică a piesei. Roşind, el pretinde că s-a referit la... vastitatea sălii de mese. „Da, eu sunt Bibliotecara… Mă bucur că am reuşit să fac parte din acest proiect - e un text pe care mi-l doresc încă din facultate. E o provocare pentru mine, ca actriţă", mărturisea Oana, la conferinţa de presă dinaintea premierei.

În final, am văzut lacrimi adevărate în ochii Oanei, dar şi în cei ai lui Ciprian Braşoveanu, în celălalt rol titular, vizibil mişcat de adevărul textului! Helen “face mişto” de propile dimensiuni, spunând bancuri despre mersul la sală, dar nu la spa, ci la sala… de mese, unde spune că “face abdomene”. Râde sincer, cuceritor (Oana mi-a mărturisit că aşa râde şi în afara scenei). Râsul, încă o dovadă că personajul ştie să ia viaţa aşa cum e, că trăieşte fără fasoane, făcându-şi o plăcere din a mânca oricând ceva bun, variat, că nu cade pradă artificialului stil de viaţă al celor care cercetează mecanic pe etichetă câte grame de glucide şi câte de lipide are produsul (e şi o scenă hazoasă în care Tom intră în jocul autopersiflării propriilor obiceiuri de vegetarian, iar într-o scenă de dragoste îi spune ei că e… Vitamina C pentru el).

Carter - un personaj formidabil jucat de Vlad Volf, care continuă să joace o serie de ticăloşi simpatici, după rolurile din “Domnişoara Nastasia” şi “Butoiul cu pulbere. Cu o cruzime de şcolar ce nu se gândeşte la implicaţiile devastatoare ale glumelor sale deplasate, Tom îşi dă cuvântul doar pentru a şi-l încălca, plecând cu fotografia lui Helen, smulsă de la Tom, pentru a fi făcută publică… la cantină (!), apoi pe internet.

Jeannie - Flavia Călin, care a mai jucat roluri de frumoase femei puternice, dure, dar cu ceva căldură, în Domnişoara Nastasia de pildă, este aici impecabilă într-un rol de hurie de birou. Încurcată, este drept, de nehotărâtul Tom, care i-a dat cândva şi ei întâlnire, fără să meargă mai departe, Jeannie vrea să-l recucerească doar atunci când descoperă că bărbatul şi-a găsit pereche. Şi pentru că rivala ei nu o poate concura fizic, ea se simte cu atât mai umilită, reacţionând violent. Ba chiar îşi imaginează, bolnăvicios, că, “înşelată” de Tom cu Helen, ceilalţi vor crede că ea este… mai grasă decât rivala!

Un autor formidabil

Interesant doar pentru cititorii textului, ceea ce nu se poate vedea pe scenă, altă surpriză: la începutul piesei, LaBute scrie „BĂRBAT” (”MAN”) şi „FEMEIE” („VOMAN”), în loc de „TOM” sau „HELEN”. Până ce ea îşi spune prenumele şi personajul este anunţat, explicit, „HELEN”. La fel şi cu „TOM”, însă mai târziu. Cu o altă ocazie vom vorbi puţin despre foarte jucatul autor, cu o biografie palpitantă (exclus din Biserica Sfinţilor Zilelor din Urmă, aplaudat, dar şi huiduit pentru o montare puternică - „Ucideţi dramaturgul!”, s-a strigat la New York), nominalizat la Premiile Tony, „Oscarul” teatral, Calista Flockhart i-a jucat într-o piesă. Există chiar un Festival de teatru LaBute! În filmele după scenariile lui au jucat actori importanţi, precum David Duchovny.

„Fat Pig” s-a jucat pe Broadway şi din Mexico City în Hong Kong, la Sao Paolo, Melbourne  sau în România, unde în 2011 se juca la Teatrul Act, sub titlul... „Aproape perfectă”.

Citit 2566 ori Ultima modificare Joi, 15 Decembrie 2016 23:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.