LANSARE DE CARTE | Un studiu remarcabil şi inedit asupra gândirii lui Eliade
Foto: În foto, stânga - Bogdan George Silion, la Cluj, la Târgul de carte "Gaudeamus", în timpul lansării volumului

LANSARE DE CARTE | Un studiu remarcabil şi inedit asupra gândirii lui Eliade
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Un eveniment cultural special, cu intrare liberă - lansarea volumului „Mircea Eliade şi misterul totalităţii”, al profesorului gălăţean Bogdan George Silion, publicist, eseist şi scriitor, se va desfăşura joi, 16 decembrie, de la ora 18,00, la Muzeul Casa „Cuza”. Este „o abordare inedită, din perspectivă interdisciplinară, a gândirii marelui savant român. Bazat pe o bibliografie generoasă şi demonstrând o cultură solidă, cu puternice influenţe din domeniul teologiei creştine şi al filosofiilor indiene, autorul „îi prinde” atât pe specialişti, cât şi pe cei mai puţin familiarizaţi cu gândirea lui Mircea Eliade. Lansarea volumului scos la Editura Eikon Bucureşti, 2016, în seria Filozofie, va fi urmată de prezentarea Revistei culturale ARGO, cunoscută publicaţie cu apariţie online. De asemenea, cu această ocazie vor fi expuse şi lucrări de artă plastică.

Evenimentul este organizat de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” şi revista ARGO (www.argolit.ro), în colaborare cu Asociaţia SENS pentru Dezvoltare Socială.

Născut în 1978, Bogdan George Silion este absolvent al Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, cu un masterat în hermeneutică filosofică la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi. El este, din 2010, doctor în Filosofie, cu teza „Coincidentia oppositorum în exegeza lui Mircea Eliade” - personalitate despre care scrie în cartea lansată acum.

Redactor coordonator al revistei culturale „ARGO”, profesorul Silion a debutat în 2004, cu lucrarea de analiză istorică „Rusia şi ispita mesianică” (Editura Vremea XXI), a publicat numeroase  articole, eseuri, studii filosofice, istorice şi literare, cronici de film, în reviste din ţară („Idei în dialog”, „Timpul”, „Dunărea de Jos”, „Axis Libri”, „Puncte cardinale”, „Akademia” s.a.) şi din străinătate (în Spania şi Franţa), în volume colective, pe bloguri culturale şi în mass-media locală.

Predă Filosofia la Liceul Teoretic "Emil Racoviţă". Despre lucrarea lansată, editorul afirmă şi că, „prin diversitatea conceptuală, prin metoda utilizată sau prin caracterul totalizator al abordării inter şi transdisciplinare, lucrarea „Mircea Eliade şi misterul totalităţii” poate fi considerată una dintre remarcabilele contribuţii exegetice româneşti despre marele istoric al religiilor şi, în acelaşi timp, un studiu logico-teologic cel puţin interesant despre fenomenologia sacrului.”

Citit 1533 ori Ultima modificare Vineri, 16 Decembrie 2016 01:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.